Fotă f. I. (sensuri arhaice) 1. stofă vărgată de mai multe varietăţi din care se făceau fote. TARIF 1761: fote cu margini roşii, fote zargele, fote otuz-beș calem. TARIF 1792: fote de Brussa şi de Ţarigrad, fote de Misir (Egipt).
2. peşchir sau şervet de şters. GHEORG. 300:
după confeturi Vel-cafegiul pune pe dinaintea Domnului peşchirul cel rânduit,
ce se cheamă şi fotă; 319: când se
face spălare, este obiceiul a se da de la vistierie Mitropolitului o fotă de cele bune cu care se împregiura
şi un burete şi un prosop de cele bune cu care şterge picioarele ucenicelor. STAM.
108: apoi l-au pregiurat cu o fotă
peste mijloc.
II. (sens modern) șorţ de lână cu cusături în
formă de quadrilater purtat pe dinainte de ţărănci. POT.
III, 137: ţărăncile
poartă şi iarna şi vara o cămaşă, un peştiman numit de ele fotă... AL. T. 215: salbe de mărgele? Fote şi inele? 656: le-a abătut să se îmbrace ţărăneşte... auzi,
fete de boier cu fote. JIP. 32:
cretinţă, mărimile, betele, fotă
(stricătoarea) rău croite şi cusute; 69: rochie, cretinţe, fote, zochi...
FOTA (ar. futa), étoffe rayée importée de
l'Inde; tablier ou serviette dont on se sert dans les bains; alb. bulg. sârb.
futa (şi „peşchir”), incr. futa (şi fota „broboadă”), pol. fota „astar”, rus,
fota „val”; ung. futa „pânză”; sp. fota
„mantilla”.
Vorba, pretutindeni populară, posedă un şir
de sinonime: fota dinainte se mai
numeşte în Muntenia „zavelcă” şi „pestelcă”, cea dinapoi, mai lată, în Oltenia
„vâlnic” şi „opreag”, în Moldova şi Banat „catrinţă” sau „cretinţă”, în Ardeal
„păstură” şi „zadie”, în Basarabia „peştiman”.
Lazăr Şăineanu
Trimiteți un comentariu