Când la Petrograd au izbucnit flăcările mistuitoare ale revoluţiei, Ţarul Nicolae al II-lea, om bun şi blând din fire, dar sărac cu duhul şi stăpânit de ţarina Alexandra Feodorovna care nu ieşea din cuvântul mujicului siberian Grigore Efimovici Rasputin, se afla la Marele Cartier General din Mohilew. De la începutul revoluţiei chiar, Ţarul a declarat adjutantului său generalul Rusky, unul dintre cei mai distinşi militari, comandantul armatelor de Nord şi care a fost printre primii ofiţeri trecuţi de partea revoluţionarilor, că intenţionează să acorde poporului o constituţie liberală, renunţând la o parte din drepturile sale de autocrat. Generalul Rusky i-a răspuns că momentul unei astfel de hotărâri a trecut şi l-a sfătuit, împreună cu alţi generali revoluţionari să abdice. Acelaşi sfat i-a fost dat Ţarului şi de către cadetul Goutschkoff, delegatul Comitetului Executiv al Guvernului provizoriu, care a propus ca abdicarea să se facă în favoarea Ţareviciului. Nevoind să se despartă de copil pe care îl iubea nespus de mult, Ţarul a abdicat la 15 Martie 1917 în favoarea fratelui său, Marele Duce Mihail, iar Marele Duce Nicolaevici, fost generalisim al armatei, era desemnat pentru transmiterea puterilor. Situaţia politică din Rusia fiind nelămurită, Marele Duce Mihail a declarat chiar a doua zi (16 Martie 1917), că nu poate primi sarcina grea şi periculoasă ce i se încredinţase, rugându-i pe „toţi cetăţenii Rusiei să se supună guvernului provizoriu până în momentul cel mai apropiat posibil, când, pe baza votului universal, direct, egal şi secret, Adunarea constituantă va exprima voinţa poporului în privinţa formei de guvernământ”.
În timp ce la Mohilew discuţiile se duceau cu
multă înfrigurare, la Petrograd răzvrătiţii pecetluiau definitiv soarta
ţarismului. Mândrii cazaci ai escortei, frumoasele regimente ale gărzii,
poliţia curţii, servitorii cei mai intimi ai familiei împărăteşti, cu toţii se
aruncau fără şovăire în braţele triumfătoarei revoluţii. Semnele imperiale nu
se mai zăreau nicaieri, numele Ţarului nu se mai pomenea cu respect şi evlavie,
în locul drapelului de odinioară - steagul roşu fâlfâia biruitor, iar gloatele
răsculate tot mai ameninţătoare cereau Guvernului provizoriu arestarea şi
judecarea Romanovilor. Câteva zile Guvernul a rezistat. În cele din urmă a
îngenunchiat în fata voinţei poporului, hotărând la 20 Martie 1917 arestarea
fostei familii imperiale. A doua zi (21 Martie 1917), o delegaţie alcătuită din
reprezentanţii Dumei, a plecat la Mohilew pentru a aduce la cunoştinţa Ţarului
hotărârea Guvernului. În aceeaşi zi a fost arestată şi ţarina în Palatul de Iarnă,
unde-i îngrijea singură, zi şi noapte, pe cei cinci copii ai săi, bolnavi de un
pojar grozav cu complicaţii ganglionare şi pulmonare.
Supunându-se dispoziţiei Guvernului, Ţarul a
plecat însoţit de delegaţii Dumei în frunte cu Rodzianko spre Ţarskoe Selo,
unde a ajuns abia a doua zi (22 Martie 1917), deoarece trenul imperial a
trebuit să staţioneze în timpul nopţii la Pscov, pentru a nu fi expus
atacurilor revoluţionarilor. Plecând de la Mohilew, Ţarul a adresat armatelor
sale un mesaj de adio, care vibrează de un cald patriotism şi peste care
istoria Rusiei nu va putea păşi cu uşurinţă. La Ţarskoe Selo, familia imperială
a stat până la 14 August 1917 (aş depăşi cadrul încercând să expun toate
umilinţele şi grelele suferinţe îndurate de membrii familiei imperiale ruse,
din momentul arestării până în clipa când moartea le-a închis pleoapele pe vecie.
Nu pot trece însă înainte fără a aminti cele mai caracteristice momente ale
acestei înfiorătoare tragedii). Supravegherea supremă a arestaţilor o avea
generalul Korniloff, comandantul militar al Petrogradului, iar colonelului
Eugen Kobylinski îi era încredinţată în mod special paza Palatului.
În a doua jumătate a lunii iulie 1917,
revoluţia bolşevică devenind ameninţătoare pentru viaţa Romanovilor, Guvernul
s-a gândit să-i pună în siguranţă în Anglia sau Danemarca. Ministrul afacerilor
străine Miliukoff, întrebându-l pe Buchanan, plenipotenţiarul Angliei de la
Petrograd, dacă Guvernul său ar fi dispus să acorde ospitalitate Ţarului şi
familiei sale, acesta a răspuns afirmativ la început, dar mai târziu a revenit,
comunicând succesorului lui Miliukoff că familia imperială nu poate fi primită
în Anglia decât după încetarea războiului. În urma acestui răspuns şi în
virtutea hotărârii luată de Guvern în luna iulie, Ţarul împreună cu ţarina şi
cei cinci copii, Ţareviciul Alexei şi marile ducese Olga, Tatiana, Maria şi
Anastasia, au fost îndreptaţi la 14 August 1917 către Tobolsk. Odată cu familia
imperială au plecat un număr de servitori şi câţiva devotaţi dintre care
amintim pe mareşalul curţii, prinţul Vasilie Dolgoruki, generalul adjutant
Tatiseff, medicul de naţionalitate elveţiană Eugen Botkin, domnişoara de onoare
contesa Anastasia Hendrikov, etc. Călătoria până la Tiumen s-a făcut cu trenul,
iar de acolo până în orăşelul destinat exilului, cu vaporul „Rus”.
La Tobolsk, primul popas în lungul drum spre
Siberia, exilaţii au fost instalaţi în ziua de 26 August 1917. În acest orăşel
mic şi liniştit, depărtat de drumul de fier, deţinuţii şi-au depănat firul
vieţii îndurând cele mai crude mizerii până la 26 Aprilie 1918, când Vasili
Jakovliev sosit de la Moscova şi dispunând de puteri extraordinare, îi
transportă pe Ţar, ţarină şi fiica lor cea mai mică, Maria Nicolaevna în marele
oraş Ecaterinenburg din central Uralilor, instalându-i la 30 aprilie în casa
lui Nicolai Ipatiev. La 23 mai acelaşi an, au fost aduşi de la Tobolsk şi
ceilalţi deţinuţi sub conducerea marinarului Kokriakov, preşedintele Sovietului
din Ecaterinenburg şi succesorul lui Jakovliev. Toţi captivii au fost daţi în
paza Sovietului Regional din Urali, care a pus în libertate o parte dintre ei.
În acest timp a izbucnit conflictul dintre
Soviete şi legionarii cehoslovaci. Armatele populare antibolșevice unite cu
acelea ale legionarilor cehi, atacau şi cucereau rând pe rând oraşele de pe
Volga, din Siberia şi Urali. Ecaterinenburgul era ameninţat. Către el se
îndreptau mulţi ochi şi mii de inimi băteau pline de nădejde. Acolo mai vieţuia
încă Nicolae al II-lea, strănepotul lui Mihail Romanov, care în 1613 salvase
Rusia din întunecimile păgânismului. Şi mulţi aveau nestrămutata credinţă că
el, Nicolae al II-lea, întocmai ca şi străbunicul său, ar fi putut abate din
cale blestemul lui Iehova împotriva Babiloniei, care se revărsase asupra
Rusiei: „Voi face din această ţară o pustietate întinsă, o grămadă de ruine
pentru veşnicie”. Acest lucru îi neliniştea pe noii conducători ai Rusiei.
Membrii Sovietului din Urali se aflau într-o continuă frământare. Ce era de
făcut? Albii se apropiau de cetatea zidită de Ecaterina a II-a. Orice clipă
pierdută putea fi fatală pentru dictatorii roşii. Şi soluţia a fost găsită.
Idolul trebuia sfărâmat. Hotărârea s-a luat de către Sovietul din Urali cu
aprobarea Comitetului Central Executiv din Kremlin, compus din Lenin, Trotzki,
Sverdion, Zinowiew şi Djerzinsky şi cu executarea ei a fost însărcinat evreul
ceasornicar Iacob Jurovsky. În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, Jurovsky
întovărăşit de 12 soldaţi nemţi şi unguri şi-a îndeplinit misiunea. Ţarul,
ţarina, Ţareviciul, cele patru mari ducese, doctorul Botkin, A. Demidova, cei
doi lachei şi bucătarul, au fost executaţi fără nici o judecată în subsolul
casei Ipatiev, numită în timpul din urmă „casa cu destinaţie specială”. Apoi
corpurile lor au fost dizolvate cu acid sulfuric şi resturile arse cu benzină
în pădurea Koptiaky. Astfel urmele Romanovilor s-au şters pentru totdeauna de
pe pământ, dar umbrele lor mai stăruie încă în amintirea poporului rus.
Au fost oare răzbunate suferinţele îndurate
de-a lungul veacurilor de un popor de 150 milioane de locuitori prin suprimarea
nevinovatei familii imperiale? Acei care doreau cât mai mult bine pentru cât
mai mulţi, erau oare credincioşi convingerilor lor atunci când împlântau
rădăcinile viitorului într-un pământ îngrăşat cu cadavrele miilor de
nevinovaţi? Sau poate că altul era scopul revoluţiei pregătită şi înfăptuită de
oameni care nu aveau nimic comun cu tradiţia, obiceiurile, sângele, religia,
limba şi aspiraţiile poporului rus?
Trimiteți un comentariu