Maramă

Written By Dragos Gros on joi, 18 septembrie 2014 | 08:21




 Maràmă f. (cu var. Munt. mahramă şi Mold. năframă)
1. ştergar în genere, sinonim cu „basma” şi „peşchir”, câteşitrele de origine turcească.

a. În literatură: CUV. I, 213 (d. 1588): câţi cu canafi şi cu măhreme albe. RES. I. b39 (f. de z. 16( 9): şase năfrămi cu metase, două năfrămi de mână, două de obraz ... 12 năfrămi cu sârmă bărbăteşti. GHEORG. 814: eșind Domnul din biserică, toate rufeturile Curţii aştern pe jos năfrămile lor de la uşa bisericii şi până în spătărie. POP. 300: Logofătul începu a se şterge la ochi cu mahrama. AL T. 839: iaca năframa de vornicel de nuntă. OD. I, 422: o maramă de oglindă de Ţarigrad. CR. I, 271: ea începe a se apăra cu năframa ca de un duşman. Isp. 121 : să înalţe o prăjină şi în vârful ei să puie o mahramă roşie.

b. În cântecele populare: TEOD. 534: Cu ţesala îl ţesăla, Cu marama că-l ştergea. MARIAN I, 29: C'o năframă vânt îi trage, iar cu alta umbră îi face.

2. fâşie lungă de pânză, din bumbac sau borangic, împodobită la margini cu flori colorate: ţărăncile poartă marama de la prima zi după măritiş. OD. I, 112: o femeie înfăşurată într-o lungă maramă de zăbranic negru. CRAS. II, 38: năframele albe ale betelor şi testemelele negre se deosebeau ciudat de barișurile roşii şi stacojii ale nevestelor tinere şi ale fetelor. DELAVR. 37: părul mototolit sub marama ei dată pe spate. JIP. 80: hina se poartă cu maramă pe cap. AL. 20: Na-ţi năframa de matasă, Pe margini cu aur trasă. TEOD. 16 (colindh): Ne-or dărui cu mahrămi grele de fir ...

3. broboadă elegantă de mireasă: „a-şi pune marama”, a se mărita (cf. lat. nubere „se marier” litt. „se couvrir d'un voile”). ISP 256: îi luă inelul din degetul cel mic şi marama de pe faţă. MARIAN I, 151: ia-ţi năframa din chilie şi haidem la cununie.

4. în special, broboada dăruită de mireasă tinerilor nuntaşi, vornicilor, şi de soacră mirelui.

5. broboadă în genere. GOROVEI, 123 [curcubeul]: Năframa bogată peste mare aruncată (cu variantele şerveţel. peşchir, ştergar).

6. (poetic) văl (sens exclusiv literar) EMIN. 131: Ea ridică somnoroasă lunga genelor maramă.

7. horă ce se joacă la cununie: în Moldova ea se numeşte „năframa” (Sev. Nunta, 182), iar în Dobrogea „mărămile”, fiindcă se joacă cu mărămi când se duce copacul înaintea miresei (Bur. 23).

8. văl mortuar (rar cu acest sens). COSTINESCU II, 58: mahramă, pânză sau giulgiu în care se înfăşoară un mort.

MAHRAMA, mouchoir, essuie-mains; bulg. sârb. mahrama şi marama (sârb. şi maframa) „basma”. rut. bachrama „stofă de mătase pentru haine”, pol. machram „stofă orientală”, alb. maram. Formele „mahramă” şi „maramă” se aud în Muntenia, „năframă” mai ales în Moldova şi Bucovina, aceasta din urmă derivă din formă intermediară „maframa” (Tarif 1761 : maframe bărbiereşti).


Lazăr Şăineanu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger