Una din cele mai cunoscute sărbători populare
a poporului român este cea câmpenească şi florală a Sânzienelor care corespunde
în creştinism cu Sfântul Ion de vară şi care are multiple semnificaţii. Cea mai
simplă dintre aceste semnificaţii se referă la ajutorul pe care zânele bune îl
pot da fetelor care vor să se mărite şi băieţilor care vor să se însoare.
Fetele şi băieţii se strâng seara în ajun de Sânziene şi efectuează unele
ritualuri variabile de la o zonă la alta a ţării. Fetele fug pe dealuri şi
împletesc cununi de flori şi întorcându-se în sat le aruncă pe casă. Dacă
cununa s-a agăţat de hornuri înseamnă că respectiva se va mărita chiar în anul
acela.
Pe de altă parte băieţii fac ruguri, aprind
făclii şi se învârtesc în jurul focului, strigând: „Du-te soare, vino lună/
Sânzienele îmbună/ Să le crească floarea floare/ Galbenă mirositoare/ Fetele să
o adune/ Să le prindă în cunune/ Să le pună la pălărie/ Struţuri pentru
cununie”. A doua zi de dimineaţă cetele de feciori străbat satele cu struţuri
de sânziene la pălărie ceea ce vrea să însemne că la fetele pe care-i interesează,
cununile aruncate de acestea s-au prins de hornuri.
O semnificaţie mai importantă a Sânzienelor
este cea magică respectiv a nopţii spre 24 iunie. Ea se înţelege în mai multe
feluri şi anume:
1. Contactul dintre lumea noastră şi lumea
cealaltă atunci când pentru o clipă la miezul nopţii se deschid porţile
cerului. Semnificaţia momentului a fost sesizată de toate popoarele Europei şi
i se acordă o mare importanţă în special de nordici. Clipele respective se
desfăşoară în mare linişte, când parcă toată natura se opreşte în loc.
Animalele oriunde s-ar afla se adună şi stau la sfat. Comorile ard şi piticii
ies din ascunzişurile lor. Vrăjitoarele se adună şi ele şi îşi realizează
sărbătoarea lor specifică numită Sabat. Tot atunci se pot întâmpla şi o mare
varietate de fenomene luminoase care acum sunt trecute pe seama OZN-urilor. În
viaţa oamenilor pot apare atunci o serie de idei creatoare, nişte inspiraţii
care să le influenţeze traseul vieţii, afirmaţia fiind valabilă în special
pentru scriitori. Aceste situaţii neobişnuite au fost folosite şi prelucrate de
mari scriitori în operele lor. Aşa este cazul cu Shakespeare care a scris piesa
„Visul nopţii de Sânziene”, Mihail Sadoveanu care a scris romanul „Nopţile de
Sânziene” sau Mircea Eliade cu romanul „Noaptea de Sânziene”.
2. O altă semnificaţie a Sânzienelor, numite
şi Drăgaică în unele părţi ale ţării, este legată de planta cu acelaşi nume şi
de plantele medicinale în general. Planta numită Sânziene are flori
galben-aurii cu un miros foarte plăcut şi creşte prin fâneţe, livezi şi margini
de pădure. În dimineaţa zilei de 24 iunie, îmbrăcate în haine de sărbătoare
femeile în vârstă pornesc să culeagă tot felul de plante medicinale considerând
că numai în această zi ele sunt cele mai bune. Se poate de altfel observa că
acum suntem la solstiţiu când ziua a fost cea mai lungă faţă de noapte, deci
este un moment de vârf în ciclul de vegetaţie. Menţionăm că este vorba de
culesul tulpinilor, căci rădăcinile se culeg toamna şi florile mai devreme în
primăvară. De Sânziene se culege şi roua de pe plante care este bună pentru
ochi. Plantele propriu-zise se pun în scăldătoarea copiilor debili. Fierte în
apă cu lapte plantele Sânziene se dau la erizipel. Plămădite în rachiu se
folosesc la hernii şi la dureri acute.
În Moldova în special, la Sânziene se spune Drăgaică
şi marea importanţă în popor a evenimentului a fost sesizată şi de Dimitrie
Cantemir, fiind în special legat de starea semănăturilor care acum la solstiţiu
încep să se coacă. Toate fetele din mai multe sate se adunau pe vremea lui
Dimitrie Cantemir şi o alegeau pe cea mai frumoasă pe care o denumeau Drăgaică
şi o petreceau pe ogoare cu mare alai. Drăgaica purta o cunună împletită din
spice şi avea multe basmale colorate pe ea. Întorcându-se de la câmp, Drăgaica
cutreiera toate satele împreună cu celelalte fete cântând, dansând şi stârnind
mare bucurie pe tot traseul parcurs. Referitor la plante, Dimitrie Cantemir
consemnează că începând de atunci - odată cu ziua - plantele dau îndărăt, de
unde rezultă că Sânzienele reprezintă momentul optim de culegere. Deşi este
răspândită în toată Europa, fiind legată de un eveniment astronomic care este
solstiţiul, sărbătoarea Sânzienelor are probabil cea mai mare semnificaţie şi
vechime în ţara noastră.
Nu se poate trece cu vederea semnificaţia
ortodoxă acordată zilei de 24 iunie, care spuneam înainte că este a Sf. Ioan,
respectiv Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, dar şi aducerea la Suceava a moaştelor
Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou. Voi insista asupra celui de-al doilea deoarece
el este un sfânt al nostru(?), mare făcător de minuni şi în ziua de astăzi dar
şi din cauză că despre el se ştie mai puţin în afara zonei de Nord a Moldovei.
Marele viitor Mucenic s-a născut în jurul
anului 1300 în Asia Mică. Ca negustor a ajuns pe corabie în Cetatea Albă care
ţinea de tătari. Acolo fiind reclamat că este un creştin fanatic a fost chinuit
şi în final decapitat de un iudeu. Moaştele lui au stat 70 de ani în biserica
ortodoxă din Cetatea Albă, făcând de pe atunci vindecări de boli. În anul 1402
aceste moaşte au fost aduse de Alexandru cel Bun la Suceava, apoi au stat la
Iaşi şi 97 de ani în Polonia. În anul 1783 au fost aduse definitiv la Suceava,
la Catedrală. În tot acest timp şi în prezent moaştele realizează vindecări şi
împlinirea dorinţelor fiind protectorul Nordului Moldovei.
Dan Corneliu Brăneanu
Trimiteți un comentariu