Marţea nu e bine să croieşti cămăşi, nu e bine
să legi „gura pânzii” şi nu e bine să
îmbraci haină nouă, dar mai ales nu e bine să pleci la un drum mai lung,
fiindcă într-o marţi a urzit Dumnezeu lumea, adică lumea s-a pornit într-o
marţi. Asta e o credinţă de obşte a românilor. Alţii, mai puţini, cred că toate
acestea nu e bine să le faci sâmbătă, tot pentru acelaşi mare păcat, fiindcă sâmbătă
s-a pornit lumea. De unde ne-a venit nouă credinţa asta şi ce rost are ea?
Acum, eu n-am să mă ocup să vă înşir vorbe ca să vă lămuresc că această
credinţă e o superstiţie, pentru că asta o ştiţi dumneavoastră poate mai bine
de cum o ştiu eu. Dar gândesc că poate nu ştiţi de unde şi cum ne-a venit
superstiţia şi încă eu aş încerca să văd de v-o pot spune.
Mai întâi
de toate, credinţa că marţea s-a pornit lumea a prins rădăcini între popoarele
ortodoxe ale Europei. Apoi de la acestea au luat-o şi alte popoare, de alte
religii, dar n-o au întru atâta sfinţenie ca neamurile de la care au luat-o. Aşadar, credinţa de care
vorbim are ceva strânsă legătură cu religia ortodoxă a creştinilor şi numai a
celor din Europa.
După Biblie, Dumnezeu a făcut lumea în şase
zile. Nu se spune în ce zi a început, dar se spune în care zi s-a odihnit; şi
dacă s-a odihnit sâmbăta, a şaptea zi, atunci ziua dintâi a lumii a fost
duminică. Apoi atunci de ce nu spunem că duminică a pornit Dumnezeu lumea? Şi
că duminică nu e bine să pornim la drum lung? Aşa ar fi după cele ce ni le arată
Biblia. Dar credinţa din taifasul nostru
n-are de lucru cu Biblia, măcar că tot facerea lumii îi este temeiul şi de
acolo porneşte, de la ziua dintâi a lumii. S-au făcut fel de fel de socoteli,
cam câţi ani pot să fie de la facerea lumii, aşa cum înţelegem facerea ei după
spusele Bibliei. Acum, unii au scos un număr de ani, alţii altul, câte-o seamă
de numere mai apropiate, altele
depărtate foarte, câte cu 2.000 de ani şi mai mult. Aşa că nu se potrivesc doi
cu doi şi anumit tot nu ştim nimic. Dar feluritele popoare au primit ca
adevărată anumită numărătoare de care se ţin. Aşa, iudeii spun că lumea a fost
făcută cu 3760 înainte de anul naşterii lui Hristos. Catolicii o spun în trei
feluri, dar şi ortodocşii tot în trei feluri o spun: cei ce se ţin de
patriarhul Alexandriei o spun într-un fel, cei de sub patriarhul Antiohiei
într-alt fel, iar cei din Europa se iau
după cum s-a hotărît în Constantinopol.
Anul acestor din Europa e 5508 înainte de
Hristos. Acesta e anul de la facerea lumii,
de la Adam, „leatul” sau „veleatul” de la zidire. Toate cărţile noastre
bisericeşti până mai acum o sută cincizeci de ani întrebuinţau numai leatul de
la facerea lumii, tot aşa şi cronicarii, numai că ei puneau pe lângă leatul
acesta şi anul de la Hristos, de cele mai multe ori. Cum au ajuns cei din
Constantinopol să statorească anul 5508 înainte de Hristos ca an al facerii
lumii şi cum au ajuns alţii să statorească alt an, e o socoteală
lungă şi nu e pentru noi. Pentru noi ajunge atâta, că aşa au statorit lucrul şi
unii si alţii. Dar orice an ar fi statorit pentru facerea lumii feluriţii
învăţaţi, un lucru au trebuit să-l ţie toţi la fel: să potrivească aşa anii,
încît cel din urmă an al veacului vechi să fie an bisect şi aşa că anul 1 de la
Hristos (adică anul care începe era creștină) să înceapă într-o sâmbătă. Adică,
ziua întâi a întâiei luni, a întâiului an care începe veacul cel nou trebuie să
fie sîmbătă. Şi aşa este pentru toţi creştinii. Dacă noi spunem că întîiul an
al erei creştine e anul 5509, dacă unii catolici spun că e 5201, alţii altfel,
e totuna, pentru că toţi aceşti ani, feluriţi după număr, arată acelaşi an care
a început (1 ianuarie) cu o sîmbătă.
Toţi aceşti ani se potrivesc la sfârşitul lor,
adică li se încheie şirul în anul 1 al erei creştine, dar fireşte nu se potrivesc
la începutul lor, la capul şirului. Iar această nepotrivire face că lumea „a
pornit” după unii într-o zi, după alţii
într-alta. Toţi zic că cea din urmă zi a veacului vechi s-a sfârşit într-o
vineri şi cu sîmbătă s-a început noul veac, dar nu toţi au la fel aceeaşi zi ca
întâia zi a tuturor zilelor la începerea
lumii.
După numărul nostru, al ortodocşilor din
Europa, în anul 5508 înainte de Hristos, ziua întîi a anului (1 ianuarie) a
fost marţi. Aşa urma. Căci dacă anul 1 după Hristos s-a început cu sâmbăta,
anul de dinaintea lui (anul 1 înainte de Hristos) s-a început cu joi, anul 2
s-a început cu miercuri, anul 3 cu marţi, anul 4 cu luni, anul 5 ca bisect cu
sîmbătă şi apoi tot aşa mergînd înapoi spre începutul lumii vezi că anul 5506 a
început cu joi, 5507 cu miercuri, iar anul începăturii 5508 cu marţi.
Aşadar, întâia zi a întâiului an al lumii a
fost marţi. Marţea a pornit lumea. Numai după calculele bizantinilor „începe
lumea” într-o marţi. Deci numai popoarele ortodoxe ale Europei au în veleatul
Lumii lor marţea ca prima zi a tuturor zilelor. Acum, eu cred că prin călugări
a ajuns la ştiinţa poporului că marţea s-a urzit lumea şi apoi ştiinţa asta a
fost adusă în legătură cu credinţele lui superstiţioase şi aşa a devenit şi ea
credinţă fără nici un rost. Că unii vorbesc şi despre sîmbătă ca zi în care s-a urzit lumea, poate că vine din faptul că au auzit ceva despre sâmbătă ca zi de
începătură a erei creştine, a noului veac sau - poate mai curând - fiindcă şi sâmbăta
se poate lua ca întâia zi a lumii, dacă te ţii de cei ce încep anii cu martie.
(În Evul Mediu se obișnuia şi una şi
alta: numărau anii începându-i ori de la ianuarie, ori de la martie şi
lucrul acesta face şi astăzi cronologiştilor multă încurcătură pentru cele doua
luni ianuarie şi februarie care puteau fi luate şi într-un an şi într-altul de
după el). Iar în anul 1 al lumii ziua întâi de martie a fost sîmbătă.
de George Coșbuc
Trimiteți un comentariu