Home » , , , , , » Pseudo-Calistene

Pseudo-Calistene

Written By Dragos Gros on joi, 8 mai 2014 | 07:33


 Calistene, nepot al lui Aristotel, s-a născut la Olint şi a murit în Asia, unde îl însoţise pe Alexandru cel Mare. A scris între altele o „Istorie a grecilor”, precum şi „Viaţa şi faptele lui Alexandru Macedon”, din care, în sec. II i.Ch. s-a format un fel de roman istoric despre ilustrul personaj macedonean, cu întâmplări supranaturale. Scrierea a trecut prin prelucrări în primele secole ale erei noastre, pentru ca în sec. IV să fie tradusă în limba latină de către Iulius Valerius. Romanul lui Alexandru, cunoscut sub numele lui Pseudo-Calistene, s-a bucurat de o largă circulaţie în Evul Mediu şi se afla totodată la baza „Alixăndriei” noastre.

Viaţa şi faptele lui Alexandru Macedon

I, 23. Alexandru a pornit cu treizeci de mii de osteni tineri şi s-a dus să se războiască cu sciţii. Oastea sciţilor era nenumărată, însă norocul lui Alexandru nu putea fi înfrânt. Luând cu sine câţiva oșteni şi urcându-se pe o înălţime, el a privit spre mulţimea duşmanilor, ca să caute un loc potrivit pentru ai săi dar neştiut de sciţi. Apoi s-a întors şi a luat cu sine toată oastea, iar în timpul nopţii a aşezat-o din loc în loc în jurul şanţului care-i înconjura pe sciţi. Într -un loc unde cu greu se putea ajunge, a pus oameni la pândă şi a rânduit acolo, în ascunzătoare, două mii de bărbaţi aleşi. Tuturor celor din jurul şanţului le-a poruncit să aprindă focuri, pe grupuri de câte douăzeci şi opt [de oșteni] sau mai mulţi. După ce făcură astfel, sciţii priviră în toate părţile şi văzură că în locul unde Alexandru pusese pândari nu erau focuri de care să se teamă (autorul a vrut să spună că pentru duşmani locul nu inspiră teamă, deoarece acolo nu erau aprinse focuri). Văzând mulţimea macedonenilor, se înspăimântară şi hotărâră să fugă de acolo în timpul nopţii, ca să scape cu viaţă. Părăsiră toate lucrurile şi începură să fugă. Alexandru băgă de seamă şi îi urmări în mare linişte, cu toate oștile sale. Când ajunseră sciţii în locul în care erau ascunşi macedonenii, Alexandru sună din corn la spatele lor, iar oștenii săi scoaseră strigăte de luptă. Sciţii începură să se îmbrâncească unii pe alţii. Cei care stăteau la pândă le ieşiră înainte şi îi loviră de sus. Sciţii nu puteau să se aştepte la altceva decât la moarte. Ei cereau iertare, căci puteau fi măcelăriţi toţi, fără nici o primejdie pentru macedoneni. Alexandru se întoarse spre ei şi porunci să înceteze îndată luptă. El spuse să fie luaţi cu toţii şi să fie aduşi în tabără, spre a chibzui în privinţa lor. Când ajunseră în locul unde poruncise el, Alexandru dădu poruncă să vină la dânsul conducătorii acelora. Tremurând, aceştia i se înfăţişară. Alexandru le vorbi astfel: „Vedeţi că soarta v-a dat în mâinile macedonenilor şi că n-aţi fost în stare să vă împotriviţi. Sunteţi voi sclavii mei sau nu?”. Ei răspunseră îngroziţi: „Suntem sclavii tăi, stăpâne şi îţi vom sluji întotdeauna aşa cum doreşti”. Apoi căzură cu feţele la pământ şi i se închinară. Fiindu-i milă de dânşii, Alexandru porunci să li se scoată cătuşele şi să meargă cu dânsul până în cetatea Filipopoli, ca să le arate cum îşi sărbătoreşte izbânda. Apoi, le îngădui să se întoarcă la casele lor şi le porunci să plătească macedonenilor un tribut anual.


I, 26. Numărând pe toţi cei de faţă şi pe cei pe care-i avea de la tatăl său, Filip a găsit şaptezeci şi şapte de mii, iar arcaşii erau şase mii cinci sute. A trimis un sol la sciţi, ca sciţii să meargă cu dânsul ca tovarăşi de arme şi ca să-i fie aliaţi, dacă vor. Sciţii i-au trimis şaptezeci de mii de călăreţi arcaşi, toţi tineri. După ce a supus Tesalonicul, a pornit împotriva sciţilor, care locuiau mai spre interior. După trei zile veniră soli din Sciţia, care făgăduiră că vor fi pentru el ca nişte robi şi îl rugară să nu meargă împotriva lor. Alexandru le-a răspuns: „Mergeţi în ţara voastră şi trimiteţi-mi bărbaţi arcaşi pricepuţi, să-mi fie tovarăşi de luptă, câte mii doriţi. Iar eu voi porni împotriva Lacedemonei. Ajutorul vostru să-mi vină în şaizeci de zile. Dacă ajutoarele aşteptate nu vor sosi în ziua statornicită, voi porni cu oaste împotriva voastră şi nu mă voi abate din drumul meu”. Sciţii se înţeleseră să îndeplinească cele poruncite, întocmai ca nişte sclavi. Iar el îi trimise la casele lor, arătându-se binevoitor faţă de ei.
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger