Liftă

 Îndată după trecerea şi aşezarea slavinilor peste Dunăre, fostele lor locuinţe dintre Olt şi Nistru au fost ocupate de către porţiunea cea mai apuseană a anţilor, anume de către ruteni, care s-au  grăbit a apuca Moldova, unde au şi rămas în curs de mai multe secole luptându-se sau înfrăţindu-se acolo cu pecenegii, cu cumanii, apoi cu românii. Pe lângă ruteni, câtă să fi fost şi stoluri de vechii vecini ai polonilor, litvanii (pol. „Litwa”), un neam mult mai sălbatic decât slavii şi a căror atingere de atunci cu românii, deşi foarte scurtă, totuşi ne-a lăsat o amintire supărăcioasă în cuvântul „litfă” sau „liftă”: „litfă rea”, „liftă spurcată”. Aceasta „litfă” sau „liftă” la moldoveni şi la munteni nu se poate trage decât numai din acea epocă, deoarece cu Litvania propriu zisa, românii de la Dunăre n-au fost niciodată în vecinătate. Prin ruteni dară şi prin ceilalţi, continuitatea între slavini, adică vechii bulgari şi între poloni a fost astfel ruptă pentru totdeauna. Substratul românesc a putut să lucreze fără nici o piedică asupra stratului bulgăresc şi a lucrat atât de viguros , încât nu numai a modificat gramatica şi a zguduit accentuaţiunea, dar încă a transmis bulgarilor trăsăturile cele mai caracteristice ale vocalismului românesc: pe „ea”, pe „oa” şi vocala obscură mobilă. Despre „ea” şi „oa” la bulgari, noi nu vom vorbi aici; despre vocala obscură mobilă vom constata numai că bulgarii, întocmai ca românii şi contra tuturor legilor foneticii slavice, lasă pe „a” a trece în „ă” de câte ori „a” pierde accentul: „slàtkă” şi „slătkà”, ca la noi „barbă” şi „bărbat”.

Începând de pe la finele sec. VII şi până pe la începutul sec. X, adică într-un interval de cel puţin două sute de ani, s-au cristalizat naţionalitatea polono-româna a bulgarilor şi naţionalitatea bohemo-româna a sârbilor, deja după ce se tradusese Sfânta Scriptură în vechea bulgară, de vreme ce în limba acelei traduceri nu se recunoaşte încă puternica lucrare a substratului românesc asupra stratului slavic. În acest interval de timp, la finele sec. IX, cade năvălirea ungurilor în Panonia, un eveniment care a dat naştere moravo-românilor pe de o parte, pe de alta macedo-românilor şi istriano-românilor.

B.P. Hașdeu