Murind după 1360,
Alexandru-vodă îşi vedea în jurul său o numeroasă familie, din care măricei deja
erau şi nepoţii săi Dan şi Mircea. Alexandru-vodă a fost căsătorit de două ori.
Tânăr fiind, înainte de 1310, el luase pe fiica kinezului Ivancu Basarabă din
Dolj, rudă cu foştii voievozi Mihai Liténul (Litovoi) şi Bărbat. Numele ei nu e
sigur. După genealogia cantacuzină ea se numea Chiajna, ceea ce slavoneşte înseamnă
„fiica kinezului” („principis filia”).
După fântâna lui Fotino şi a Tunusliilor se poate admite numele Margarita
sau Marghita.
Din acea primă căsătorie
îi rămăseseră lui Alexandru-vodă doi fii, Nicolae şi Vladislav, care erau flăcăi
pe la 1330, când îl ajutau pe tatăl lor în lupta contra regelui Carol-Robert.
Ceva înainte sau ceva în urmă, Alexandru-vodă fiind văduv, lua în a doua căsătorie
pe o străină catolică numită Clara, cu care a avut trei copii: două fete şi pe
un al treilea, cel mai mic fiu, Radu-Negru.
Despre fiicele
lui Alexandru-vodă în special, fântâna fundamentală este „bula lui Urban V” din
1370, adresată Doamnei Clara: „nobili
mulieri Clare, relicte quondam Alexandri Wayvode în Wlachia vidue”, pe care
Papa o lăuda pentru că ea o întorsese la catolicism pe fiica sa, împărateasa
Bulgariei: „Imperatricem Bulgărie
Illustrem natam tuam” şi o îndemna a o converti de asemenea şi pe cealaltă
fiică, regina Serbiei: „alteram natam
videlicet Ancham reginam Servie Illustrem”. Într-o bulă ulterioră din acelaşi
an, Papa îi scria lui Vladislav-vodă, fiului vitreg al Doamnei Clara,
bucurându-se că dânsa lucrează cu râvnă la răspândirea catolicismului în Ţara
Românească: „catholicorum et religiosorum
virorum, quorum multi in tuo dominio, presertim ex operatione
dilecte in Christo filie nobilis mulieris Clare
noverce tue”.
Din cele două
fiice ale lui Alexandru-vodă, una era nevasta regelui sârb Vucašin. Bula papală
o numeşte „Ancha”, desigur însă era Leanca, fiindcă îi zice „Alena” însuşi Vucašin
într-o diplomă chiar din anul 1370, unde îi menţionează şi pe doi fii ai lor:
Andrei şi faimosul Marcu Crăişorul, eroul epic al sârbo-bulgarilor, duşman al
românilor, totuşi român el însuşi după mamă, văr primar cu Mircea cel Mare.
A doua fiică a
lui Alexandru-vodă din Doamna Clara era nevasta împăratului bulgar Strašimir sau
Sraţimir de la Vidin. Numele ei nu se cunoaşte şi-n zadar l-a căutat d. Jireček.
Se ştie că ea avusese doi copii, pe Constantin, mort în Serbia
la 1422 şi pe Doroslava sau Doroteea, căsătorită ceva înainte cu regele Ştefan
Tvertko al Bosniei, vară primară cu Mircea cel Mare. Alexandru-vodă
i-a permis Doamnei Clara să le treacă la catolicism pe amândouă
fetele, deşi pe una ea n-a putut-o convinge; oricum însă Domnul
a luat o înţeleaptă măsură aşa zicând de asigurare ortodoxă,
pentru băiatul său, Radu-Negru, căsătorindu-l cu o bizantină, care desigur nu va fi trăit
prea bine cu soacră-sa cea catolică. Se pare că Doamna Clara se împăca mai
puţin cu propriul său fiu decât cu fiul vitreg, Vladislav-vodă. De aceea Papa
Urban V nici nu vorbeşte Doamnei Clara despre fiul ei, devenit ortodox înflăcărat,
negreşit graţie covârşitoarei înrâuriri a nevestei sale,
grecoaica Kalinikia, mama lui Dan-vodă şi a lui Mircea cel Mare, acesta din urmă
menţionând-o anume într-un hrisov printre binefăcătorii mănăstirii Tismana.
