Home » , , , , , » „A zice” sau „a spune”

„A zice” sau „a spune”

Written By Dragos Gros on marți, 29 aprilie 2014 | 07:10



  Nu e lesne pentru toţi, câţi ştiu mai mult ori mai puţin româneşte, să facă deosebirea între "spun" şi "zic". Nici înşişi d-nii care redactează ori cercetează afişele Teatrului Naţional nu pot face deosebirea. Nici cei mai mulţi dintre gazetarii noştri, nici  avocaţii, nici doctorii, ba nici mulţi dintre profesori. Afişele Teatrului Naţional ne spun că „... între pauze d. X va zice o bucată de Alecsandri”. Afişele Ateneului Român, când sunt concerte ori alte bazaconii cu binevoitoare concursuri, spun tot aşa: vreun domn oarecare va zice o anecdotă. Gazetele ne ameţesc cu telegrame cam aşa: „Gazetele zic că d. cutare ministru va zice un discurs în cameră, în care va zice”...

Pe Calea Văcăreşti am auzit un băiat zicând către altul: „Am să te zic la  tata!”. Dar ăsta era ovrei. Tot ovrei era şi gazetarul care mi-a zis mie odată cînd îi spuneam că gazetele scriu ticălos româneşte: „Ei, domnule, mie-mi zici?!”. Dar ăsta era un pehlivan şi ştia carte multă, cunoştea slovele de la azi până la mislete (litera „m” in alfabetul chirilic n.m.). De la mislete încolo avea de gând să le înveţe la iarnă.

Zăpăceala e explicabilă şi-şi are, până la un punct, scuza ei. Sinonimele sunt adevăratul lux al unei limbi, şi nici-o limbă nu suferă luxul. Uzul ori diferenţiază sinonimele, ori ucide pe cele mai puţin rezistente. „A zice” şi „a spune” sunt, până la un loc, sinonime şi se bucură poate de cea mai luxoasă suită în limba românească. A vorbi, a grăi, a rosti, a cuvânta, apoi a exprima, a pronunţa, a relata, a declara şi altele, sunt tot atâtea sinonime până la un loc cu a zice şi a spune. Când zicem: „zi, spune, vorbeşte, grăieşte, cuvântează, pronunţă-te, exprimă-te” - noi spunem tot acelaşi lucru. De aceea, zăpăceala între a spune şi a zice îşi are o scuză în sinonimitate. Dar sinonimitatea lor nu e absolută, ci relativă, are deci graniţe. Unde e graniţa care desparte pe „zic” de „spun” nu o poţi hotărî. Dar şi uzul şi tradiţia şi înnăscutul sentiment al limbii îţi arată graniţa peste care noţiunile acestor două vorbe nu mai sunt amestecate, ci limpezi.

Când Pilat a întrebat pe Mântuitorul nostru: „Tu eşti fiul lui Dumnezeu?” Hristos a răspuns stereotip „Tu zici!”. Aşa traduc scriitorii noştri. Vorba lui Hristos, din originalul Bibliei, se poate traduce şi cu zici şi cu spui. De ce dară scriitorii noştri n-au tradus „Tu spui”? Pentru că răspunsul n-ar fi fost corect. Hristos a voit să zică: „Nu eu afirm asta, tu o afirmi; tu o susţii, nu eu”. Iar a afirma şi a susţine o părere se traduce româneşte cu a zice. In generalitatea cazurilor, a zice înseamnă a susţine o părere, a afirma, iar spune înseamnă simplu a aduce la cunoştinţă, a da pe faţă, a povesti. Exact: spun = anunţ, zic = enunţ. Nu e totuna: „tu ce spui” cu „tu ce zici”. Când voim să cunoaştem părerea cuiva, întrebăm: „Dar tu ce zici?” sau „ce zici tu?”, dar nu: „Dar tu ce spui ?”. Pentru că aşteptăm susţinerea unei păreri. Omul susţine o părere a sa când înjură pe altul, de aceea: „mi-a zis tâlhar, mi-a zis prostule” etc. - nu însă: „mi-a spus tâlhar” etc.

În cele mai multe cazuri ne este indiferent dacă e vorba de-o anunţare sau de-o enunţare, de aceea întrebuinţăm după plac amândouă verbele. Se zice că, ori se spune că, e totuna. Nu e totuna însă „Biblia zice” cu „Biblia spune”, ori „Aristotel zice” şi „Aristotel spune”. Când spune Aristotel ceva, nu e filosof, ci simplu cronicar sau informator; dar când zice, atunci rămâne zis, căci îşi spune opinia sa filosofică.

Ţăranul îşi începe poveştile cu se zice (cică) nu cu se spune, căci se zice e tradiţional si moştenit, din bătrânescul dicitur şi e şi o chestie psihologică la mijloc. Dealtfel, în poezia ţăranului „Spusu-mi-a frunza de vie că dragostea nu-i moşie” ori „zis-a badea c-o veni luna când o răsări” ori „Spusu-ţi-am, mândruţo, spus” etc. lucrul e indiferent. Însă cauţi în versurile Văcărescului: „Baba Neacşa, Moş Crăciun aşa povestesc şi  spun” alături de povestesc nu poate sta zic, ci numai spun. E grozavă zăpăceala lui zic şi spun în limba noastră de la oraşe; şi mai ales prin gazete. Eu, când am citit întâi pe afişele Teatrului că „d. X va zice o  poezie”, am crezut că e vorba de un cântec, pentru că a zice înseamnă româneşte per excellentiam „a cânta”. Dacă ne temem de verbele a recita şi a declama şi voim să întrebuinţăm cuvinte  poporale, atunci să le întrebuinţăm corect şi să nu încălţăm căciula şi să punem în cap opincile. Ţăranul zice: „a spus o minciună”, „a spus o snoavă” etc., dar cine l-a  auzit zicînd: „a zis o minciună”, „au  zis  o  snoavă”? Atunci ce e prostia  noastră cu: „va zice o anecdotă”? Va zice un discurs? „Am să-ţi zic toate greşelile” sau „am să-ţi zic eu ce eşti” sau „îţi voi zice de altădată” etc. Toate aceste exemple sunt din gazete. Cine vrea să mai adune poate deschide orice ziar şi le va găsi.


George Coșbuc
Share this article :

+ comentarii + 1 comentarii

29 aprilie 2014, 13:05

Sincer, habar nu am avut de această diferență de sens. Eu mă ghidez "după ureche" când e vorba de "a spune/a zice". Ar trebui să fie clar, dar nu e. Pfff. Acum, nu ştim cum se despart cuvintele în silabe, şi ce înseamnă focus, etc. Dă-ţi tu seama dacă suntem atenţi la sinonime atât de apropiate între ele (ca sens). Sper să reuşesc să ţin cot de asta. Personal, în unele cazuri/contexte, cred că merg perfect amândouă. Dar nu sunt expertă. Chiar deloc.

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger