Tihomir vodă Basarab

  Până la mine nimeni nu ştiuse că tatăl lui Alexandru Basaraba se numea Tugomir. D. Xenopol adoptă acest punct documentar şi zice: „Tatăl lui Alexandru Basarab este deci după documentul maghiar Tugomir, după acel muntenesc Negru Basarab, de unde se vede că ambele aceste nume erau purtate de una şi aceeaşi persoană şi că întemeietorul Munteniei era el însuşi un Basarab”. D. Xenopol ţine foarte mult ca întemeietorul Munteniei să fie totodată Radu. Acum dară acest întemeietor poartă nu un dublu, ci un triplu nume: Tugomir-Radu-Negru Basarab, ceva des la spanioli, fără exemplu la români.

D. Xenopol mai ţine în acelaşi mod la titulatura lui Negru vodă cel din 1290 ca duce al Almaşului şi Făgăraşului, fiindcă aşa este în cronică. Nesocotind această particularitate, când ajunge apoi la diploma lui Vladislav Basaraba din 1372, unde titulatura se publică totdeauna înainte: „dux novae plantationis terrae Făgăraş”, d. Xenopol observă: „Credem cu d. Haşdeu (Ist. Crit. p. 19), că trebuie citit novae plantationis et de Făgăraş ; căci Făgăraşul, ducatul vechi de baştină al voievozilor munteni, numai nova plantatio nu putea fi”. Dar la mine acea nova plantatio în diploma din 1372 se explică prin Amlaş. D. Xenopol va trebui dar să şteargă Almaşul din titulatura lui Negru-voda cel de la 1290. Ştergând pe Amlaş, de ce să nu şteargă şi pe Făgăraş ? Să mai adaug că tot de la mine, d. Xenopol adoptează intact pe „Basaraba-ban” cel de la 1240.

În „Istoria critică” eu constatai cel dintâi numele tatălui lui Alexandru Basaraba, menţionat într-o diplomă din 1332 de la regele unguresc Carol-Robert: „in terra transalpina per Bazarab, filium Thocomery”. Pe acest „Thocomerus” eu l-am transcris prin „Tugomir” şi apoi după mine au repetat toţi istoricii noştri: „Tugomir”, fără a-şi da osteneala de a cerceta dacă transcripţiunea mea este sau nu este corectă. Ei bine, ea corectă nu este. Numele personal „Tugomir”, „Tugemirus”, „Tangomir”, a existat la slavi, derivat din radicala „tug-„, de unde la români cu nazala conservată: „tângei”, „nătâng”, „tânguire”, astfel că nu putea să fie la noi „Tugomir”, ci ar fi fost „Tangomir”. Aşadar, latinul „Thocomerus” din diploma de la 1332 cată să fie un alt nume personal, foarte cunoscut în onomastică slavică: „Techomerus”, „Teichomerus”, după cum se numea chiar un principe bulgar din secolul XI. Într-adevăr, pe când Tugomir e necunoscut la români, numele „Tihomir” din contră se întrebuinţa oarecând tocmai la olteni, de unde un sat moşnenesc în Mehedinţi se cheamă până astăzi Tihomir sau la plural Tihomiri. Să renunţăm dară cu toţii la greşitul Tugomir.

Tihomir-vodă, tatăl lui Alexandru Basaraba se identifica perfect cu primul Mircea-vodă, fratele primului Dan-vodă din cronica muntenească, această cronică confundând totuşi pe amândoi cu cei doi fraţi Dan şi Mircea din sec. XIV. După cum primul Dan, cel ucis la 1298 s-a demonstrat pe cale documentară, primul Mircea începe deja a se demonstra de asemenea prin identitatea acestui nume cu al tatălui lui Alexandru Basaraba în diploma cea necontestabilă de la 1332.

B.P. Hasdeu