S-a găsit de demult în Veneţia și s-a dat la lumină un
manual întreg de limbă cumană, scris în anul 1303, când cumanii ocupau înca mai
toată partea orientală a României. În curs de vreo trei secole, această odraslă
turcă s-a aflat într-un contact de toate zilele cu străbunii noștri, ș-apoi nu
numai in Moldova, dar și în Muntenia pâna la Olt. Districtul Teleorman conservă
până astăzi un nume curat cumanic. După fonetica turcă ar fi Deliorman, adică „pădure
deasă”, literalmente „pădure nebună”. Așa se cheamă, între altele, o pădure din
Dobrogea. Dupa fonetica cumană, turcului iniţial „d” îi corespunde totdeauna „t”,
încât Deliorman trebuie să ne apară aici sub forma de Teliorman. În vocabularul
cuman din 1303 noi gasim în fapt ambele elemente constitutive ale acestui nume:
„telistultus” și „ormanboscus”. Cumanismul Teleormanului este dar matematicește
sigur. Râul căpătase acest nume după vreo pădure de pe mal, iar după râu s-a
numit apoi districtul.
În dialectul peceneg, înainte de dominaţiunea cumanilor în România,
se cheamă tot așa un munte de prin Buzău sau Râmnicul Sărat, pe care bizantinul
Cinnam, vorbind sub anul 1152 despre un război între greci și pecenegi, îl numește
„Tbouopmv”. Această
formă „Tenuormon” prezintă acea particularitate dialectală, că pecenegul „tenu-„
corespunde cumanului „teli-„, adică „n” între vocale alternează cu „i”. Din puţinele
graiuri turanice, ale căror dicţionare îmi sunt la dispoziţie, în limba tungusă
„nebun” se zice „tencik”, în limba buriată „tenek” și-n dialectul tătar
karagassic „tencik”, ceea ce abia diferă de pecenegul „tenu”, poate mai corect „teneh”,
căci Cinnam și bizantinii în genere nu excelează printr-o transcripţiune
perfect exactă a numirilor barbare. Pecenegii și cumanii vorbeau aceeași limbă;
variantele „Teli-orman” ne arată totuși între ambele popoare niște divergenţe
dialectale destul de pronunţate, cel puţin sub raportul fonetic.
În orice caz, cumanii au ocupat Teleormanul, și l-au ocupat un
timp atât de îndelungat sau într-un mod atât de durabil, încât memoria lor se
mai păstrează în numele districtului. Judecând după poziţiunea relativă a
localităţilor, tocmai de pe aici trebuie să fi ieșit pe la 1235 cetele de cumani,
pășind prin „Vadul Cumanilor” de la Olt în direcţia Craiovei, de unde mai în
urmă, prin „Vadul Cumanilor” de la Dunăre, dânșii au trecut în Bulgaria și s-au
dus la Constantinopole.
B.P. Hașdeu
Trimiteți un comentariu