Fotino şi anonimul Tunusliilor caută să fi auzit
peste Olt o tradiţie despre un „crai Ion”, o personalitate legendară pe care,
neştiind cum să şi-o explice, ei au legat-o cu pasajul din Niceta Choniat şi cu
numele Craiovei, identificând-o într-un mod destul de ingenios cu celebrul Împărat
Ioniţă[Asan]. O
asemenea tradiţie locală există în realitate, precum am putut-o constata noi înşine
de la mai mulţi craioveni. Ceea ce însă Fotino şi anonimul Tunusliilor n-au ştiut
este că o legendă analogă s-a conservat la românii din Temeșana. Un preot de
acolo, d. Nicolae Tincu-Velea, zice: „Poporul român în Almaş păstrează din
veacuri o tradiţie curioasă, ale cărei urme cel puţin autorul nu le află în
istoria Banatului: cum că pe o râpă de lângă satul Lăpoșnicel, unde se văd şi
astăzi ruine de zidire, să fi fost un castel, unde să fi reșezut regentul Almaşului,
numit de popor „Craiul Iova” (Iovan-Iovian-Ioan); cum că acesta, după un timp
oarecare, cu foarte multe familii s-a dus în România şi acolo a întemeiat oraşul
de astăzi Craiova, numit aşa după numele său; cum că şi râul ce curge pe sub râpa unde
a stat acel castel, apoi şi întreg ţinutul acela se cheamă până astăzi Craiova,
dar şi Craina”.
Craina înseamnă slavoneşte „loc mărginaş” şi nu are radicalmente nici o legătură
cât de depărtată cu Cralieva, „loc regesc”.
Tot acolo, ceva mai departe către răsărit, în lunca
Iablaniţei, sub dealul Stragiţa, se află rămăşiţele unui castel mare şi larg,
unde tot tradiţia zice că ar fi locuit un domn mare. Aici săpând oamenii, au
scos mai multe monede antice romane, dintre care una de aur cu inscripţia: „Traianus Hadrianus an 60” se află astăzi,
am văzut-o eu însumi în posesia parohului Iablaniţei, Nicolae Tătuc”.
Fotino şi anonimul Tunusliilor nu sunt mai fericiţi în
privinţa etimologiei Craiovei din Crai Iova. Sub forma sa actuală, adică cu „i”
mutat din „l”, acest nume ne întâmpină deja în unele acte din sec. XV.
Astfel, în registrele de cheltuieli ale municipalităţii săseşti din Sibiu, găsim
sub anul 1494 următorul condei despre o reţea de prins peşte trimisă atunci în
dar banului Barbu Basarab, ca semn de recunoştinţă pentru
că veghea totdeauna asupra mişcărilor ostile din partea turcilor: „Unum rethe pro piscibus capiendis missum
honore Barbwl de Krayowa propter refugium ad eundem habitum în avisationibus
Thurcorum, florenum”. Forma cu mult mai obişnuită în vechile noastre
hrisoave, este cea slavă originală: Cralieva. Oricum să fie, forma română „Craiova”
este o simplă mutare din slavul Kralieva, sau mai bine dintr-un tip vulgar,
Kraliova. Kralieva sau Kraliova, la rândul său nu e decât un adjectiv posesiv
femeiesc din „krai – rege”, întocmai ca „Bucova” din „buku – fag”, „Sadova” din
„sadu – planta”, „Rogova” din „rogu – corn” şi atâtea alte localităţi din România,
unele chiar în vecinătatea Craiovei.
Deci în compoziţia cuvântului Craiova nu intra
nicidecum numele personal „Iova”. Oraşul unui rege Andrei, Petru, Mihai,
Constantin etc. se poate numi Kralieva sau Kraliova cu acelaşi drept ca şi oraşul
unui rege Ion; şi nu numai un oraş, ci orice fel de localitate, râu, baltă, măgură,
căci semnificaţia vorbei este aici generală: „lucru regesc”. D. Laurian are
deplină dreptate când zice: „Craiova după etimologie, înseamnă cetate regală,
sinonimă cu Regianum al lui Ptolemeu de-a dreapta Dunării”. Ar mai fi putut adăuga:
sinonimă cu Basilia din Elveţia, actualmente Basel la germani şi Bâle la francezi;
cu Regiana din Spania, astăzi Villa de Rayna; cu Reginum din Germania, acum
Regensburg şi cine mai ştie în câte alte numiri de prin toate ţările lumii.
În acest mod, singura concluzie legitimă pe care
trebuie s-o tragem din cuvântul Craiova, este că va fi avut oarecând, direct
sau indirect, a face cu vreun crai. Acel crai putea să fi fost Ion, precum s-a şi
întâmplat a fi; dar aceasta nu rezultă cât de puţin din istoria bisericii Sfântului
Dumitru, unde nu este nimic anterior anului 1500 sau chiar 1652 şi nu rezultă cât
de puţin din numele Craiovei, în care nu figurează nici un element personal.
Dacă o parte oarecare din locuitorii Temeșanei de pe
malurile Carașului ar fi emigrat oarecând în Oltenia de-a stânga Jiului, fie cu
un „crai-Iova” sau cu oricine altul, atunci în Almaş ar fi putut să rămână o
vagă aducere aminte despre plecarea pribegilor, nu însă amănuntul că „s-au dus
la Dolj şi au întemeiat acolo Craiova”. În Dolj, da - ar fi fost logică tradiţia
că străbunii craiovenilor vor fi venit în vechime din Almaş; ar fi fost logică,
fiindcă pentru acei străbuni Almaşul fusese ceva cunoscut, a cărui noţiune,
prin urmare, ei au putut-o transmite posterităţii; în Almaş, din contră, o asemenea
legendă nu este logică, deoarece bănăţenii rămaşi nu avuseseră niciodată a face
cu Doljul, ba nici chiar cei plecaţi dintre dânşii nu erau în stare de a lăsa vorbă acasă că se duc la Craiova, căci Craiova
nu era încă în fiinţa.
Singura cale posibilă de a-l scăpa pe „craiul Iova”
al bănăţenilor din acest impas, este de a interverti itinerariul său: el n-a
venit din Almaş la Craiova, ci din Craiova la Almaş. Cu alte cuvinte, o migraţie
olteană din Dolj a dus cu sine în Temeșana legenda despre fondarea Craiovei şi,
găsind acolo la îndemână nişte ruine din epoca romană, ruine unde se descoperă
până astăzi monede ale lui Hadrian, au aplicat acestei vechituri din noua
patrie, după obiceiul tuturor pribegilor, numele şi reminiscenţele patriei
vechi.
În orice caz, tradiţia despre „craiul Iova”,
legendarul fondator al Craiovei, a colindat într-o epocă oarecare din Oltenia în
Temeșana. Copia cea proaspătă din Almaş întăreşte originalul vechi din Dolj. Lăsând
la o parte biserica Sf. Dumitru şi numele Craiovei, care ambele i-au încurcat
atât de rău pe Fotino şi pe anonimul Tunusliilor, să ne mărginim a lua drept
punct de plecare această tradiţie, al cărui caracter poporan se probează prin
varianta sa din Banat.
B.P. Hașdeu
Trimiteți un comentariu