Influenţa
arabo-persană. Limba turcă, definitiv fixată la
Constantinopole în 1453, a exercitat o influenţă însemnată asupra limbilor din Sudul
şi din Orientul Europei şi această influenţă a mers crescând paralel cu rolul
politic din ce în ce mai mare al Semilunei în Europa. Fondul osmanlîiei,
primitiv tătar, era cu totul insuficient a servi de organ une noi civilizaţii.
Ea recurse astfel de timpuriu la arabă şi persană, limbi grăite de popoare ce
le uneau aceleaşi credinţe religioase. Deja în vocabularul cuman din 1303 se
văd urme de asemenea împrumuturi.
Dacă persana a fost cultivată pentru bogăţia
ei poetică, apoi araba deveni un izvor de îmbogăţire nu numai pentru ideile de
ordine morală şi religioasă, ci şi pentru terminologia administraţiei,
jurisprudenţei, a ştiinţei şi a literaturii. În urma acestei duble infuziuni şi
într-o doză atât de mare, turca literară deveni un amestec de trei idiome
diverse, semitica, indo-europeana şi altaica. Una şi aceeaşi noţiune e adesea
reprezentată prin câteşitrele aceste elemente. Dar osmanlîia (cu dialectele-i
principale: rumeliot şi anadolén) rămase şi mai departe fondul graiului
popular, prezentând sub acest raport cea mai mare analogie cu cumana şi cu
celelalte idiome orientale ale grupului turco-tătar. Nu numai că ingredientele
numeroase arabo-persane n-au atins caracterul esenţial al limbii vulgare, ci
dimpotrivă, aceasta din urmă a modificat profund şi conform spiritului ei
aceste elemente străine, adaptându-le cu un mod de rostire propriu osmanlîilor
şi îmbogăţindu-le cu nuanţe de sens necunoscute limbilor originare. Acele
dintr-însele care au pătruns în popor au fost supuse unui asemenea dublu
proces, formal şi ideal şi numai sub această formă turcită au intrat arabismele
şi persanismele în idiomele balcanice.
Influenţa
bizantină. Odată în contact cu cultura europeană,
turcii căutară să-şi asimileze progresele popoarelor învecinate, bizantini (mai
târziu greci moderni şi italieni), slavi şi unguri şi să primească de la
fiecare dintr-însele o serie de termeni din sfera marinei şi a artei militare,
din domeniul comerţului şi al industriei. De timpuriu în atingere războinică şi
culturală cu Bizanţul, turcii, popor primitiv continental, învăţară să cunoască
de la dânşii produsele mării şi tot ce priveşte marina. De aici termeni ca:
fanar „fanal”, kadyrga „galera”, liman, talaz. Tot prin intermediul bizantinei
a pătruns în turceşte (sau în arabă) elementul latin, cum indică forma grecizată
a acestor împrumuturi: dinar „monedă de aur” (denarius), gümrük „vamă”
(commercium), kamis „cămaşă” (camisia), kantar „balanţă” (centenarium), kiler
„cămară” (cellarium). De la bizantini şi greci provine o parte însemnată a
numelor de plante, dintre care unele (lucru curios!) s-au reîntors în neo-greacă
sub forma lor orientală (punem în paranteze aceste dublete lexicale): abanos,
anason, balsam, fistik, karanfil, portocal, tarhon etc.
Influenţa
slavo-maghiară. Pe de altă parte, de la slavi şi
unguri, turcii au împrumutat o parte din terminologia lor militară. Astfel de
la slavi: čete „excursion pour faire du butin” (vsl. četa „trupa”, „ceată”),
hatman „titre des chefs des cosaques, titre des gouverneurs de plusieurs
provinces de l’ancien empire de la Crimée” (pol. hatman, rut. ataman şi vataman
din germ. Hauptmann), kyral „roi”, „prince chrétien” (vsl. krali), kopia
„lance” (vsl. kopiia); vaivoda „titre des gouverneurs de la Valachie, de la
Moldavie et de la Transylvanie, commissaire de police du quartier Galata à
Constantinople” (serb. voievoda „belli dux”); apoi: pelin (vsl. pelynu) şi
visnè (bulg. visni „vişin”). De la unguri: palanka „espèce de fortification,
lieu palissadé” (palánk), palaska „giberne” (palaszk), sălaş „tente” (szállás
„adăpost”), varus „faubourg” (város : de unde rom. „oraş”); haidud „soldat
hongrois à pied, brigand” (hajdù) şi tolvay „brigand” (tolvaj); birov „maire
d'un village” (biró „judecător”) şi ispan „préfet d'un districte” (işpan); apoi
obiecte necunoscute turcilor ca: hintov „carosse” (hintó), koči „voiture,
espèce de litière” (kocsi) şi soba „poêle, fourneau” (szoba).
Influenţa
romanică. Adevărata maestră a turcilor în domeniul
navigaţiei fu Italia, de la care a împrumutat mai toată terminologia nautică
(mai ales de la veneţieni şi genovezi, stăpânii mării): gomena „odgon de
ancorat”, iskèle (scala), kalafat (calafatare), kaliun (galeone), kapudan sau
kaptan „amiral” (capitano), trinketa „catarg” (trinchetta), vapor: (vapore).
Prin raporturile comerciale ale Levantului cu veneţienii şi cu genovezii, limba
turcă a căpătat o parte din nomenclatura ei comercială şi industrială: lokanda
şi lostaria „birt european” (locanda şi osteria), simsar „samsar” (sensale),
trampa „schimb” (tramuta); bareta „căciuliţă” (beretta), kaput „manta”
(capotto), kundura „condur” (coturno) etc.
Din româneşte, afară de unele noţiuni speciale
ţării noastre ca: boyar „nobil român”, gelate „dare veche” (găleată), ispravnik
„cap de judeţ” kalaraș „curier” (toate la Hammer), mămăligă (asemenea în ung., serb.
şi rut.) şi mukan „cioban din Ardeal” (mocan). Turcii au împrumutat vorbe ca:
barda „securea dogarului”, kaser „un fel de brânză: caş (la plural, invers:
caşcaval), kassatura „sabie-baionetă” (custura), dalavere „transaction” din
daravere (dare-avere) şi nu din italianul „dare e avere” (cum crede Bonelli);
lundura „luntre greoaie şi masivă”, masa „masă joasă cu un singur picior”; apoi
numele Moldovei: Bogdan (alăturea de Moldovan). Negreşit, aceste împrumuturi
din româneşte, al căror număr nu poate fi încă precizat, constituie în tot
cazul o minimă parte în raport cu turcismele din vocabularul nostru; dar
acelaşi fenomen se constată la maurii din Spania, care au îmbogăţit limba spaniolă
cu un număr considerabil de cuvinte arabe, pe când numărul vorbelor spaniole
intrate în arăbeşte se reduce la un minimum. Lucru altminterea uşor de înţeles,
când se ia în considerare superioritatea culturală a celor două popoare
orientale faţă de naţiunile supuse. În acelaşi raport etnic stau idiomele
balcanice, sârbă, bulgară şi albaneză, ale căror puţine urme în vocabularul
turcesc contrastează cu marele lor număr de turcisme; numai greacă modernă a
compensat întrucâtva (şi aceasta mulţumită mai mult influenţei vechi greceşti
şi celei bizantine) influenţa lexicală a osmanlîiei asupră-i.
Lazăr Şăineanu
Trimiteți un comentariu