Home » , , , , , , , » Trecerea lui „bi” în „ghi”

Trecerea lui „bi” în „ghi”

Written By Dragos Gros on sâmbătă, 8 martie 2014 | 07:25


 Toate dialectele române cunosc, mai mult sau mai puţin, trecerea labialelor în guturale înaintea lui „i”, fie când labiala este iniţială ca în „ghine” din „bine”, „ghie” din „vie”, „kicior” din „picior”, „hire” din „fire”, fie labiala medială ca în: „alghină” din „albină”, „cokil” din „copil”, „trandahir” din „trandafir”, „dornire” din „dormire”, fie labiala urmată de finalul „i” scăzut ca în: „cerghi” din „cerbi”, „luki” din „lupi”, „dorni” din „dormi”, fie, în sfârşit, vocala „i” dispărută ca în : „ketra = kiétra”, „herb = hierb” etc. Trecerea cea mai importantă este a celor două labiale explozive, „b” şi „p”, fiind cea mai răspândită în grai prin numărul cuvintelor în care ne întâmpină şi cea mai variată totodată prin complicaţii fonetice ulterioare: bi-ghi-bghi-bgi, pi-ki-pki-pci (bine=ghine=bghine=bgine; picior=kicior=pkicior=pcicior=cicior). Ajunge a supune unui studiu critic pe „ghi” din „bi”, de care nu putem despărţi pe „ki” din „pi”, pentru că prin însăşi aceasta să se limpezească chestiunea celorlalte labiale guturalizate, care sunt de o importanţă secundară.

Despre acest fenomen, întrucât îmi pot aduce aminte, au scris mai pe larg Miklosich, Lambrior, Onciul şi Şăineanu, din care primii trei n-au cunoscut preţiosul text al lui Cantemir, iar câte-patru nu puteau să cunoască adevărata măsură de circulaţie în totalitatea dialectelor româneşti a formelor guturalizate. Lipsindu-le astfel punctul istoric de plecare şi mai ales statistica fenomenului, nu e de mirare că concluziile lor sunt cu desăvârşire subiective.

Din punctul de vedere curat fiziologic, trecerea lui „bi” în „ghi” sau a lui „pi” în „ki”, palatalizate apoi în „gi” şi „ci”, putea să se-ntâmple în orice limbă. Aşa, bunăoară, o au în Extremul Orient tibetanii, la care „pia” se pronunţă „cia” (tcha), bia” – „gia” (dja) (Abel-Rémusat, Recherches sur les langues tartares p. 340). Altceva însă este o posibilitate abstractă şi altceva realizarea concretă. În Europa întreagă întrucât am putut cerceta, afară de Peninsula Balcanică nu se găseşte nicăieri „ghi=bi” şi „ki=pi”. Nu fiziologia, adică nu elementul antropologic trebuie să ne preocupe, ci urmărirea cauzei locale etnice.
Cantemir (Descr. Mold., ed. Papiu p. 151) zice: „Mulieres quoque moldavae peculiarem a viris pronunciationem habent. Mutant enim syllabas „bi” et „vi” în „gi”, ut: bine (bene)=gine, vie (vinea)=gie; „pi” în „ki”: pizma (invidia)=kizma, piatra (petra)=kiatra”. Tot Cantemir constata că atât ghi=bi şi ki=pi, precum ni=mi, era la români un fonetism străin graiului bărbătesc, caracterizând în special graiul femeiesc, aşa că bărbaţii care rosteau astfel erau porecliţi cu dispreţ: „feciori de babă”. Şi aserţiunea lui Cantemir se întăreşte pe deplin prin faptul pozitiv, necontroversabil, că nu se află nici un vechi text românesc, fie el din orice provincie şi fie de o provenienţă oricât de rustică, în care să ne întâmpine ghi pentru bi sau ki pentru pi nici ni pentru mi.

Una din prea puţinele excepţii este actul moldovenesc din 1644 (Arch. ist. I, 1 p. 87), în care sunt descrise hotarele unei moşii: „şi de acolo sub margine în capu kiciorului din mijloc lângă mocirla într-o movilită, care iaste sub groapa boului alăture cu vale şi acolo s'au făcut bour într'un giugastru lângă cel vechiu, şi apucă kiciorul din mijloc la delu în pădure”. Să se observe însă că în acest text „kicior” nu este un cuvânt comun, ci s-a stereotipat ca termen topic, încât trebuia scris întocmai, chiar dacă l-ar fi scris însuşi Cantemir.

În districtul Teleorman rostirea bărbătească a învins aproape pretutindeni pe cea femeiască, dar lăsând urme de luptă. Sunt unele comune în care au biruit femeile. Aşa învăţătorul Cr. Voiculescu din Viişoara ne scrie: „Pe la noi se zice: este ghine se te duci cu ghioli, corghi sunt negri, tu sorghi ciorba, lukii mănâncă un kicior de cal, pokii cerşesc, keptenele meu este rar”.

În multe localităţi, după cum am văzut-o deja mai sus, femeiescul ghi pentru bi n-a putut să se impună, dar s-a impus totuşi femeiescul ki pentru pi. Faţă cu acest fenomen, se naşte o întrebare firească: de ce oare ki a fost mai tare decât ghi? Răspunsul se cuprinde şi se dă pe faţă de la sine în următorul şir de fapte decisive: Într-o mare parte din districtul Dolj (comunele Dranicu, Gogoș, Comoșteni, Bulzeşti, Galiciuica, Vela, Işalniţa, Murgaş, Simnic, Căpreni, Bodăesti, Calopăr etc.) nu se aude deloc ghi pentru bi, nici pi pentru ki, afară de un singur cuvânt: kept, uneori pkept. În comuna Ploiesciori din Prahova, labiala se guturalizează numai în trei cuvinte: kept, kipota şi keptene, iar în comuna Mălăieşti numai în două: kept şi keptene. În comuna Bălţaţi din Teleorman numai în singurul kept, de asemenea în comuna Micloșani din Muscel.

Dialectul istro-român nu cunoaşte deloc guturalizarea labialelor, afară numai şi numai în două vorbe: kiept şi ciaptere = kiaptene (Miklosich, Rumun. Untersuch. 1, 23-4). La români, pe care Tit Liviu i-ar fi numit „novum genus hominum ex militibus romanis et dacicis mulieribus”, elementul cuceritor, adică cel bărbătesc, fiind latinii, iar elementul cucerit sau femeiesc fiind dacii, fenomenul lingvistic ghi=bi, ki=pi, ni=mi, întrucât el este femeiesc, nu poate să fie decât o rămăşiţă dacică, nicidecum latină. Şi aici ni se prezintă o dilemă:
1. sau că în limba dacică labialele se guturalizau înaintea lui „i”;
2. sau că în fonetismul latin grupurile bi, pi, mi se rosteau altfel decât aceleaşi grupuri în fonetismul dacic, adică se rosteau în aşa fel încât pentru auzul dacilor ele cuprindeau un element diferenţial gutural.
Prima ipoteză trebuie înlăturată cu desăvârşire, de vreme ce în nomenclatura personală, în cea locală şi în cea botanică a dacilor ne întâmpină foarte des labiale neguturalizate înaintea lui „i”, bunăoară: Berebistes, nu Beregistes; Bicilis, nu Gicilis; Pieporus, nu Kieporus; Clepidava, nu Clekidava; Tibiscum, nu Tigiscum; apoi Capidava, Piroboridava, Pinum, caropithla, rhathibida etc.

Tracii de peste Dunăre, despre care ştim că numeau tezaurul „pitu-”, nu „kitu-” (Schol. Apollonii Rhodii I, 933), de asemenea nu guturalizau labialele, după cum nu le guturalizează nici posteritatea lor actuală, albanezii. Rămâne în picioare numai ipoteza a doua şi anume: dacii rosteau pe latinul bi, pi, mi ca ghi, ki, ni, un pseudo-fonetism cam aşa după cum creolii prefac sonurile franceze, spaniole şi portugeze (Schuchardt, Kreol. Studien, passim).

Fonetismul latin nu era tocmai uşor pentru o ureche ne-romană. Aşa vechii greci îl aveau pe (ti) şi totuşi pe latinul (ti) îl rosteau (tzi): „optzimus=optimus”. Celţii îl aveau pe (v), dar pe latinul (v) îl amestecau cu (f): „vulgor = fulgur”, „figil=vigilia” (Sittl, Verschieclenheiten d. lat. Spr. p. 51 sq.). Într-un singur punct, sub raportul guturalizării labialelor, fonetismul dacic se întâlnea întrucâtva cu cel latin. Se ştie că romanii îl confundau pe (f) cu (h): faedus-haedus, fordeum-hordeum, folus-holus, fariolus-hariolus etc. (Corssen, Ausspr.2 I, 159 sqq.). Iată de ce „hi” pentru „fi” era nu numai dacic, dar şi oarecum latin, încât a putut să se introducă fără rezistenţă în graiul românesc: el figurează adesea în vechea noastră literatură şi nu se atribuie de către Cantemir „feciorilor de baba”. În fond însă acest fonetism nu este la romani latin, ci dacic, după cum fonetismul analog la spanioli în „hierro = ferrum”, „hacer = facere” etc., nu este latin, ci iberic (cfr. Ascoli, Due lettere p. 29). Concordanţa latino-dacică într-o parte, ca şi concordanţa latino-iberică în cealaltă, a fost o simplă înlesnire de propagandă fonetică.

Aplecarea dacilor sau mai bine zicând a tracilor în genere, de a guturaliza labialele latine dinaintea lui „i” poate ea singură să dezlege o enigmă din Hesychius. Acest culegător de glose din sec. IV aduce pluralul „serghi” în loc de latinul „cervi” sau „cerbi”, întocmai ca la români în „cerghi”, moldoveneşte „șerghi”. El nu ne spune de unde a luat-o, dar nefiind nici grecească, nici italică, este învederat ca această glosă nu poate să fie decât tracică.


B.P. Haşdeu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger