Home » , , , , , , , » Themistios

Themistios

Written By Dragos Gros on miercuri, 14 mai 2014 | 07:28


  Themistios, cel mai influent sofist din sec. al IV-lea, originar din Paflagonia a trăit cam între anii 317-388. Deşi păgân, a putut deschide o şcoală la Constantinopol şi s-a bucurat de multă trecere pe lângă diferiţii împăraţi, ajungând chiar preceptorul viitorului împărat Arcadius, după ce fusese proconsul şi prefect al Constantinopolului în anii 359 şi 384. De la el ne-au rămas o culegere de comentarii la unele opere ale lui Aristotel şi o colecţie de discursuri, care cuprinde atât pe cele oficiale, de aparat, ţinute în faţa împăratului, cât şi altele cu subiecte morale.

Discursul VIII
Pronunţat la cinci ani de domnie a împăratului Valens
110 B, C. Dar, pe cât îmi pare, tu l-ai întrecut şi pe împărat (Traian), care odată ajuns la domnie, l-a chemat la el pe omul despre care ştia că-i este cel mai mare vrăjmaş şi i-a zis: „Nu fi tulburat, prea bunule, începând cu ziua de astăzi nu vei mai avea un duşman aprig”. Şi pentru cele spuse, acest împărat nu este mai puţin pe buzele tuturor, decât pentru că i-a pricinuit moartea lui Decebal, pentru că a biruit neamul parţilor şi pentru faptul că germanii au ajuns să-i dea ascultare. Într-adevăr, pare că mai mare biruinţă a avut atunci împăratul romanilor, când a făcut să se plece pornirea sa mânioasă în fata dreptei judecăţi, decât să se încline barbarii în faţa ostaşilor săi. De bună seamă, nici incursiunile geţilor n-au adus atâta vătămare imperiului roman cât sminteala lui Nero, ori faptele cele nebuneşti ale lui Domitian.

DISCURSUL X
Despre pace, adresat lui Valens
132 C, D. Este o împrejurare cu totul neobişnuită şi aceea că ai trecut Istrul pregătit pentru război şi ai pustiit de două ori într-un scurt răstimp ţara duşmană, mergând atâta loc până unde niciodată n-au îndrăznit să ajungă solii noştri. Dar oricât de măreţe şi de alese sunt aceste fapte, pe care foarte puţini împăraţi le-au săvârşit vreodată, când îmi vine în minte ziua aceea al cărei martor ocular mi-a fost dat să fiu, atunci o corabie şi anume aceea în care împăratul a încheiat tratatul, îmi pare mai vrednică de admiraţie decât podul lui Xerxes, mulţumită căruia acest stăpânitor a trecut cu armata Hellespontul; nava care a adus pacea îmi pare mai glorioasă decât podul care a transportat războiul. Eu n-am văzut oştiri scitice rânduite pentru luptă, însă am văzut o adunare plină de teamă, un sfat cuprins de groază şi un cârmuitor de oşti romane poruncind regilor sciţi. Eu n-am auzit strigăte de război de-ale barbarilor, ci bocete, plânsete, rugăminţi şi un glas care le stătea bine mai degrabă unor captivi, decât unor oameni care încheiau un tratat. Iată, de bună seamă, ceea ce ar fi înmuiat inima de piatră a cuiva pe care nimic n-ar fi putut să-l înduplece. Dar împăratul i-a trimis la ei acasă pe mulţi soli care nu obţinuseră nimic, în timp ce solia voastră a respectat-o. Şi, pe cât pare, solia pentru sciţi voi aţi încredinţat-o filozofiei, singura care este divină şi în stare, pe drept cuvânt, să îmblânzească mânia.
 133-140. Istrul fără voia lui şi-a văzut unite malurile printr-un pod, atunci când împăratul a trecut pe celălalt mal pentru a se război. Voind să încheie un tratat de pace, fluviul l-a sprijinit şi a aşternut o apă liniştită înaintea triremelor care duceau solia păcii. Ele se legănau pe valuri ca şi cum s-ar fi aflat într-un port. Ai fi zis că navele au prins rădăcini cu ancorele lor. Chiar de la început a cunoscut, venind el în apropierea lor, că se învoieşte ca ei să se bucure de acele lucruri de care aveau dreptul să se bucure, dar n-a hotărât ca soldaţii să se îmbarce. Oastea se revărsa totuşi în cete mari pe mal, ca oameni blânzi şi blajini. Numărul lor era negrăit de mare, atâtea zeci de mii de sciţi erau priviţi (de romani) întâia oară fără nici o teamă.
„Fericitule Atride, născut pentru o soartă norocoasă”, ar fi putut zice atunci cine ar fi privit malurile fluviului: unul strălucind de soldaţi care priveau cu semeţie şi în linişte cele ce se petreceau, celălalt plin de o mulţime învălmăşită de oameni care se rugau, aruncându-se la pământ. S-ar  fi putut spune că tu eşti mai fericit decât Agamemnon, deoarece pe acela îl fericeau doar aceia pe care el îi conducea, pe câtă vreme tu ai fost socotit astfel şi de acei pe care îi aveai în puterea ta şi de oamenii a căror nedreptate o treceai cu vederea. Acela nu era nici măcar un privitor cu simţăminte bărbăteşti al unei lupte de corăbii împotriva elenilor, ci el a stat în cort, la umbra unui acoperiş de aur, ceea ce mai degrabă era un semn al moliciunii decât al bogăţiei. Împăratul însă, chiar şi la încheierea tratatului, vădea tăria pe care n-ar fi avut-o cei care se luptă în război. El a stat în corabie în bătaia soarelui, în culmea arşiţei, din zorii zilei până seara târziu, fără să-şi schimbe înfăţişarea. Coborând din corabie şi luptându-se cu barbarii pentru apărarea dreptăţii, a dobândit o mai strălucită izbândă prin el însuşi, iar la această biruinţă nu mai era nimeni părtaş, nici conducător de oaste, nici căpitan de ceată, nici oştean. Dar la împărat admirasem cuminţenia pe care vedeam că o arată în cele întreprinse şi eram de părere că am de-a face cu o fericită înclinare pe care i-o dăduse Firea, care-l înzestrase cu însuşiri înnăscute. O mare agerime a minţii, o adâncime a cugetării şi un fel de a vorbi curgător, el ştia să înspăimânte şi să fie blând; iar asemenea lucruri n-am putut vedea nici chiar la un orator, care-şi dă osteneala să fie aşa, fiindcă meseria i-o cere. Astfel Pericle şi cel care l-a admirat, pentru că, prin felul lui de a cuvânta, băga spaima în atenieni, când erau prea îndrăzneţi şi îi făcea să aibă din nou îndrăzneală când erau înfricoşaţi, aceia (în comparaţie cu el) îmi par mici.
Aşadar putem vedea că barbarii erau mişcaţi de cuvântarea împăratului, tot aşa precum elenii şi atenienii, ceea ce nu trebuie să ne uimească; erau mişcaţi de cel mai iscusit orator din vremea lor. Şi totuşi ei aveau un susţinător al lor care nu putea fi biruit oricum şi a cărui inteligenţă era barbară, cum îi era limba. Iscusinţa lui în a gândi şi a pătrunde lucrurile era mai mare decât în a săvârşi fapte de arme. Astfel el nu punea nici un preţ pe titlul de rege şi era mulţumit cu acela de judecător. Într-adevăr, prima denumire este una care arată putere, în schimb aceasta din urmă vădeşte înţelepciune. Atunci s-a dovedit într-adevăr că este mult mai greu să susţii un proces decât să împarţi dreptate şi acela care credea că este cel mai bun judecător a fost dovedit că este un orator ridicol. Atât de mult îl întrecea (împăratul) în elocinţă, încât a făcut ca barbarii să-l privească pe apărătorul lor cu bănuială, deoarece i-a pricinuit o luptă cu vorbele, mai grea decât una cu armele. Totuşi, după ce l-a doborât, l-a ridicat, a întins mâna deznădăjduitului şi l-a făcut prieten al său în faţa aceloraşi martori care fuseseră încredinţaţi că suferiseră o nedreptate. Aceasta era calitatea celui care ştia să alunge turburarea pe care o stârnise. Plecă deci foarte mulţumit, stăpânit de simţăminte potrivnice, încrezător şi totodată plin de teamă. El îşi dispreţuia supuşii şi era bănuitor faţă de ei, îşi pierduse încrederea în sine, deznădăjduit, pentru că fusese biruit cu vorba; dar era şi semeţ, pentru că obţinuse tratatul. Putea fi văzută atunci o privelişte cu totul uimitoare şi multă vreme nemaiîntâlnită: romanii acordau pacea şi nu o cumpărau. Nimeni n-a văzut cum numărăm duşmanilor aurul, nici atâţia şi atâţia talanţi de argint, nici corăbii încărcate cu haine, nici suferinţe îndurate mai înainte, când ne bucuram de o pace care era mai împovărătoare decât invaziile şi plăteam anual tribut. Deşi ne ruşinam de această împrejurare, nu spuneam că este vorba de un bir. Măcar că era foarte darnic, împăratul nu s-a ruşinat atunci să fie socotit foarte econom.

Discursul XI
 P. 146 A. Ar putea oare să numească cineva pe vreunul, în timpul domniei căruia să fi înflorit şi strălucit mai mult aceste discipline, care acum înfloresc şi îl însoţesc pe împărat ca nişte tovarăşi de oaste, cinstite datorită lui şi slăvite nu numai la romani şi la eleni, dar şi la barbari? Cârmuitorul acela scit sau căpetenia getică pe care tu ai înspăimântat-o, când s-a răzvrătit, iar după ce l-ai înspăimântat pe omul acela, l-ai chemat la tine şi l-ai îmbărbătat, a privit cu respect filozofia care trecea dincolo, alături de tine, tratatul încheiat cu el şi pacea.
P. 148 D. Vedem că împăratul da dovadă de o atare cuminţenie nu numai în judecarea treburilor unor particulari, dar şi în hotărârile ce le ia pentru binele obştesc. Într-adevăr, pentru ce oare le acordă sciţilor pacea, pe câtă vreme perşilor le-o refuză? Căci amândouă neamurile sunt barbare şi n-au gânduri bune pentru imperiul roman. Dar unul este iute la mânie şi fără judecată, în schimb celălalt ştie să întindă curse şi să înşele.

P. 210 D. Dar iată numele cel mai urât – sciţii - câtă plăcere ne face acum, cât ne înveseleşte şi cum ne-am obişnuit cu el! Ei prăznuiesc împreună cu noi serbarea în cinstea comandantului care i-a învins spre norocul lor şi serbează împreună cu noi triumful repurtat asupra lor. Iar dacă nu au fost nimiciţi toţi, nu trebuie să fie nici o supărare, căci biruinţele obţinute prin convingere şi bunătate nu se cade să-i nimicească, ci ele trebuie să-i facă mai buni pe acei care au pricinuit necazuri. Admit că ar fi fost uşor pentru noi să-i omorâm şi să le facem orice, fără ca noi să avem de suferit ceva din partea lor, cu toate că, din cele ce s-au întâmplat adesea, nu acestea trebuiau să urmeze şi era potrivit să se întâmple. Dar, aşa cum am spus-o, să presupunem că acesta era în putinţa noastră. Oare ar fi fost mai bine să umplem Tracia cu morţi decât cu agricultori? Să o facem să fie plină de gropi, decât de oameni? Să umblăm prin ea ca printr-un ţinut sălbatic, ori printr-unul cultivat? Să numărăm în ea leşurile celor ucişi, ori să-i numărăm pe plugari? Şi strămutarea în ea, dacă avea să se ivească prilejul, frigieni, bitini, ori să lăsăm să locuiască acolo cei pe care i-au biruit? Aud de la acei care vin de acolo ca aceia prefac în sape şi coase fierul săbiilor şi al platoşelor, că pe Ares îl salută de departe, dar se închină zeiţei Demeter şi lui Dionysos.
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger