Lotru

Written By Dragos Gros on vineri, 9 mai 2014 | 07:27


 Dacă ne-am oprit atâta timp asupra cumanilor, cauzele sunt:
1. Limba şi naţionalitatea acestui popor au început de curând a preocupa foarte mult ştiinţa occidentală.
2. Prezenţa cumanilor în Oltenia, aşa numita „Ţară a Severinului” este un fapt istoric zăcut până acum în umbră, nedezvăluit de către nimeni şi care merită, prin urmare, de a fi supus unui studiu de aproape, cu atât mai mult că urmele lor, pe cât se poate de interesante, persistă acolo în multe obiceiuri şi mai ales în topografie.
3. În fine, trecerea cumanilor prin Oltenia coincide cu un şir de alte frământări analoge, care toate la un loc trebuie privite în legătură, aruncând astfel o vie rază de lumină asupra unuia din cele mai obscure episoade ale istoriei noastre naţionale.

Acest din urmă punct, îl vom dezbate acum. Mersul „craiului Ion” în direcţia dintre cele două „vaduri ale cumanilor” s-a întâmplat între anii 1230 - 1235, ceva mai mult sau ceva mai puţin. Atunci, într-un interval oarecare de timp, el a stăpânit peste Dolj, poate şi peste Romanaţi, căci - după cum am arătat - regiunea Teleormanului fiind eminamente cumanică, ar fi fost anevoie ca Romanaţiul, la mijloc între Dolj şi Teleorman, să fi scăpat neatins. Tot atunci, la celălalt capăt al Olteniei, o parte a districtului actual Vâlcea încăpuse în mâinile unui conte german.

Astăzi „Lovişte” (slavoneşte „vânătoare”) se cheamă o plasă sau un plai, adică un arondisment, la nordul districtului Argeş; în secolul trecut însă, acest nume se aplica totodată şi către partea nordică învecinată a Vâlcei, cuprinzând ambele laturi sub-carpatine ale Oltului, cea din Vâlcea şi cea din Argeş, laturi unite deja din epoca romanilor printr-o trecătoare: „Pons Aluti”.

Pe la 1720, dacă Oltenia se afla sub dominaţia austriacă, un inginer german a schiţat o mapă a celor cinci districte: „Valachia cis-alutana în suos quinque districtus divisa”, în care numele de „Lovista” se dă actualului arondisment de Cozia al Vâlcei, în aşa fel că cuprinde în sine tot cursul râuleţului Lotru pe amândouă malurile, dar trece în acelaşi timp şi-n districtul Argeş peste regiunea Câinenilor, acolo adică unde o altă mapă din aceeaşi epocă, scrisă italienește, pune „Monte di Lobisto”.

Cu cinci sute de ani mai înainte, pe la începutul sec. XIII, aceeaşi porţiune a Vâlcei purta acelaşi nume de „Lovişte”, precum şi râuleţul ce o străbate se cheamă tot „Lotru” ca şi astăzi: „terra Loystha vocata, ab aqua Lothur vocata, que fiuit ad aquam Olth”. La 1233, această bucată nordică a Olteniei o vedem deodată în mâinile unui puternic sas din Transilvania, „comitis Corlardi filii Cryspanni” căruia îi aparţineau deasemenea mai multe vaste proprietăţi lângă Sibiu, formând toate ca un fel de principat semi-suveran.

Credincios obiceiului german, contele Konrad n-a putut să nu înalţe în noile sale posesiuni oltene un castel seniorial, cunoscut după aceea sub numele de „Lothorvár”, „cetatea de lângă Lotru”, asupra căruia saşii nu încetau de a ridica pretenţii chiar în sec. XV. Ruinele acelui castel mai existau încă pe la 1720, când le-a văzut maiorul austriac Springfels, care ne spune următoarele: „Lotrul este o apă iute. La reversarea sa în Olt, se văd pitulate de-a stânga, pe vârful muntelui, rămăşiţele unui vechi castel, numit „Domnișor”. După spusa locuitorilor, a fost un castel de hoţi”.

De aici două concluzii:
1. Castelul contelul Konrad se afla nu departe de actualul sat Golotreni, al cărui însuşi nume, atât de bine românizat, dar necunoscut aiurea în nomenclatura topografică a României, nu este, într-adevăr, altceva decât Göu-Lothor („satul de lângă Lotru”), perechea medio-germană a maghiarului Lothor-vár;
2. După cum memoria invaziei cumane în Dolj a străbătut veacurile în persoana „craiului Ion”, tradiţionalul fondator al Craiovei, aşa în Vâlcea poporul român nu l-a uitat pe contele german Konrad din aceeaşi epocă, fondatorul castelului celui hoţesc de la gura Lotrului, numindu-l „Domnişorul”, cuvânt întrebuinţat în cronicile noastre totdeauna cu sensul de „uzurpator”.

Tot atunci, iarăşi la 1233, apare pentru prima oară un maghiar, Luca sau Leukus, cu titlul de „ban al Severinului”. Mai în urmă, acest titlu a putut deveni în ierarhia curţii de la Buda un ceva de tot fictiv, dându-se tradiţional câte unui favorit regal, chiar când ungurii nu stăpâneau în fapt nici un petic în Oltenia; dar pentru prima oară, ca temei al deprinderii curat nominale ulterioare, trebuia să fi fost o raţiune serioasă, o posesiune oarecare reală asupra unei părţi din teritoriul oltean. Asupra cărei părţi anume?

Peste şapte ani, la 1240, îl vedem pe un al doilea Ban ungur de Sevain, numit Oslu. De la acesta ne-a rămas nu numai o menţiune în diplome maghiare, dar încă - lucru mai semnificativ - suvenire topografice în regiunea occidentală a Olteniei: în districtul Gorj Valea Oslea şi Muntele Oslea, ambele la hotar, iar în Mehedinţi doi munţi Oslea, de asemenea la hotar, pe când nici un nume local analog nu ne întâmpină nicăieri în interiorul ţării şi pe aiurea în restul României.

Ar fi important de a cerceta, dacă nu cumva mehedinţenii şi gorjenii vor fi păstrat şi ei vreo legendă despre acel ban Oslu, după cum este cea doljeană despre „craiul Ion” şi acea vâlceană despre „Domnişorul”. Oricum ar fi, urmele topografice dau dreptul de a crede că între 1230-1240 ungurii vor fi izbutit să apuce vreo fâşie de pământ din Dolj şi din Mehedinţi, botezând-o apoi în speranţa cotropirii ulterioare, cu pomposul epitet de „banat al Severinului”. Toate aceste evenimente: la sud năvala cumanilor, la nord năvala saşilor, la apus năvala maghiarilor, se ciocnesc asupra Olteniei în acelaşi interval de timp, ba am putea chiar zice că aproape în acelaşi an 1233.

Unde să fi fost atunci românii? Negreşit ca ei i-au văzut faţă-n faţă şi pe „craiul Ion” şi pe contele Konrad şi pe banul Oslu, de vreme ce pe câteşitrei, mai mult sau mai puţin, nu i-au dat uitării nici până astăzi; dar chestiunea este: în acea epocă de sfâşiere a Olteniei, pe care vecinii o roseseră pe la toate marginile, în Dolj, în Vâlcea, în Gorj, în Mehedinţi, românii de acolo avut-au vreo conştiinţă politică deosebită, vreun Domn propriu al lor, nesupus nici cumanilor, nici saşilor, nici ungurilor?


B.P. Haşdeu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger