Home » , , , , , , , , , , » Daci, geţi, traci

Daci, geţi, traci

Written By Dragos Gros on marți, 20 mai 2014 | 07:41



 Iulius Cezar pregătea o expediţie decisivă contra geţilor şi dacilor. El prepara o flotă, care din apele Savei era să străbată şi să ocupe toată Dunărea până la gurile ei. Dar asasinarea lui Cezar opri expediţia ce el pregătea contra acestei naţiuni vecine, crude şi belicoase care bătea şi prăda neîndurat hotarele romanilor şi cuprinsese Tracia şi Pontul „Dacos, qui se in Pontum per Thraciam effuderant coercere”. Dacii şi geţii, aflând despre moartea lui Cezar, se îmbărbătară şi începură a călca şi a ocupa din nou provinciile romane de dincolo de Dunăre. Geţii, dacii, ilirii considerau că puterea Romei era Iulius Cezar şi că odată cu moartea sa acea putere a dispărut.

Peste daci domnea acum de mai mulţi ani teribilul Byrebista sau Berebista, „spaima romanilor”. Iată cum ni-l descrie Strabon pe acest mare domn al dacilor: „Berebista, de neam get, înălţat la domnia naţiunii sale, îi găsi pe geţi slăbiţi de multe războaie, dar administraţia sa şi neadormita priveghere, au făcut că în puţini ani a căpătat mare putere şi a supus geţilor pe cei mai mulţi dintre vecini. Berebista deveni spaima romanilor, trecând Dunărea fără frică şi prădând Tracia, Macedonia şi Iliria; i-a strivit apoi pe celţii amestecaţi cu tracii şi cu ilirii şi i-a stins pe boi cu regele lor Critasir şi pe taurisci. Pentru a ţine naţiunea getică în ascultare, Berebista îl avea ca ajutor la domnie pe Deceneu, preot sau vrăjitor ce călătorise în Egipt şi cunoştea oarecari semne prognostice prin care făcea a fi crezut de compatrioţii săi geţi ca divin. Astfel l-au avut mai nainte geţii pe Zamolxe. Dovadă despre supunerea geţilor, e că Berebista i-a făcut să taie viile şi să nu mai bea vin. Geţii scoteau afară lesne o armată de aproape 40.000 de oameni, iar la nevoie dacii şi geţii puteau scoate până la 200.000 de oameni!

Antonius reuşi să fie numit de Senat fratele său Caius ca prefect al Macedoniei, spre a se lupta contra dacilor. Dar expediţia aceasta fu nenorocită, fiind bătut de daci la cetatea istrienilor situată la gurile Dunării. Arme, drapele, acvile romane, toate semnele militare luate în război de la romani, fură duse ca trofee şi depuse la cetatea lor Genucla sau Istria. Când începură certurile dintre Antonius şi Octavianus, Berebista, regele dacilor, prin soli se oferi lui Octavianus de ajutor contra lui Antonius, propunându-i nişte condiţii la care Octavian nu se putea uni, ca unele ce erau contrare intereselor Romei. Berebista se declară atunci în favoarea lui Antonius. Nu putu însă face nimic nici în interesul Daciei, nici în al lui Antonius, căci într-o răscoală ce se întâmplă între ai săi, regele Daciei îşi pierdu viaţa. Tot în acest timp, pe când Berebista îi oferea ajutor lui Octavian, regele geţilor Dicomes propunea să-i dea lui Antonius un contingent puternic de armată getică contra lui Octavian, cu condiţia ca el s-o concedieze pe Cleopatra şi să se bată cu Octavian pe uscat prin Tracia şi Macedonia. Însă Antonius, cedând planurilor frumoasei egiptene, a rămas să se bată pe mare, decizie ce i-a fost funestă, căci avu ca rezultat fuga Cleopatrei şi a lui Antonius şi triumful lui Augustus. Regele geţilor a fost mai prevăzător, mai căpitan decât Antonius.

După moartea lui Berebista, Dacia se dezbină în trei părţi, ale căror domni erau Oroles, Dabiges şi Ziraxas. Auzind însă dacii de certurile din Roma, formară o armată de 50.000 oameni şi-l invitară pe Oroles a se pune în capul lor şi a trece în provinciile romane. După bătaia decisivă din Epir, de la promontoriul Actium, acolo unde astăzi stă în memoria acelei victorii Oraşul Biruinţei (Nicopolis) şi după ce Octavian, prefăcând republica romană de atunci în imperiu, îşi dete numele de Augustus şi ordonă lui Marcus-Licinius Crassus, ce comanda în Macedonia şi în Elada, a-i lovi pe daci pentru că se declaraseră partizani ai lui Antonius. Dacii îi bătuseră pe bastarni, trecuseră Dunărea şi supuseră o parte a Moesiei, apoi pe tribali şi în fine, trecând peste Balcani, năvăliră asupra Traciei denteleţilor, aliaţii Romei. Crassus izbuti a se înţelege cu Oroles, unul din regii geţilor, ce era în ceartă cu conaţionalii săi de dincoace de Dunăre, comandaţi de Dabiges, regele unei părţi a geţilor şi trecând fluviul cu legiunile romane, îi înfrânse pe daci şi-i alungă până în cetatea lor. Romanii împresurară cetatea şi o luară prin trădarea unui ostaş. Dacii văzându-se trădaţi, ca să nu cadă în mâinile duşmanilor, ştiură a muri invitând unul pe altul a se ucide între sine. De aici Crassus paşi în contra cetăţii Genucla, unde se ţineau trofeele luate de la Caius Antonius. Domnul acestei cetăţi era Ziraxas - rege şi el al unei părţi a geţilor. Mult se luptară romanii ca să ia această cetate, căci era cea mai fortificată dintre cetăţile Daciei. Ziraxas scăpă cu fuga şi se duse la sciţi spre a cere ajutor. Crassus se întoarse la Roma victorios. Regele geţilor, Oroles se duse şi el la Roma, unde Augustus îi dărui, pentru ajutorul dat lui Crassus, titlul de „amic şi aliat al poporului roman”. Acestea se petreceau între anii 30-20 înainte de Cristos.

Dar n-apucară bine romanii să iasă din Dacia şi, pe când M. Licinius Crassus intra în Roma cu triumf, dacii se uniră cu toţii şi-şi aleseră rege pe Cotiso. Trecură îndată Dunărea şi începură a prăda provinciile romane. Augustus îi trimise contra lor la Dunărea de sus, pe Drusus şi pe Tiberius, iar la Dunărea de jos pe C. Lentulus, supranumit Getulicus. C. Cornelius Lentulus se lupta grozav cu dacii, îi respinse peste Dunăre şi construi pe lângă acest fluviu de-a dreapta şi de-a stânga, castre şi fortăreţe, întărindu-le cu oşti, spre a-i ţine la respect pe daci. Dacii însă, pe care istoricul Florus îi numeşte de necaz „gentem difficillimam”, atacară toate întăriturile. Romanii rezistară cu putere şi în luptele ce ţinură uciseră trei domni de-ai dacilor. Iritaţi şi exasperaţi, dacii se uniră cu panonii şi cu sarmaţii şi tot se luptară contra romanilor până la anul 10 î.Cr.

Drusus şi Tiberius se bat şi ei la Dunărea de sus cu germanii şi cu dacii. Această expediţie dictată de Augustus peste toată Dunărea, era o mişcare strategică şi politică. Una din cauzele pentru care geţii şi dacii nu s-au dat de tot romanilor era speranţa lor în germani, cum zice Strabon, „care erau necontenit în luptă cu romanii”.

Poziţia geografică a Daciei, gurile Dunării, care de secole au aţintit cugetările bărbaţilor politici, desele relaţii ale dacilor cu sciţii şi sarmaţii, germanii având ochiul pe Dunăre, iată chestiuni importante la care se gândeau Cezar şi Augustus şi care au dictat acesta expediţie colosală. Octavian a socotit să facă o mişcare imensă. Ochiul său nu găsea siguranţă decât prin romanizarea Dunării întregi.

Pisone încă se bate cu dacii, Thracum maximus populus, după cum îl numeşte Florus, imitându-l pe Herodot. Florus ne zice cu această ocazie că dacii erau culţi, ca ei adoptaseră însemnele militare, disciplina şi armele romanilor. Pisone duce prizonieri câţiva domni ai dacilor, în lanţuri, pe străzile Romei. Poporul-rege se sperie văzându-i că mușcă lanţurile, „catenas morsibus tentarent”, dar bat din pumni de-şi însângerau gurile: „feritatem suam ipsi puniebant”.

Apoi la hotarele Daciei, moesii, confundaţi cu dacii, răstoarnă provinciile romane. Istoricii îi numesc „ipsorum barbari barbarorum, horribile dictu!”. M. Crassus şi centurionul Domitius, om de o bărbăţia brutală, care purta deasupra căştii sale un tăciune aprins, încât se părea că iese foc din capul său „foculum gerens super cassidem, suscitatam motu corporis flammam, velut ardenţi capite, fundebat” se bate cu ei (an. 29 î. Cr.). În acest război, moesii erau uniţi cu bastarnii. Crassus îl ucide cu mâna sa pe regele bastarnilor Deldon.

La anul 9 î.Cr., sarmaţii, vecini la nord cu dacii şi adesea uniţi cu ei, pornesc să treacă prin Dacia asupra provincielor romane. După multe şi crâncene lupte pe marginile Dunării şi prin Dacia, ei sunt respinşi de viteazul Coecina Severus. Politica lui Augustus a încercat să-i lege pe daci şi pe geţi de Roma prin legături de înrudire. Împăratul a umblat mult s-o dea pe fiica sa Iulia după Cotiso, regele geţilor sau să-i devină el însuşi ginere lui Cotiso, luând-o de femeie pe fiica acestui rege: „M.Antonius scribit, Cotisoni Getarum Regi despondisse Juliam; quo tempore sibi quoque invicem filiam Regis în matrimonium petisset”. Afacerile dacice ţinură până când aceste naţiuni înfricoşate, daci, geţi, sciţi, sarmaţi, saturate de sânge şi de vijelii, se domoliră şi trimiseră în semn de linişte ambasadori la Roma spre a cere prietenia: „Scythe misere legatos et Sarmatae amicitiam petentes”. Numai când valurile Dunării se liniştiră, August putu să închidă templul lui Ianus cu două feţe: „ausus Caesar Augustus Janum Gerninunt cludere”, şi atunci numai „totius generis humani aut pax fuit, aut pactio”.

Al. Papadopol-Calimah

Alexandru Papadopol-Calimah (1833-1898), istoric, publicist și om politic român, ministru de externe și ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, membru şi vicepreşedinte al Societății Academice Române a fost fiul căpitanului de corabie Nichifor Papadopol și al soției acestuia Eufrosina, născută Callimah. Eufrosina era fiica lui Scarlat Callimah Voievod, care a domnit în Moldova și în Țara Românească, la rândul său, fiu și nepot de domnitori ai Moldovei.
Share this article :

+ comentarii + 1 comentarii

Anonim
28 decembrie 2014, 09:17

“Conţinutul semantic al oronimului Cogaionon
“Muntele (unde se afla peştera în care s’a retras şi a trăit Zalmoxis) a fost socotit sfânt şi s’a numit aşa. I se zicea Cogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă el”
Daca eram dl OLTEANU spuneam ca este corect KOGAIONON.
Dar dacii spuneau CUCAIU de la CUCA.
Avem si radacina in sanscrita CUTA.
Dar este inca prezent in limba romana si azi.
CÚCĂ3, cuci, s. f. (Reg.) Deal înalt și izolat; vârf de deal. – Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009)
1..HIERASOS este S-HIERASU adica SHIR, sau SHIRUIRE DE APE, sau SHIROIE, SHIRUIRE.
acest cuvant exista si lituaniana in SIRUTOS =STREAM .
Dacii spuneau SHIRU (SIRIU sau SIRETU de azi)
2.PRUTU atestat ca PURETUS (PORATA) vine de la cuvantul dacic PE RAUTZ adica PARAU, sau PARAUTZ .
Exista si in Basarabia RAUTZ adica RIVER.
3.MARISUS, MARISIA inseamna raul cel MARE.
cucantul MARE este un cuvant dacic atestat si la gotzi si galo-celti ca MARA , MERE, MORE.
3.DEVA adevarat in sanscrita reprezenta templu DIVIN ca si in latina.Dar finalul cunatului DAUA (DAVA) este doar un final de cuvant.Pe de alta parte mai este faptul ca grecii formau cuvinte din doua cuvinte punand adjectivul la inceput, dar DACO-ROMANII la sfarsitul cuvantului.
exemplu; greci MEGA-OPOLIS (MARE ORAS)=ORAS MARE
Eu nu citez pe nimeni pentru ca sunt studii si concluzii propii.
4.Teoria gresita ca “Dacia” deriva din “Dakşa”, lexie care ar fi însemnat “ţara zeilor” Parerea mea ca numele DACHIA in proto-persana DACHAIA insemna REGIUNE, TZARA si cred ca dacii l-au luat de la DARIUS regele persilor, CA NEOLOGISM.

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger