Home » , , , , , , » Descălecarea Munteniei

Descălecarea Munteniei

Written By Dragos Gros on luni, 10 februarie 2014 | 15:48



  Hrisoavele mănăstirii Tismana aflându-se acum depuse în Arhiva Statului, am putut constata deplină exactitate a tuturor datelor cronologice ; nu mai puţin exactă, prin urmare, trebuie să fie la ieromonahul Ştefan tradiţiunea cea culeasă din gură bătrânilor, care auziseră ei înşişi de la alţi bătrâni mai din vechime decât ei. O tradiţiune monastică, în genere, transmiţându-se din secol în secol într-un cerc foarte restrâns, se conservă fără alăturare mai bine decât o tradiţiune poporană propriu zisă. Iată de ce quasi-cronica cea de la Tismana are o importanţă a sa incontestabilă, cu atât mai ales că această mănăstire este cea mai veche din toate cele existente în întreaga Românie.
După ieromonahul Ştefan, Radu-Negru este tatăl lui Mircea cel Mare. Acest Radu-Negru a descălecat Ţara Românească, dar nu singur, ci împreună cu fratele său mai mare, Vladislav-vodă, care el anume se pogorâse din Ardeal. Până la amândoi fraţii, teritoriul Munteniei era trunchiat: numai dânşii au izbutit a uni ambele laturi ale Oltulul cu părţile de peste Carpaţi. Aşadar, descălecarea s-a îndeplinit treptat între anii 1365-1385. În trăsături esenţiale, acesta este tradiţiunea cea strecurată prin zece generaţiuni de călugări în curs de cinci secole, de când fiinţează mănăstirea Tismana.
La ieromonahul Ştefan s-a repercutat totodată o altă legendă, care nu este o tradiţiune monastică, despre rolul românilor într-o luptă a regelui unguresc Vladislav contra tătarilor. Amestecul acestei legende constituia în tradiţiunea cea de la Tismana un corp străin, care lesne se extrage şi care n-are a face deloc cu Negru-vodă. Acea legendă despre regele unguresc Vladislav, altfel Laslău, noi o înlăturăm aici cu desăvârşire, insistând din nou exclusivamente asupra fondului celui documental şi tradiţional din relaţiunea ieromonahului Ştefan: Radu-Negru nu se numea altcineva decât tatăl marelui Mircea, iar unificarea Statului muntenesc, aşa zisa descălecare din Ardeal, a fost opera colectivă a amânduror fraţilor Basarabi, Vladislav-voda şi Radu-Negru.
Raza de lumină cea mai vie asupra întemeierii Ţării Româneşti pleacă astfel din mănăstirea Tismana, care este ea însăşi întemeiată tocmai din acea epocă. Începuturile cele înainte de 1365 îi rămân cu totul necunoscute. Ieromonahul Ştefan nu ştie nimic despre Alexandru Basaraba. Cu atât mai vârtos el nu se dumireşte a bănui măcar dinastia Negrilor, căci oltenii în genere nu cunosc pe Negri, ci numai pe Basarabi.


B.P. Haşdeu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger