Fiind vorba despre numele „bulgar”, pe care şi l-au însuşit
mai târziu slavinii lui Iornande şi ai lui Procopie, aici este locul de a observa în
treacăt că până în timpii de tot noi el era cu desăvârşire necunoscut românilor.
Moşii şi strămoşii noştri numeau totdeauna pe bulgari „șchiai”. Aşa, de
exemplu, despre cucerirea Bulgariei de către turci, cronicarul oltean Moxa (Haşdeu,
Cuv. d. bătrâni, I, 402) zice: „Baiazid prinse pre șușmanul domnului șchiailor
de-l tăie, ani 1395, atunci luară turcii ţara șchiailor cu totul”. Cuvântul „șchiau”,
ca simplu epitet, căpătase în gura poporului român înţelesul de „naiv” sau „rustic”.
Mitropolitul Dosoftei zice într-un loc (Synaxar,
1683, Dec. 29, f. 244 a): „om prostac şi șchiau şi cu totul ţărănatec”. Să se
bage de seamă că în „șchiau”, nefiind un nume personal sau topic, ci un termen
comun, s-au păzit cu rigoare legile fonetice: „șchiau” derivă din „sclavum”
prin aceeaşi trecere a lui „cl” în „chi” şi prin aceeaşi vocalizare a lui „v” între
vocale ca
în „cheie” din „clavem”, „cheamă” din „clamat”, „râu” din „rivum”etc.
Românii dară nu cunoşteau decât numele cel primitiv al ramurei polone aşezate în
secolul VII peste substratul meso-latin, „sclavini” la Iornande. Albanezii,
al căror fonetism se apropia, în această privinţă şi-n altele multe de cel românesc,
nici dânşii nu numesc pe bulgari altfel decât „ştia”, Bulgaria „Ştiinica”.
Despre rolul substratului românesc în naşterea şi-n dezvoltarea slavilor
trans-danubiani au vorbit mai mult sau mai puţin unii şi alţii, mai ales
reposatul Miklosich şi eu însumi în studiul meu „O pagină din sintaxa
romano-albaneză” (Cuv. d. batr, II p.611 687). Va fi mult, mult, foarte mult de
vorbit de acum înainte. Aici noi vom atinge un singur punct, care va întregi
cele zise mai sus despre polonismul bulgarilor şi bohemismul sârbilor. Cele
trei unităţi dialectale slavice se deosebesc una de alta nu numai prin
fonetism, dar şi prin accentuaţiune. Ruteno-rușii au o accentuaţiune de tot
liberă: accentul poate să cadă pe oricare silabă a cuvântului. La poloni şi la
bohemi, din contră, accentul este nestrămutat şi anume: la poloni totdeauna pe
silaba
penultimă, la bohemi totdeauna pe prima silabă. Aşa, de exemplu, numele raului
Ialomiţa poate să fie accentuat ruseşte în trei feluri: Iàlomiţa, Ialòmiţa şi Ialomìţa;
poloneşte numai: Ialomìţa; bohemește numai Iàlomiţa - trei sisteme de accentuaţiune
cu desăvârşire deosebite.
De aici urmează că la bulgari, după cum este la
poloni, accentul ar trebui să cadă totdeauna pe penultima, iar
la sârbi, după cum este la bohemi,
totdeauna pe prima; şi întocmai aşa ar fi fost, dacă substratul românesc
cel trans-danubian n-ar fi zguduit accentuaţiunea celor două straturi slavice
de acolo. Românii, ca şi italienii, având o accentuaţiune pe deplin liberă, au
altoit-o sârbilor şi bulgarilor. Această libertate de accentuaţiune s-a socotit
până acuma la sârbi şi la bulgari ca un semn de unitate dialectală cu ruşii, pe
când în fapt, ruşii, precum am văzut, n-au avut deloc de-a face nici cu bulgarii,
nici cu sârbii. Însă accentuaţiunea românească n-a putut să distrugă peste tot
la sârbi şi la bulgari cele două sisteme anterioare, astfel că sistema
penultimară, cea polonă, se mai recunoaşte până astăzi la bulgari,
iar sistema primară, cea bohemă, se mai recunoaşte până astăzi la sârbi. Şi iată cum:
1. Unele sub-dialecte bulgare,
bunăoară zagoricenii şi costurenii accentuează totdeauna pe penultima întocmai
ca polonii, mutând accentul în flexiune iarăşi întocmai ca polonii.
2. La sârbi, zdruncinându-se accentuaţiunea bohemă
prin înrâurirea substratului românesc, a rămas totuşi tendinţa de a accentua pe
cât se poate mai sus, astfel ca la auz să pară ca şi când accentul ar fi totdeauna
pe prima silabă. Din această cauză, că o dovadă de tendinţa cea generală, când
un nume se construieşte cu o prepoziţiune, numele poate să devină atonic, urcându-se
accentul pe prepoziţiune, ceea ce la numele disilabice sau polisilabice e peste
putinţă în celelalte dialecte slavice.
Cunoscutul profesor de la Belgrad, d. Stoian Bošković,
actualul ministru al Serbiei în România, mi-a observat într-o zi că din toţi
străinii, slavi şi ne-slavi, bohemii sunt aceia care învaţă mai lesne şi vorbesc mai
bine sârbeşte şi nu e de mirare, de vreme ce numai pe bohemi nu-i poate încurca
vocala „r”, cantitatea prosodică şi accentuaţiunea sârbească.
În acest chip băgarea sârbilor şi bulgarilor în
unitatea ruteno-rusă a fost până acum ca un fel de iluziune optică, datorită împrejurării
că ruşii, sârbii şi bulgarii au acelaşi alfabet şi aceiaşi limbă bisericească. Limba
bisericească mai cu deosebire, adică
vechea bulgară, a servit a forma limba rusească cea literară, dându-i un aspect
mai depărtat de graiul rusesc poporan şi apropiind-o într-un mod artificial de
graiurile slavice trans-danubiane şi aceeaşi
limbă bisericească a fost în curs de secole limba oficială şi literară a sârbilor,
astfel că la prima vedere ruseşte, sârbeşte şi bulgăreşte se pare a fi mai-mai
totuna, deşi în realitate aceste trei graiuri aparţin la trei unităţi
dialectale diferite. Prin fonetism, până şi prin accentuaţiune, întrucât nu s-a
amestecat în ele substratul cel românesc, bulgara este un vechi dialect polon,
sârba un vechi dialect bohem. La bulgari, fără îndoială, înrâurirea românească
se resimte mai puternic decât la sârbi, ceea ce însemnează
una din trei:
1. Sau că stratul sârbesc a fost, în provinciile pe
care le-a ocupat, mai numeros decât stratul bulgar în celelalte provincii;
2. Sau că meso-latinii au fost mai compacţi şi mai
energici sub bulgari decât iliro-latinii sub sârbi ;
3. Sau că sârbii n-au încetat mult timp de a fi în
contact cu dialectele cele înrudite de la Iliria în sus până la Bohemia, pe când
bulgarii
s-au văzut deodată despărţiţi de trunchiul polonilor, aşa că cei dintâi au
putut să reziste mai bine decât ceilalţi acţiunii substratului românesc.
Cate-trele cauzele au putut să concurgă la producerea
efectului; cauza a treia însă ni se pare a fi fost cea mai decisivă: grabnica
izolare a bulgarilor de elementul polon şi prelungita
comunitate a sârbilor cu elementul bohem.
B.P. Hașdeu
Trimiteți un comentariu