Cronica căpitanului Constantin Filipescu
nu ştie nimic despre faptele lui Alexandru Basaraba, dar îi dă un supranume
foarte caracteristic, pe care el însuşi nu-l pricepe: „După ce au pierit
Dan-vodă, au stătut la Domnie Alexandru-vodă, care să fi fost de felul lui
Câmpulungean”, iar în sumar îl numeşte „Alexandru-vodă Câmpulungean”. Ca fiu al
lui Mircea I, ca nepot de frate al lui Dan I, Alexandru-vodă, era Românăţean,
nicidecum muscelean. De unde dară această poreclă de Câmpulungean? Pe Mircea
cel Mare unii îl numeau „Cozianul”, fiindcă clădise marea mănăstire a Coziei,
de care s-a îngrijit totdeauna. Alexandru-vodă, însă n-a clădit niciodată vreo
mănăstire, nici pe aiurea, nici la Câmpulung. Supranumele sau de Câmpulungean cată
dară să aibă o altă sorginte.
Pe la finele sec. XIII, pe timpul lui
Dan-vodă sau ceva mai înainte, un „Laurentius”, fie ungur, fie secui sau sas,
căci numele nu lămureşte, român nu era nici într-un caz, apucase Muscelul şi-şi
dădea titlul de „Comes de Campolongo”.
Tot ce se ştie despre dânsul este o piatră funerară cu inscripţiunea: „Hic iacet Laurentius Comes de Campolongo Anno MCCC”. La 1300 dară el a murit. Nu
cumva în război? Alt conte străin n-a mai fost în urmă la Câmpulung; dar tocmai
anul 1300 coincide cu tinereţile acelui Alexandru-vodă, căruia poporul îi
pusese porecla de „Câmpulungeanul”, nu pentru că se născuse acolo, ci pentru că
acolo a fost primul voievod oltenesc, aşezat în scaunul Muscelului ca într-un
punct strategic, de unde să întindă posesiunile mai departe, neapărat mai întâi
Argeșul. De aici tradiţiunea despre un Negru-vodă venit din Făgăraş la
Câmpulung şi apoi la Argeş, trecând mai târziu Oltul şi ales Domn de către
Basarabi, da, ales Alexandru-vodă la 1310 după moartea tatălui său Mircea I,
ales însă nu pentru că era fiu de Domn, ci pentru că se arătase deja ca cel mai
vrednic dintre kinezi.
La
urcarea sa pe tron, afară de Oltenia, afară de Haţeg şi de Făgăraş cu o fâşie
teritorială intermediară din Sylva
Blacorum, Alexandru-vodă stăpânea în Muntenia Teleormanul şi Vlașca la
Dunăre, Muscelul şi Argeșul în Carpaţi. În intervalul dintre 1310-1330 sarcina
cea mare a noului voievod era de a mai umple lacunele Munteniei în direcţiunea
spre gurile Dunării. După preţioasa cronică din Luccari, Alexandru-vodă, numit
aici expres Negro Voievoda: „fabrico la citta în Campolongo, e tiro
alcune cortine di matoni în Bucuriste, Targoviste, Floc, e Busa”. El
terminase dară mai întâi de toate Campulungul, pe care într-adevăr îl apucase
de la contele Laurenţiu încă sub Mircea-vodă pe la 1300, începu în urmă a
întemeia treptat Târgoviştea, Bucureștii, Buzăul şi Orașul-de-Floci. El n-a
fundat nimic în Oltenia, căci acolo nu era trebuinţă de cucerire, nici în
Teleorman şi-n Vlașca, cucerite mai dinainte de către unchiul său Dan-vodă,
căruia i se datorează poate direct sau indirect Turnul Măgurele şi Giurgiul.
Până la Brăila şi până la Râmnicul Sărat, Alexandru-vodă nu ajunse în prima
perioadă dintre anii 1310-1340.
Pe teritoriul cel cucerit erau mai mulţi
voievozi sau kinezi români, aşezaţi acolo din trecut, după cum o ştim deja din
diploma regelui Bela IV din 1247, şi o mulţime de cumani cu căpeteniile lor,
întinzându-se spre răsărit peste Moldova, unde mai rămăseseră încă tătari sau
mongoli după moartea faimosului han Noga. Este de regretat ca orientalistul
D'Ohsson, istoricul posterităţii lui Ginghis han până la Tamerlan, nu se
preocupă de regiunea Dunării; din fericire însă el reproduce un extract din
scriitorul arab Nowairi chiar din secolul XIV, de unde noi vedem că ceva după
anul 1300 mongolii ocupau încă o parte răsăriteană din Ţara Românească,
apropiată de Dunăre şi pe care o numeau dânşii „Avalac”, ceea ce deja
profesorul Brun a explicat-o prin „valah”. E de crezut că mongolii se întindeau
cam până la Ialomiţa, unde vechiul Oraș-de-Floci, la Luccari Floc, n-are a face
cu cuvântul „flota” „ville des flottes",
după cum o presupunea Boliac, care nu ştia că „flota” nu avea sensul de corăbii
nici chiar în limbile neolatine din Occident până la secolul XVI, ci Orașul-de-Floci
este pur şi simplu o românizare din tătarul „Iflok”. Districtul Ialomiţa pentru
mongoli era „Iflok” = „români”, precum districtul învecinat era slavoneşte
pentru bulgari cu acelaşi înţeles: „Vlașca”. Cuprinzând Iflocul, Alexandru-vodă
găsise acolo pe Dunăre o localitate importantă, întemeind Orașul-de-Ifloc,
adică întărind un punct strategic şi comercial. De aceeaşi natură, câtă să fi
fost celelalte creaţiuni topice, Târgoviştea, Bucureştii şi Buzaul, nişte sate
anterioare devenind târguşoare şi-n urmă târguri : „tiro alcune cortine di matoni”.
Împuternicit printr-o muncă de vreo
douăzeci de ani, considerat acum cu drept cuvânt de către slavii
trans-danubiani ca ţar al Negrilor-Tătari, căci stăpânea peste o mare parte de
cumani, Alexandru-vodă pe de o parte i-a gonit pe unguri din Severin, dând
ţării pentru prima oară numele de „Ungro-vlachia”, adică teritoriu românesc şi
unguresc sau pe ambele laturi ale Carpaţilor, iar pe de altă parte s-a
amestecat foarte energic în afacerile Bulgariei. La 1323 rămânând vacant tronul
imperial din Târnovo, îl apucă Domnul Vidinului Mihail, susţinut mai cu seamă
de Alexandru-vodă, care i-a dat o însemnată oaste de români şi de cumani.
B.P. Hașdeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu