Home » , , , , , , , , , » Nicolae Milescu Spătarul

Nicolae Milescu Spătarul

Written By Dragos Gros on duminică, 5 octombrie 2014 | 09:38





 Un exemplu dintre cele mai remarcabile ni-l oferă un fel de Mezzofanti român de la mijlocul secolului al XVII-lea, despre care cronicarul Neculce ne-a lăsat o descriere dintre cele mai dramatice. E vorba de faimosul spătar Nicolae Milescu, poreclit „Cârnul”, care poseda o prodigioasă cunoştinţă a tuturor limbilor europene: „prea învăţat şi cărturar ştia multe limbi, elineşte, slavoneşte, greceşte şi turceşte”, zice despre dânsul cronicarul moldovean. Pe lângă aceasta, era şi unul dintre bărbaţii cei mai învăţaţi ai timpului său: el aparţine, după expresia lui Picot, istoriei literare a Moldovei, Greciei, Rusiei şi Chinei.

Născut în Vaslui pe la 1625, Milescu se duse de tânăr la Constantinopole, unde dobândi cunoştinţe întinse în teologie, filozofie, istorie şi literatură. Apoi îşi continuă studiile în Italia, unde se perfecţionă în ştiinţele naturale şi matematici. Întors în ţară, ocupă diferite funcţii sub Vasile Lupu, Grigorie Ghica şi Ştefaniţă Vodă. Intrând în relaţii cu rivalul lui Ştefaniţă, cu Constantin Şerban, pe atunci în Polonia, ca să-l ajute a recăpăta domnia („au scris nişte cărţi viclene şi le-au pus într-un băţ sfredelit”), acesta descoperi însuşi lui Vodă manoperele grămăticului său. Drept pedepsă, Domnul puse călăul de-i tăie nasul, de unde porecla de Cârnul.

Retras în Muntenia, el începu pe lângă Grigorie Ghica noi intrigi. De acolo porni la electorul de Brandenburg, unde un medic, folosindu-se de progresele rinoplastiei, izbuti a-i reface nasul: „au găsit acolo un doftor, de-i tot slobozea sângele din obraz şi-l boţea la nas şi aşa din zi în zi sângele se închegă, de i-au crescut nasul la loc de s-a tămăduit”. Pe la 1672 îl găsim la Moscova, cerând ospitalitate ţarului Alexei Mihailovici, care-l făcu dragoman şi-i încredinţă ambasada către împăratul Chinei. În 1676 ajunse la Peking, unde avu ocazia să înveţe limba chineză şi întreprinse o descriere a Chinei după propriile sale însemnări. Acesta descriere făcută în ruseşte se pastreaza ca manuscris în bibliotecile naţionale din Petersburg şi Paris („De la Tobolsk până la China”).

El muri pe la 1714 în vârstă de peste 80 de ani. Literatura română îi datorează un adevărat tezaur: întâia traducere întreagă a Bibliei, cunoscută sub numele lui Şerban Vodă, în mâinile căruia căzând mannscrisul, făcu o mare şi frumoasă ediţie în Bucureşti la 1688, fără însă a pomeni numele lui Milescu. Celelalte opere le-a scris în latină, greacă, slavona şi mai ales ruseşte, între care figurează un Dicţionar grec-latin-rus şi un tratat în limba rusă asupra scrierii hieroglifice („Carte ieroglifică ieratică sau despre scrierea secretă, cum egiptenii şi grecii obişnuiau a întrebuinţa semne secrete şi embleme, zugrăvite şi nescrise, pentru a arăta înalta lor înţelepciune şi ştiinţă”).

În cronica fragmentară, după 1670, atribuită spătarului de către dl. Haşdeu, găsim nu numai limpede exprimată originea romana comună tuturor fracţiunilor românismului din Dacia Traiană, dar, ceea ce este şi mai remarcabil, prima relaţie în istoriografia noastră despre românii din Macedonia. A trebuit un spirit atât de comprehensiv ca al lui Milescu spre a îmbrăţişa astfel membrele răzleţe ale neamului românesc şi a întrevedea comunitatea provenienţei lor:
„Vedem la românii din Ardeal, moldovenii şi ceşti din ţara aceasta, tot un neam, tot o limbă fiind... Români înţeleg nu numai ceştia de aici, ci şi din Ardeal, care încă şi mai neaoşi sunt şi moldovenii şi toţi câţi şi într-altă parte se află şi cu această limbă, fie şi cevaşi mai osebită în nişte cuvinte din amestecarea altor limbi, iară totuna sunt. Ci dar pre aceştia, cum zic, tot români îi ţinem, că toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi curg”. Iar despre macedo-români: „Sunt dară aceşti cuţo-vlahi (cum ne spun vecinii lor şi încă şi cu dintr-înşii am vorbit) oameni nu mai osebiţi nici în chip, nici în unele obiceiuri, nici în tăria şi făptura trupului decât românii aceştia şi limba lor românească ca a acestora, numai mai stricată şi mai amestecată cu de ceasta proastă, grecească şi cu turcească”.


Lazăr Şăineanu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger