Home » , , , , , , , , , , , » Frăţia de cruce

Frăţia de cruce

Written By Dragos Gros on sâmbătă, 3 mai 2014 | 09:08


 Fie de la greci, fie de la ruşi sau de la alţi vecini, a împrumutat-o în Evul Mediu boierimea româna, la care ea se opera în felurite moduri, niciodată însă cu amestec de sânge. Cu vreo trei secole înainte, Domnul moldovenesc Ştefan Tomșa, pentru a se face frate de cruce cu o rudă a lui Iacob Basilic, împărţi cu el „o turtă în formă de cruce”: „bolum panis în crucis formam compositum”, ceea ce - observă contemporanul Sommer - se considera la români ca cea mai sacră legătura: „sanctissimum apud illos foedus existimatur”. Iarăşi cruce, dar nici o picătură de sânge!

De această înfrăţire boierească, eminamente creştină, slavă sau greacă din veacul de mijloc, diferă cu desăvârşire înfrăţirea ţărănească, mai bine zis haiducească, acela despre care ne vorbeşte dl. V. Alexandri: „când doi bărbaţi se decideau a se înfrăţi, trebuia să-şi facă pe braţul drept câte o tăietură în formă de cruce şi să unească sângele lor”. Aici crucea joacă un rol cu totul secundar, fondul consistând în amestecul sângelui prin care doi indivizi, străini unul altuia din fire, deveneau artificial „de acelaşi sânge”.

În acest amestec al sângelui se cuprinde întregul simbolism al operaţiunii. Nici slavii, nici grecii nu-l cunosc; din toate popoarele balcanice, îl au numai românii şi albanezii. La prima vedere s-ar putea conchide că o instituţie atât de originală, identică la două naţionalităţi pe care le leagă comuna lor descendenţă din antica ginte tracică, ar fi o moştenire rămasă de la aceasta din urmă, adică prin daci la noi şi prin iliri în Albania. O asemenea concluzie ar fi însă prea pripită.

Întâi, obiceiurile străbune în genere nu se conservă la un popor, în curs de sute şi mii de ani, că aceeaşi tenacitate cu care se păstrează elementele lingvistice câteva secole sunt de-ajuns în această privinţă pentru a metamorfoza mai-mai cu desăvârşire o societate. Al doilea, dacă nu astăzi, în veacul de mijloc aceeaşi datină se găseşte la o grămadă de neamuri eterogene, care mai toate, mai mult sau mai puţin, direct şi indirect, au fost în contact cu românii şi cu albanezii.
Al treilea - o consideraţiune foarte importantă - în Evul Mediu frăţia de cruce prin amestec de sânge ne întâmpină exclusiv la păgâni, de la care atunci, după propria mărturie a fântânilor contemporane, ea s-a comunicat, prin relaţii internaţionale, unora dintre popoarele creştine, ceea ce probează că, chiar dacă o vor fi avut vreodată strămoşii acestora în epoca păgânităţii lor, totuşi posteritatea o pierduse deja mai dinainte, sub influenţa creştinismului.

Ungurii, la intrarea lor în Panonia, în sec. IX, când încă erau păgâni în toată puterea cuvântului, îşi întăreau jurămintele de fidelitate prin băutura sângelui amestecat şi cronicarul maghiar se grăbeşte a adăuga că aceasta se făcea anume păgâneşte: „more paganismo”. La 1189 împăratul Frederic Barbarossa îi mustra pe bizantini că s-au aliat cu păgânii, „bând reciproc sângele amestecat, curs din împungerea venei precordiale, ceea ce - observă el - este „obiceiul sarazinilor la legarea amiciţiei”.

Du Cange citează o acuzaţie identică, rostită într-un mod şi mai energic, pe care o făcea grecilor împăratul Baldovin de Flandra: „după spurcata datina a păgânilor, voi vă înfrăţiţi cu dânşii bând sângele unul altuia” şi mai aduce un pasaj foarte important din cronicarul englez Mattew Paris din sec. XIII, unde se descrie cu amănunte alianţa prin băutură de sânge la păgânii celţi din Irlanda. Despre unguri ne-o spune „notarul regelui Bela”; despre Cumani - Joinville; sub epitetul general de păgâni, Frederic Barbarossa şi Baldovin de Flandra înţeleg nu atât pe arabi, cât pe acei turcomani la care trecuse atunci în răsărit moştenirea lui Mohamed; în fine, scriitorul oriental Zakharia Khazvini, mort la 1283, descrie frăţia prin amestec de sânge la tătarii din timpul său.

Ni se pare incontestabil că ţăranii romani, poate şi albanezi, au căpătat această instituţie de la cumani, combinând-o mai târziu, pentru ca s-o apere contra cenzurii bisericeşti, cu datina de tot diferită a frăţiei prin crime, pe care au conservat-o pură, fără amestec de sânge, slavii, grecii şi vechea boierime română.


B.P. Haşdeu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger