1. ştergar în genere, sinonim cu „basma” şi
„peşchir”, câteşitrele de origine turcească.
a. În literatură: CUV. I, 213 (d. 1588): câţi
cu canafi şi cu măhreme albe. RES. I.
b39 (f. de z. 16( 9): şase năfrămi cu
metase, două năfrămi de mână, două de
obraz ... 12 năfrămi cu sârmă
bărbăteşti. GHEORG. 814: eșind Domnul din biserică, toate rufeturile Curţii
aştern pe jos năfrămile lor de la uşa
bisericii şi până în spătărie. POP. 300: Logofătul începu a se şterge la ochi
cu mahrama. AL T. 839: iaca năframa de vornicel de nuntă. OD. I,
422: o maramă de oglindă de Ţarigrad.
CR. I, 271: ea începe a se apăra cu năframa
ca de un duşman. Isp. 121 : să înalţe o prăjină şi în vârful ei să puie o mahramă roşie.
b. În cântecele populare: TEOD. 534: Cu ţesala
îl ţesăla, Cu marama că-l ştergea.
MARIAN I, 29: C'o năframă vânt îi
trage, iar cu alta umbră îi face.
2. fâşie lungă de pânză, din bumbac sau
borangic, împodobită la margini cu flori colorate: ţărăncile poartă marama de la prima zi după măritiş. OD.
I, 112: o femeie înfăşurată într-o lungă maramă
de zăbranic negru. CRAS. II, 38: năframele
albe ale betelor şi testemelele negre se deosebeau ciudat de barișurile roşii
şi stacojii ale nevestelor tinere şi ale fetelor. DELAVR. 37: părul mototolit
sub marama ei dată pe spate. JIP. 80:
hina se poartă cu maramă pe cap. AL.
20: Na-ţi năframa de matasă, Pe
margini cu aur trasă. TEOD. 16 (colindh): Ne-or dărui cu mahrămi grele de fir
...
3. broboadă elegantă de mireasă: „a-şi pune marama”, a se mărita (cf. lat. nubere
„se marier” litt. „se couvrir d'un voile”). ISP 256: îi luă inelul din degetul
cel mic şi marama de pe faţă. MARIAN
I, 151: ia-ţi năframa din chilie şi
haidem la cununie.
4. în special, broboada dăruită de mireasă
tinerilor nuntaşi, vornicilor, şi de soacră mirelui.
5. broboadă în genere. GOROVEI, 123
[curcubeul]: Năframa bogată peste
mare aruncată (cu variantele şerveţel. peşchir, ştergar).
6. (poetic) văl (sens exclusiv literar) EMIN. 131:
Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă.
7. horă ce se joacă la cununie: în Moldova ea
se numeşte „năframa” (Sev. Nunta,
182), iar în Dobrogea „mărămile”, fiindcă se joacă cu mărămi când se duce copacul înaintea miresei (Bur. 23).
8. văl mortuar (rar cu acest sens). COSTINESCU
II, 58: mahramă, pânză sau giulgiu în
care se înfăşoară un mort.
MAHRAMA, mouchoir, essuie-mains; bulg. sârb.
mahrama şi marama (sârb. şi maframa) „basma”. rut. bachrama „stofă de mătase
pentru haine”, pol. machram „stofă orientală”, alb. maram. Formele „mahramă” şi
„maramă” se aud în Muntenia, „năframă” mai ales în Moldova şi Bucovina, aceasta
din urmă derivă din formă intermediară „maframa” (Tarif 1761 : maframe
bărbiereşti).
Lazăr Şăineanu
Trimiteți un comentariu