Home » , , , , , , , » Cochii vechi

Cochii vechi

Written By Dragos Gros on sâmbătă, 22 februarie 2014 | 08:26



  În dialectal celto-armorican cuvântul „palamour” înseamnă „pentru ca” sau „pentru că”. Ilustrul Zeuss, fondatorul lingvisticii celtice, neştiind cum să explice aceasta vorbă, a numit-o „vox obscura”, ca şi când ar fi un venerabil arhaism. Vine Ebel, unul din cei mai buni discipoli al lui Zeuss şi arată că misteriosul „palamour” nu este decât francezul „par amour”, pe care armoricanii l-au împrumutat în epoca modernă, aplicat cam în felul latinului „gratia”.
O greşeală analogă a făcut la noi episcopul Melchisedek al Dunării-de-jos, pe care – îmi place a o spune - sunt cel dintâi a-l stima pentru laborioasele sale publicaţii. Prea-sfinţia sa are nefericirea de a mai crede cu orice preţ în autenticitatea naivei falsificări cunoscute sub numele de „izvod al lui Clănău” sau „cronica lui Huru”. În acea curioasă cronică, consilierii domneşti sunt numiţi „cochii-vechi”. Cu această ocazie, episcopul Melchisedek observă: „Zicerea „cochii-veci”, titlu ce acest document îl dă consilierilor Domnului sau divanului ţării, adunării oamenilor cu minte şi experienţă, până nu demult se da în Moldova divanului sau adunării boierilor administratori, înaintea cărora se făceau mezaturile sau licitaţiile publice pentru antreprizele statului sau pentru averile particulare ce se scoteau la vânzare publică. Zicerea „cochii-vechi” în Moldova este proverbială şi se întrebuinţează când vrea cineva să arate o antichitate fabuloasă: „acesta e de când cochii vechi”.
Deci, „cochii-vechi” este „vox obscura”... ca şi armoricanul „palamour”! Nu numai moldovenii, precum se pare a crede episcopul Melchisedek, dar şi muntenii au avut pe „cochii-vechi”. Unicul romancier naţional al românilor care a schiţat măiestreşte viaţa bucureşteană din epoca fanariotă, dezmormântând-o din prăfuitele condici şi dosare ale Archivei Statului, consacra „cochilor-vechi” un capitol întreg.
Cochii-vechi înseamnă pur şi simplu mezat sau licitaţie, fie înaintea Divanului, fie înaintea Starostelui de negustori, dar nicidecum “adunarea oamenilor cu minte şi experienţă. Noi am luat acest cuvânt de la unguri, la care „kotyavetye”, pronunţat aproape că „kokiovekie”, vrea să zică „vânzare publică”. Ungurii la rândul lor, după propria mărturie a arheologului maghiar Révai, l-au căpătat de la sârbi.
Sârbeşte, „ko-tie-vetie”, dialectic „kò-ke-veke” adică „cine mai vrea ?” este o obişnuită exclamaţie la vânzări publice, întocmai ca la francezi: „au plus offrant!”. De aici şi la români zicerea „a merge la cochii-vechi” era sinonimă cu „hai la mezat!”.

Iată de unde şi i-a cumpărat fabricantul lui Huru pe „consilierii domneşti!”. Cunoscând acum de aproape „cochii-vechi”, este o adevărată petrecere de a citi în acea cronică bunăoară: “Şi cari Mare Giudi veri Consu veri Prefectu veri Campoduxu veri mari Căpitan şi veri Vornici hioar dăţi trei ales şi cu omenie şi nenăimat moşie sărvioar un atari Cochio Vechio numărase”... (Fragment istoric scris în vechea limbă română din 1495). Cu alte cuvinte: oricine se va alege de trei ori prefect, va căpăta onoarea de a purta numele de Mezat, adică „Monsieur de l'Eucan” sau „Herr von Versteigerung”.


B.P. Haşdeu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger