La 1
ianuarie 1917, frontul româno-rus definitiv închegat pe graniţa apuseană şi de
miazăzi a Moldovei, stăvilise înaintarea vijelioaselor valuri vrăjmaşe. Iaşi
devenise inima ţării. Acolo s-au strâns într-un singur mănunchi toţi cei ce
aveau încredere nestrămutată în împlinirea idealului care de la Mihai Viteazul
încoace hrănise cugetarea poporului român şi tot acolo se îndurau cele mai
cumplite suferinţe morale şi materiale. Rănile retragerii erau adânci şi
trebuiau tămăduite.
Revoluţia
izbucnise în Rusia. Sufletele soldaţilor ruşi de pe front au început să fie
înveninate de purtătorii steagului roşu. Ei refuzau să mai lupte, părăsind
poziţiile pe distanţe de zeci de kilometri. Situaţia apare pentru noi din nou
îngrijorătoare. În raport cu lungimea frontului de apărat şi superioritatea
tehnică şi numerică a duşmanului, armata noastră era prea mică şi prea slabă.
Şi cu toate acestea, lupta trebuia dusă până la capăt. România nu putea tolera
să fie considerată lașă de lumea întreagă.
Birourile
Parlamentului şi un însemnat număr de senatori, deputaţi, magistraţi,
funcţionari publici şi particulari etc., au luat drumul pribegiei. Avutul ţării
nu putea fi părăsit. Guvernul a luat măsuri şi pentru evacuarea lui. Consiliul
de Miniştri, în urma propunerii dlui N. Titulescu, ministru de finanţe,
întemeindu-se pe art. 1 al legii din 24 decembrie 1916, hotărăşte prin jurnalul
Nr. 275 bis din 18 iulie 1917, strămutarea sediului şi a avutului Băncii
Naţionale în Rusia. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţa guvernatorului prin
scrisoarea Nr. 11.960 din 22 iulie, semnată de dl. N. Titulescu şi regretatul
economist I. Angelescu. În acelaşi sens, s-a făcut o comunicare tuturor
instituţiilor bancare mai importante, care au fost invitate să ia grabnice
măsuri pentru „ca avutul societăţii, constând în titluri, efecte de orice
natură, obiecte preţioase, etc. să poată fi imediat expediate în Rusia, numerarul
urmând a fi vărsat de urgenţă Băncii Naţionale”. Băncile: Comercială Română,
Marmorosch Blank, Românească, Comerţului şi Banca de Scont, au fost invitate să
comunice dacă „în scop de a funcţiona mai departe (pentru populaţiunea
neevacuată) voiesc a fi autorizate să păstreze 10% Moldova şi Iasilor 20% din
portofoliile lor o egală proporţie din suma depunerilor, titlurile urmând a fi
trimise în întregime aiurea în toate cazurile”.
În timp
ce se duceau tratativele, pregătirile pentru transportarea valorilor în Rusia
se făceau cu multă grabă. Banca Naţională luase măsuri pentru aducerea tuturor
valorilor din sedii. Încărcarea trenului începută la 23 iulie, s-a terminat la
27 ale aceleiaşi luni. Douăzeci şi patru de vagoane, dintre care trei conţineau
valorile Băncii Naţionale, au fost complet încărcate şi chiar în seara zilei de
27 iulie, trenul a luat drumul Moscovei. Cu acest prilej s-au semnat două
protocoale: unul de către Stanislaw Poklewsky Koziell, ministrul Rusiei, dl. N.
Titulescu, ministrul de finanţe al României, delegaţii Băncii Naţionale,
cenzorii C. Nacu şi generalul C. Constantinescu şi altul de către Stanislaw
Poklewsky Koziell, ministrul Rusiei, dl. N. Titulescu, ministrul de finanţe al
României, C. Ionescu, directorul Casei de Depuneri, G. Zaharia, casier general
şi N. Lupu, membru în Consiliul de Administraţie al Casei de Depuneri, deputat.
Fiecare protocol a fost redactat și semnat în câte trei exemplare originale. Banca Naţionale a luat un
exemplar din primul protocol, Casa de Depuneri un exemplar din cel de-al
doilea, iar reprezentantul Guvernului rus şi al acelui român câte un exemplar
din fiecare.
Cele 3
vagoane încărcate cu valorile Băncii Naţionale purtau numerele 142.013, 832.742
şi 905.964 şi conţineau 78, 54 şi 56 casete, în total 188 casete, a căror
valoare declarată era de 1.594.836.721,09 lei. Din totalul de 1.594.836.721,09
lei, aurul efectiv valora 574.523,57 lei, valoarea arhivei era calculate la
500.000 lei, iar restul de 1.593.762.197,52 lei aur reprezenta titluri, efecte,
depozite și alte valori.
Uşile vagoanelor au fost încuiate. Apoi s-a aplicat pe fiecare sigiliul de
către consulul rus şi reprezentanţii Băncii Naţionale. În plus, fiecare vagon a
fost plombat şi reprezentantul Guvernului român a aplicat sigiliul pe trei din
uşile vagoanelor. Se menţiona în protocolul încheiat, că cu începere din ziua
încărcării valorilor, Guvernul rus garantează Băncii Naţionale siguranţa
transportului, a depozitarii şi reîntoarcerii lor în România. Cu ocazia
depozitarii în Rusia, avea să se facă o nouă inventariere a casetelor şi să se
încheie un protocol. Deasemeni,
se precizase că cheile de la compartimentul unde vor fi depuse valorile, se vor
împărţi între reprezentanţii Băncii Imperiului şi directorul Th. Capitanovici,
delegatul Băncii Naţionale. În lipsa lui Th. Capitanovici din Moscova, cenzorul
C. Nacu era desemnat să păstreze în mod provizoriu cheile.
Încărcarea
valorilor Casei de Depuneri s-a făcut în zilele de 23, 24, 25 şi 27 iulie 1917.
În prima zi s-au încărcat în vagoanele numerotate: 198.291, 411.271, 131.911,
832.135 şi 403.175, câte: 103, 107, 90, 129 şi 126 casete. A doua zi s-au
încărcat 149, 79, 46, 62, 56, 73 şi 58 casete, în vagoanele care purtau
numerele : 731.410, 792.100, 193.163, 325.787, 629.276, 172.880 şi 591.805. În
cea de a treia zi au fost încărcate vagoanele numerotate: 120.870, 599.483,
406.662, 656.036, 761.253, 286.196, 179.883 şi 455.189, cu: 52, 57, 81, 37,
108, 85, 82 şi 55 casete. În sfârşit, în ziua plecării trenului (27 iulie stil
vechi), s-a mai încărcat un vagon cu 26 casete şi care purta numărul 424.629.
Casa de Depuneri expediase deci în total 1.661 casete în 21 vagoane. Valoarea
declarată era de şapte miliarde jumătate lei. Casetele intacte, erau toate
sigilate. Uşile vagoanelor au fost încuiate cu câte un lacăt şi s-a aplicat pe
fiecare câte un sigiliu al reprezentantului Guvernului rus şi român. Din ziua
încărcării, valorile erau încredinţate Guvernului rus, care garanta
transportul, depozitarea şi repatrierea lor. La Moscova urma să se facă o
inventariere a lor şi să se constate starea în care au ajuns. Operaţiunea
trebuia consemnată într-un nou protocol. Cheile compartimentului în care erau
să fie depozitate valorile, aveau să fie încredinţate delegatului Guvernului
rus şi delegatului Casei noastre de Depuneri.
Trenul
a ajuns la Moscova în ziua de 3 august. Transportul s-a efectuat sub directa
supraveghere a cenzorilor Băncii Naţionale, generalul N. Constantinescu şi C.
Nacu; directorul Casei de Depuneri, C. Ionescu şi delegaţii instituţiilor
bancare din ţară: Em. Pantazi - Banca de Credit, Paspati - Banca Marmorosch
Blank, Dupont - Banca Comercială, Creangă - Banca Generală, Şeitan şi Tomescu -
Banca de Scont. Câţiva funcţionari ai Băncii Naţionale au însoţit trenul, dat în paza unei gărzi de
cazaci comandată de un locotenent. La Moscova s-au semnat două procese-verbale de depunere a valorilor. Primul de către
reprezentanţii Băncii Naţionale: Th. Capitanovici, C. Nacu şi N. C.
Constantinescu şi delegaţii Băncii Imperiului: W. Kowalnitzky, N. Weniaminoff
şi W. Jakowleff. Cel de-al doilea, de către delegaţii Casei de Depuneri şi
Împrumuturi rusă: P. Zaremba şi E. Levitzky şi delegaţii Casei de Depuneri şi
Consemnaţiuni române: C. Ionescu şi Gr. Zaharia. Ambele procese-verbale poartă şi semnătura consulului român
de la Moscova, P. Guérin, care
împreună cu ceilalţi delegaţi a asistat la depunerea valorilor. Fiecare proces-verbal s-a redactat
în limba rusă şi franceză, în câte patru exemplare, dintre care s-au predat câte două delegaţilor
respectivi români şi ruşi.
Banca
Naţională a României expediase 1.928 casete în valoare de 1.916.417.177,93 lei
aur. Din această sumă, 7.000.000 lei erau evaluate bijuteriile M. S. Regina
Maria, iar arhiva Băncii 500.000 lei. Valorile trimise de Casa de Depuneri în 1.621 casete,
atingeau cifra de 7.500.000.000 lei aur. Aceasta a fost valoarea declarată la
Moscova. Realitatea era însă altă. Adevărata valoare a depozitului făcut în
Rusia de Casa de Depuneri reprezintă o cifră cu mult mai mare, deoarece în
compunerea lui intrau obiecte unice care nici nu pot fi evaluate. Spre Moscova
au luat drumul o parte din arhivele statului şi ale ministerelor, actele
orăşeneşti ale Brașovului, aduse în Bucureşti ca să fie salvate, picturile lui
Grigorescu şi alte tablouri rare din pinacoteca Statului şi din muzeul
Kalinderu, variatele gajuri ale Muntelui de Pietate, odoarele manăstireşti din
Moldova şi Muntenia, preţioasele colecţii ale Academiei Române, compuse din
numeroase documente originale, 300 de pergamente cu peceţi domneşti, 25 de
volume-manuscrise române şi slavone, câteva tablouri în ulei, de mare valoare,
printre ele şi portretul lui Avram Iancu, făcut după natură de pictorul
Rosenthal, unele raritaţi între care şi vestitele „Răspunsuri ale
Mitropolitului Varlaam din 1644 la Catehismul calvinesc” - unicul exemplar
cunoscut - colecţiile de medalii şi monezi vechi moldoveneşti şi munteneşti,
strânse cu osârdie de Dimitrie Sturdza, precum şi piesele rare ale muzeului
nostru de Antichităţi, cuprinzând şi vestita „Cloşcă cu puii de aur”, singura
urmă de trecere a goţilor pe la noi. Valori incalculabile...
Tot ce era mai de preţ, tot ce alcătuia o
bogăţie nobilă şi sfinţită de veacuri în durerile neamului nostru, toată
aurăria şi argintăria lucrată cu ciocanul şi bătută în nestemate - faima
manăstirilor şi a singuraticelor schituri - acele panaghiare ale lui Ştefan cel
Mare de la Mănăstirea Neamţului şi evangheliile slavoneşti ferecate în aur şi
argint din veacul XV şi XVI; odoarele Brâncoveneşti ale Horezului şi cele
Cantacuzinești de la Mănăstirea dintr-un Lemn; urmele pietăţii bătrânilor
voievozi şi a strămoşilor noştri care-şi însemnau şi în acest chip trecerea lor
prin viaţă şi care s-au păstrat sute de ani prin sfintele lăcaşuri, ca nişte
moaşte scumpe din trecutul zbuciumat al poporului român.
Mihail
Gr. Romașcanu (1934)
Trimiteți un comentariu