Adversarul
cel mai fără rezervă al teoriei mele din „Istoria critică” este d. Xenopol,
adversar foarte cuviincios şi mai cu seamă foarte meşter. El nu primeşte pe
nici un Negru-vodă, afară de acela din cronica muntenească cea din epoca lui
Matei Basaraba, adică nu primeşte decât pe Radu-Negru cel descălecat din
Făgăraş anume la anul 1290. După d. Xenopol acest Negru-vodă era tot din
familia Basarabilor, dar nu severinean, ci ardelean neaoş. Pe lângă cronică, d.
Xenopol se reazemă pe documentele de la Câmpulung. Într-o notă el zice: „este
de observat că d. Haşdeu, pentru a-şi întemeia argumentarea, nu aminteşte prin
nici un cuvânt de cele 6 documente, care pomenesc despre hrisovul lui
Radu-Negru”. În aparenţă, obiecţia e zdrobitoare. În realitate însă, cele 6
docurnente ale oraşului Câmpulung, chiar dacă ele ar fi originaluri, nu nişte
simple copii ca cele existente, sunt întocmai omogene cu documentele cele
despre Tismana, Cozia, Cotmeana, ba şi despre mănăstirea tot de la Câmpulung, a
căror absolută falsitate eu am demonstrat-o în „Istoria critică”. Prin urmare,
faţă cu o asemenea perfectă omogenitate, nu eu trebuia să mă mai opresc degeaba
asupra mistificării cronologice ale celor 6 documente relative la oraşul
Câmpulung, ci însuşi d. Xenopol era dator să se opresca asupra Tismanei,
Coziei, Cotmenei, mai în special asupra mănăstirii de la Câmpulung, pe când pe
toate acestea el nu le aminteşte prin nici un cuvânt.
Încă
ceva ca un apendice la acea abilitate. D. Xenopol se face a nu fi citit în
„Istoria critică” la pag. 148 un hrisov original din anul 1576, în care se
constată limpede că numele Negru-vodă îl purtase tatăl lui Mircea cel Mare,
adică Radu-vodă cel de pe la 1370. Despre acest Radu-Negru - un adevărat
Radu-Negru – este un hrisov original, nu copie, şi este un hrisov cu mult mai
vechi decât toate cronicele munteneşti păstrate până astăzi. D. Xenopol nu vrea
să ştie nimic despre acest hrisov, iar pe tatăl lui Mircea cel Mare îl numeşte
numai Radu fără nici un adaos de Negru. O asemenea adâncă tăcere despre un act
necontestabil este inexplicabilă altfel decât numai dară ca un fel de
abilitate, un hazliu neznai al muscalului. Pe la 1450, după bătălia de la
Kossovo, Domnul muntean Dan-vodă îl
trimise la sultanul Murad pe boierul Murgu ca să încheie cu Turcia un tratat de
pace. Acel ambasador român scrisese pe la 1460 o pretiosisimă notiţă
cronologică moldo-munteană, pe care o poseda în manuscris Luccari. D. Xenopol recunoaște epoca şi extrema importanţă a acelei notiţe. Este cea mai veche
schiţă de cronică română tocmai de pe la jumătatea secolului XV, sub generaţia
imediat următoare după marele Mircea.
Încă o
dată, d. Xenopol o recunoaşte. Ei
bine, acea cronică confirmă ea oare pe un Radu-Negru de la 1290? Nicidecum.
Luccari ne spune că „Negro-Voievoda” domnea la 1310 şi era tatăl lui Vladislav
Basaraba, adică nici un fel de Radu, ci celebrul Alexandru Basaraba, bunicul
marelui Mircea. Izbindu-se de acest text, d. Xenopol zice: „Deosebirile în
privirea datei, pe care Luccari o pune la 1310 în loc de 1290, numele nedeplin
al întemeietorului Negru-vodă în loc de Radu-Negru, ne arată tocmai că Luccari
nu reproduce tradiţia curată, astfel cum ea se află în gura poporului, şi deci
tocmai această variaţiune, precum şi greşeala învederată care face din descălecător tatăl lui Vladislav Basarab,
dau o mai mare valoare spuselor sale”. O mai mare valoare, da, nu însă în
favoarea teoriei dlui Xenopol, pe care o dărâmă cu desăvârşire cronica lui Murgu. Tot aşa, „bonne mine a mauvais jeu” face d.
Xenopol în privinţa căsătoriei regelui sârb Milutin cu fiica unui Domn al
românilor, o căsătorie pe care atât de bine o fixează Cantemir la anul 1274,
prin confruntarea textului lui Gregoras cu textul lui Pachymeres. D. Xenopol
nu-l băga în seamă pe Pachymeres şi zice : „Nu poate deci să se refere Valahia
lui Nicefor Gregoras decât la Muntenia, iar principele a cărui fiică Milutin o
ţinuse în prima lui căsătorie
nu poate fi decât Radu-Negru, întrucât în cei 10 ani trecuţi de la 1290, data întemeierii statului muntean,
până la 1300, epoca când Milutin voieşte să încheie a patra lui căsătorie, el
avuse timpul de a ţine şi a lepeda pe cele trei ale lui femei”. A lepeda 3
neveste în 9 ani, fie, dar d. Xenopol uită că la 1299 Milutin era de 45 ani,
deci pentru prima oară se va fi căsătorit în 1290 la vârsta de 36 ani, flăcău
unguresc, întârziind peste măsură pentru hatârul teoriei, deşi tot după aceeaşi
teorie a d-lui Xenopol regele sârb era aşa de grabnic de a schimba 3 neveste în
9 ani! Cantemir fixă acea căsătorie la anul 1274, Engel la 1276, bunul simţ nu
permite a pogorî data
mai jos; dar atunci ce facem cu 1290?
În
sfârşit, actul unguresc din 1291 despre Ugrin ca stăpân al Făgăraşului nu i se pare d-lui Xenopol a fi o
incompatibilitate pentru a-l aşeza la 1290 pe un Radu-Negru ca duce al Făgăraşului: unul,
argumentează d. Xenopol, era stăpân peste oraşul Făgăraş, celălalt era duce al
întregii ţări a Făgăraşului. Urmează că Radu-Negru era senior direct, iar Ugrin
vasal. Fie. Cum de se întâmplă însă că vasalul Ugrin se duce a se judeca
departe, tocmai la Belgrad, fără a se menţiona măcar în diplomă seniorul
direct? S-ar putea întâmpina ca Radu-Negru îşi va fi pierdut ducatul cu un an
înainte prin plecarea peste Carpaţi, dar pierzând ducatul, cum de mai rămânea
el duce? Despre Ugrin eu unul susţin pur şi simplu că el n-a stăpânit niciodată
vreo moşie în Ţara Făgăraşului, ci numai căpătase un drept pe hârtie. D.
Xenopol a scăpat din vedere acest motiv de recurs, singurul serios, dar prin
care procesul lui Radu-Negru de la 1290 totuşi nu se câştigă.
Până la
mine nimeni nu ştiuse că tatăl lui Alexandru Basaraba se numea Tugomir. D.
Xenopol adoptă acest punct documental şi zice: „Tatăl lui Alexandru Basarab
este deci după documentul maghiar Tugomir, după acel muntenesc Negru Basarab,
de unde se vede că ambele aceste nume erau purtate de una şi aceeaşi persoană
şi că întemeietorul Munteniei era el însuşi un Basarab”. D. Xenopol ţine foarte
mult ca întemeietorul Munteniei să fie totodată Radu. Acum dară acest întemeietor
poartă nu un dublu, ci un triplu nume: Tugomir-Radu-Negru Basarab, ceva des la
spanioli, fără exemplu la români. D. Xenopol mai ţine în acelaşi mod la
titulatura lui Negru-vodă cel din 1290 ca duce al Amlașului şi Făgăraşului, fiindcă aşa este în cronică.
Nesocotind această particularitate, când ajunge apoi la diploma lui Vladislav
Basaraba din 1372, unde titulatura se publică totdeauna înainte: „dux novae
plantationis terrae Fagaras”, d. Xenopol observă: „Credem cu Dl. Haşdeu, Ist. Crit. p. 19, că trebuie citit novae plantationis „et de”
Făgăraş, căci Făgăraşul, ducatul vechi de baştină al voievozilor munteni, numai
nova plantatio nu putea fi”.
Dar la mine acea „nova
plantatio” în diploma din 1372 se explică
prin „Amlaş”. D. Xenopol va trebui să şteargă Amlașul din titulatura lui
Negru-vodă cel de la 1290. Ştergând Amlaş, de ce să nu şteargă şi Făgăraş?
Trimiteți un comentariu