Numele femeiesc
Kalinikia era întrebuinţat exclusiv la bizantini. Alexandru-vodă fiind prieten
personal cu grecul Iacint Kritopul, pe care-l şi adusese la 1359 ca mitropolit
al Ungro-Vlahiei, este de crezut că prin mijlocirea acestuia se va fi însoţit
Radu-Negru cu Doamna Kalinikia, grecoaică fără îndoială, poate chiar din
familia imperială bizantină, o Paleologină sau Cantacuzină, nu se ştie
deocamdată. Dan-vodă, primul fiu al Doamnei Kalinikia, trebuie să
fi fost cel puţin de vreo 25 de ani la 1385 când s-a urcat pe tron, astfel că însurătoarea
lui Radu-Negru se urcă la anii 1359-1360, tocmai atunci când Alexandru-vodă se
afla în deasă corespondenţă cu împăratul Ioan Paleologul şi cu patriarhul
ecumenic Calist I.
Întreaga
posteritate a lui Alexandru-vodă, din care Nicolae şi Vladislav din prima căsătorie
se stinseseră fără urmă, a fost datorată nevestei a doua, străina cea
catolică, Doamna Clara şi tot ei i s-a datorat în acelaşi
timp întinsa reţea de alianţe a Ţării Româneşti în sec. XIV cu Bulgaria,
cu Serbia,
cu Bosnia şi cu Bizanţul. Cine oare să fi fost acea Doamnă Clara,
mama lui Radu Negru, bunica lui Mircea cel Mare şi a Craiului Marco, aceea către
care se adresa de-a dreptul Papa Urban V şi care avea o mare trecere chiar la
Vladislav-vodă, deşi îi era mamă-vitregă? Voi începe prin a da un răspuns
aprioric, după care voi proceda la a-l demonstra.
Doamna Clara, a
doua nevestă a lui Alexandru-vodă era o maghiară, nepoata puternicului senior
transilvan Micud, oarecând Ban unguresc al Severinului, din antica
familie Kukenus, a cărui descendenţă actuală românească este neamul Văcăreștilor.
Trec de-a dreptul la demonstraţia documentară, pe
care mă mir că n-a observat-o încă nimeni şi pe care nici eu însumi n-o
observai în trecut, măcar că documentul în chestiune a fost demult cunoscut
tuturor. Cea mai importantă diplomă de la Vladislav-vodă este actul de donaţie
din 1372, depus oarecând în arhiva mănăstirii catolice din Cluj, de unde în
secolul trecut l-a copiat Kornides şi l-a publicat tot atunci Frivaldszky.
Vladislav-vodă dăruieşte târgul Şercaia şi mai multe
sate, toate în ţara Făgăraşului: „in terra Fuguras prope Alt”,
boierului Magistru Ladislau, fiul Magistrului Ianoş de Doboka, nepotul lui
Mikud-ban: „magister Ladislaus, strenuus
miles, filius quondam Ianus Meister de Dobka, nepos Mikedbani”, pe care de
vreo cinci sau şase ori îl numeşte iubit şi credincios consângean al său: „noster consanguineus dilectus et fidelis”,
apoi îl mai face carne, sânge şi neam al său: „noster caro et sanguis et genitura”, mai repetă iarăşi despre legătura
consângenităţii: „propter
consanguinitatis connexionem qua ligati sumus”. Afară de înrudire,
Vladislav-vodă arăta acestui străin o nemărginită prietenie, o adevărată frăţie
de cruce: „nostro dilecto consanguineo et
fratri”, amândoi luptători împreună împotriva turcilor: „contra Thurcos infideles”. Expansiunea
amiciţiei exagerează învederat termenii, mai adăugându-se totodată latinitatea
barbară a acestei diplome, dar faptul înrudirii rămâne necontroversabil. O
asemenea înrudire se explică numai prin Doamna Clara, străină
şi catolică, mamă bună a lui Radu-Negru şi mama vitregă foarte socotită de
Vladislav-vodă, păstrând multă autoritate la curtea domnească chiar şi după
moartea lui Alexandru-vodă, precum se vede din bula Papei Urban V. Magistrul
Ladislau, iubitul „consângean” al lui Vladislav-vodă, trebuie să fie frate cu
Doanma Clara, amândoi copii ai Magistrului Ianoş, care era fiu al lui Micud-ban.
Ceea ce mai întăreşte această concluzie este că în diploma din 1372 îl
regăsim pe însuşi Negoiţă cel din capul genealogiei Văcăreștilor, făgărășan şi
rudă de aproape cu Radu-Negru: „si
et quando ipsum Ladislaum de Dobka, filium Janus Meister de Dobka, nepotem
Miked Bani, praedictum contingeret transire universae carnis
viam, Nicolaus filius ipsius Ladislai de Dobka
etc.”. Acelui Negoiţă i se asigura moştenirea moşiilor părinteşti din ţara Făgăraşului.
B.P. Hașdeu
Trimiteți un comentariu