Home » , , , , , , , , , , » Goţii în Dacia

Goţii în Dacia

Written By Dragos Gros on luni, 26 mai 2014 | 06:24



  Toate fântânile istorice, textele şi monumentele contemporane, ni-i arată pe goţi şezând şi lucrând numai în partea răsăriteană a României actuale, începând de la Nistru cam până pe la Buzău, nicăieri însă în Oltenia, ba nici măcar în vecinătatea acestei regiuni.

Itinerarul succesivei migraţii a goţilor pleacă de la nord în direcţia litoralului Marii Negre, aşezându-se acolo în sec. II d. Cr., în spaţiul dintre Don şi Nistru, adică la hotarul oriental al Daciei. Stabiliţi aici, urmează din partea lor un şir de încercări de a străbate pe malul drept al Dunării, unde erau atraşi de faima avuţiei provinciilor greceşti. Acest punct obiectiv fiind hotărât, calea cea mai scurtă de a-l ajunge era, naturalmente, Dunărea şi gurile ei, de unde goţii mergeau drept în Bulgaria şi mai departe, mulţumindu-se cu posesiunea tranzitorie a actualei Basarabii şi lăsând să mai treacă mult timp până să înceapă a se gândi la Moldova, care nu se afla în drumul ce-l aleseseră ei pentru a atinge mai curând ţinta. Într-adevăr, oricând e în joc Goţia propriu-zisă, unde reședea forţa ofensivă şi defensivă a elementului gotic în Dacia, o găsim între Prut şi Nistru.

La anul 251, expediţia goţilor contra romanilor se îndreaptă asupra orașului Filipopoli, de unde retrăgându-se şi căutând a se întoarce acasă, urmăriţi fiind de armata împăratului Decius, ei apucă spre oraşul Abrit lângă Varna actuală, adică în cea mai dreaptă linie spre Basarabia. Între anii 268-270 - zice Zosim - sciţii, erulii, peucii şi goţii pun 320.000 de oameni pe 6.000 de vase şi atacă oraşul Tomis în Dobrogea. De unde plecase oare acea formidabilă flota? De lângă Nistru.

Între anii 367-369 împăratul Valens, voind să-i izbească pe goţi în propria lor ţară, face un pod pe Dunăre. În ce loc anume? Lângă oraşul Noviodun sau Novietun, care, după unanima mărturie a lui Ptolemeu, a Tablei Peutingeriane, a Itinerarului lui Antonin, a Notiţei „Dignitatum”, a lui Procopiu, a Codicelui Teodosian etc., se afla lângă actuala Isaccea, adică în faţa Basarabiei. Astfel, până la anul 370, dominaţia gotică peste Dacia, în înţelesul cel adevărat al cuvântului, se concentra exclusiv între Prut şi Nistru.

Tocmai atunci năvălesc teribilii huni. Peste ramura cea mai occidentală a goţilor domnea Atanaric. El trimite o parte din oaste pentru a recunoaşte poziţia hunilor, iar singur se aşează într-o vale lângă Nistru. Gonit de aici - zice contemporanul Ammianus Marcellinus - Atanaric încearcă a ridica un zid, prin care să unească malul Prutului cu Dunărea şi din dosul căruia să poată rezista hunilor: „a superciliis Geraşi fluminis ad usque Danubium”. Acest pasaj rămăsese până acum poate rău înţeles. S-a crezut generalmente că Atanaric va fi clădit un zid de la malul occidental al Prutului spre Dunăre până undeva lângă Galaţi. În acest caz, regele goţilor ar fi comis un act de flagrantă absurditate, căci hunii veneau de la răsărit, nu de la apus, încât ei n-ar fi avut decât să treacă Prutul pe la spatele lui Atanaric, prinzându-l apoi în cursa pe care şi-o va fi întins cu naivitate el însuşi. E mai probabil că zidul în chestiune unea malul oriental al Prutului cu Dunărea, baricadând astfel contra hunilor anume regiunea Ismailului.

Constrânşi din nou a fugi, goţii caută scăparea în munţii Cauca: „ad Caucalandensem locum”. Aici noi îi vedem deja departe de Prut. Dar nu mai era acolo „ţara gotică”, deoarece Atanaric - zice tot Ammianus Marcellinus - trebuia s-o apuce cu forţa, gonindu-i pe sarmaţii ce o stăpâneau: „Sarmatis inde extrusis”. Aceasta ne aduce aminte că şi Constantin cel Mare, cu o jumătate de secol mai înainte îi bătuse pe goţi nu pe propriul lor pământ, ci iarăşi în ţările sarmaţilor: „Victi Gothi ab exercitu Romano în terris Sarmatarum”. Fondarea castelului Dafne la gura Argeșului, atribuită expres marelui Constantin de către Procopiu şi a cărui poziţie topografică - de vreme ce se afla faţă-n faţă cu oraşul Transmarisca de dincolo de Dunăre - este de o precizie aşa zicând geometrică, mulţumită Tablei Peutingeriane şi Itinerarului lui Antonin, probează că acele „ţări ale sarmaţilor” cuprindeau jumătatea cea răsăriteana a Munteniei.



Aceasta justifică, până la un punct, opinia d-lui Odobescu, cum că „Caucaland” al lui Ammianus Marcellinus trebuie căutat în regiunea Buzăului, unde într-adevăr vreo doi munţi poartă până astăzi numele de Coca, contras din „Cauca” şi unde descoperirea tezaurului gotic de la Pietroasa explica foarte bine faptul petrecerii pe acolo a fugarului Atanaric. Acest fapt devine chiar necontestabil, dacă ne vom aduce aminte, pe lângă celelalte, că Sf. Sava Gotul, martirizat la anul 372 din ordinul lui Atanaric, fusese înecat, după mărturia unei fântâni contemporane, anume în râul Buzău: „tratxerunt Sabam ad fluvium, qui vocatur Musaeus, ut ibi eum suffocarent”.

Numai în Moldova, iar mai ales în Basarabia, goţii sunt la ei acasă făcând din când în când câte o apariţie până la câmpia ostică a Munteniei, dar toate opintirile invazionare cele mai crâncene rezervând special provinciilor romane de peste Dunăre unde-i ademenea aurul bizantin. Şi zicând aceasta, noi înţelegem atât pe tervingi şi pe greutungi, adică pe goţi în accepţiunea cea mai strânsă a cuvântului, precum şi pe aşa-numiţii taifali, aşezaţi de Ammianus Marcellinus între Prut şi Dunăre, care însă niciodată nu se dau în fântâni istorice ca goţi, ci totdeauna numai ca aliaţi ai diferitelor popoare gotice, iar judecând după obiceiurile lor, n-au fost – poate nici măcar de viţă germanică.

Năvala hunică a pus capăt dominaţiei goţilor chiar în Moldova, strămutându-i mai cu toţii în Bulgaria, unde ei „s-au aşezat la poalele Balcanilor - zice Iornande - ca şi când ar fi fost pământul lor de naştere”. Sub marele Teodosiu se încearcă a se mai strecura într-acolo un rest gotic de pe malul nordic al Istrului, vedem pogorându-se tot din Basarabia, căci trecătoarea se opera, anume la gurile fluviului. Afară de cei trecuţi în Bulgaria, mai erau alţi goţi care rămăseseră dincolo de Nistru, unde - se zice - posteritatea lor, peste o mie de ani, în sec. XVI, mai vorbea un dialect gotic foarte corupt.


B.P. Haşdeu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger