Părinţii
bisericii au fost siliţi să treacă cu vederea şi alte lucruri de-ale păgânilor.
Numai Paştele - cu sărbătorile care se schimbă, atârnând de Paşte - sunt stabilite de biserica creştină
fără să fi avut amestec şi înrâurire păgânismul
la stabilirea lor. Dar sărbătorile statornice, acelea cu zi anumită, cad toate în
zilele de sărbători ale pagânilor care s-au încreştinat. De ce ?
Fiindcă era greu să-i faci pe pagânii
încreştinaţi să se lase deodată şi cu de-a sila de obiceiurile lor din strămoşi, să-şi lepede sărbătorile, să-şi uite
idolii lor şi zeii. Ei trebuiau deprinşi cu încetul. Astfel s-au lăsat neatinse
zilele lor de sărbători, dar în loc de zeii lor, cu încetul, s-au rânduit
sfinţi creştini într-aceste zile, ca să fie sărbătoriţi. Toţi zeii păgâni au
fost înlocuiţi cu sfinţi creştini. Iată ce scrie Papa Grigore cel Mare, către
nişte călugări care căutau să le facă silă păgânilor încreştinaţi
ca să se lepede de zeii lor: „Spuneţi lui Augustin că, după multă chibzuire, iată la ce convingere
am ajuns, în ce priveşte încreştinarea englezilor. Cu nici un chip să nu
dărâmaţi bisericile lor păgâneşti, ci să daţi jos numai idolii, să
stropiţi clădirea cu aghiazmă,
să clădiţi un altar şi să puneţi icoane. Căci, dacă acele clădiri sunt
trainice, noi trebuie să le prefacem din temple păgâne în adevărate case ale
lui Dumnezeu, ca astfel poporul, când va vedea că nu i se dărâma templele, să
aibă tragere de inimă spre creştinism, să se întoarcă cu drag de la păgânism
spre noi, să cunoască pe Dumnezeul nostru cel blând şi îngăduitor şi cu atâta
mai cu drag să s-adune la biserică, cu cât vor şti că se adună la locul unde au fost obișnuiţi să
s-adune şi părinţii lor. Oamenilor inculţi şi spiritelor înăsprite nu le poţi
tăia deodată felul lor de viaţă”.
Dintre
aceste sărbători, Crăciunul e cea mai de căpetenie. Cum am spus, germanii păgâni sărbătoreau cu jertfe de
vite şi cu jocuri începerea, adică
naşterea anului lor, 9 zile. Cum să-i facă părinţii bisericii pe germanii încreştinaţi să se lepede
dintr-odată de sărbătorile acestea? Era cu neputinţă. Deci le-au lăsat, dar
le-au dat un caracter creştinesc: au înlocuit „naşterea anului” cu „naşterea
lui Christos”. Sărbătorile păgânilor erau solare, adică sărbătoreau fenomene din natură
şi mişcările soarelui. Aşa, tocmai în toiul verii, popoarele nordice aveau
sărbătoarea lui Donner, zeul tunetelor, la şase săptămâni după solstiţiu
(20 iulie). Sărbătoarea le-a fost
lăsată, o are şi astăzi întreaga biserică creştină. Donner însă a fost înlocuit cu un
sfânt, cu Ilie prorocul. Ba chiar şi puterile zeului păgân au rămas pe seama
sfântului nostru. Donner
aleargă peste nori cu carul de foc,
tunând şi fulgerând. Iar Ilie tot aşa, în credinţele poporului. Dintre zilele
de sărbători ale romanilor păgâni, mai însemnată e
Parilia, pentru noi. Ea se serba la 21-23
aprilie, tocmai în toiul primăverii, la șase săptămâni după echinocţiu şi cu șase săptămâni înaintea solstiţiului de vară şi însemna biruinţa luminii şi a căldurii asupra întunericului şi a frigului iernii. Sărbătoarea a rămas şi
la creştini: la 23 aprilie, îl sărbătorim
pe eroul care biruie asupra balaurului din peşteri întunecate, pe Sf. Gheorghe.
George
Coşbuc
+ comentarii + 1 comentarii
Intersant !...Mulțumim !...
Trimiteți un comentariu