Home » , , , , , , , , » Creştinismul la români

Creştinismul la români

Written By Dragos Gros on luni, 19 mai 2014 | 08:09




 Când şi cum s-a introdus creştinismul la români? Iată o întrebare la care textele curat istorice nu ne răspund mai nimic sau abia ne răspund în doi peri, dar pe care o poate lumina pe deplin studiul comparativ al graiului nostru.

Scumpul meu amic George Chiţu, în notele sale filologice despre „Cuvintele creştine în limba română” (Col. 1. Tr. III p. 452 etc.), sfâşia cu mult spirit şi cu o remarcabilă agerime de cugetare aserţiunea d-lui Cihac, cum că străbunii noştri au fost creştinaţi prin ucenicii faimoşilor Chiril şi Metodiu. Eu din parte-mi mă voi mărgini a scăpăra o singură scânteie, cu care sper, dacă nu a reduce în cenuşă, cel puţin a pârli apostolatul slavilor între latinii de la Dunăre. D. Baronzi (Limba româna, p. 55), d. Hinţescu (Proverbele românilor, p. 141) şi Dicţionarul Laurian-Massimo (ad voc. Pasco) citează pe „Nu e totedeauna Paşti” sau „Nu e în toate zilele Paști” fără nici o altă explicaţie. Anton Pann (Povesta vorbei, ed. 1 t. 3 p. 71, ed.2 p. 58) aduce pe: „Nu e totdeauna Paștile” alături cu: „Cui nu-i place să trăiască ca găina la moară!” dându-ne a înţelege că ar place oricui, dar nu în toate zilele se întâmplă un astfel de berechet.

Să observăm mai întâi că singularul „Pasca”, care corespunde latinului „Pascha” nu se aude mai nicăieri şi mai niciodată la poporul român, ci numai pluralul „Paşti”. Acest plural însă, tocmai prin acela că este de o întrebuinţare aproape exclusivă, a devenit la noi singular. Chiar în proverbul ce ne preocupă se zice: „e Paşti”, „e Paște”, „e Paștile”, iar nu: „sunt Paşti”. „Nu-s în toate zilele Paște” din Dicţionarul Laurian-Massimo (t. 2 p. 295) este o corecţie gramaticală de care poporul nu vrea să ştie, preferând pe negramaticalul: „nu e în toate zilele Paşti”. Fenomenul poate să fie de origine romanică, judecând după pluralul francez „Paques”, întrebuinţat de asemenea ca singular: „à Paques prochain”, „quand Paques sera venu”, „on dit Paques est haut quand it est tard” (Littré). Această coincidenţă româno-franceză e cu atât mai interesantă cu cât nu ne întâmpină la ceilalţi neo-latini: sp. „pascua”, ital. „pasqua”, portug. „pascoa” etc.

D. Cihac pune pe-al nostru „Paşti” când între elemente latine, când între cele slave, când între cele greceşti şi tot aşa l-ar mai fi putut băga între cele ebraice. Filiaţiunea corectă este că aceasta vorbă de la evrei a trecut la greci, de la greci s-a introdus în latină, din latină a venit la români. Cât pentru slavi, care le datorează bizantinilor cuvântul „Pascha”, afară numai doar de ruşi, este chiar astăzi prea puţin răspândit în gura poporului, fiind înlocuit prin termeni indigeni că „wielcanoc” „mare-noapte” la Poloni, „hody” „sărbători” la bohemi, „vaskrs” „înviere” la sârbi etc. În acesta privinţă, d. Cihac poate fi foarte liniştit.

D. profesor G. D. Teodorescu, în „Încercări critice asupra unor credinţe, datini şi moravuri ale poporului român” (Buc. 1874, p. 10 etc.), când urmăreşte în al nostru Crăciun pe latinul Saturnalia, are dreptate mai mult sub raport cronologic. Crăciunul se serbează la finele lui decembrie şi tot la finele lui decembrie se serbau Saturnaliile. Însă cele două trăsături caracteristice ale Saturnaliilor la vechii romani: prânzuri pline de veselie şi emanciparea sclavilor, nu aparţin Crăciunului, ci anume Paştilor. Paștile era ziua cea de frunte a voioşiei, „dominica gaudii”, după cum o numeau unii. În Evul Mediu, cu sensul de „a face chef” se zicea „a fi în Paşti”, „esse în Pascha” (Du Cange, GI. med. Lat. ed. Carp. t. 5 p. 117). Pe de altă parte, la Paşti împăraţii deschideau temniţele, graţiindu-i pe cei osândiţi, după cum ne-o spun Sf. Ambrosie, Sf. Gregorie de Nissa, Sf. Ioan Chrisostomul şi alţii. „Les particuliers - zice abatele Martigny - imitaient la liberalite des souverains en rendant la liberte a leurs esclaves et bien que la juridiction des tribunaux fut suspendue pendant les solennes pascales, elle avait neanmoins son cours pour tout ce qui concernait la manumission des esclaves” (Did. des antiqu. chretiennes, p. 505).

Prin voie bună şi prin frăţie între toţi, prin fericirea generală, Saturnaliile reînviau la romani „vecul de aur” al lui Saturn; dar o reînviere scurtă, care ţinea abia câteva zile, urmată apoi de fel de fel de griji de peste an. Cine se înşela a crede că tot aşa va să petreacă fără încetare poporul roman îi aducea aminte cu ironie că: „Non semper erunt Saturnalia”, „proverbium quo significatur, non semper prosperis rebus uti licere” (Forcellini, t. 4 p. 36). Faţă cu aceasta, trebuie oare să mai arătăm cu degetul originea românului „Nu e totdeauna Paștile”?

Străbunul proverb latin ni l-a conservat Seneca. Descriind întristarea şi disperarea avocaţilor la închipuita înmormântare a împăratului Claudiu, sub care dânşii trăiau atât de bine, el zice: „Jurisconsulti e tenebris procedebant, pallidi, graciles, vix habentes animam, tanquam qui quum maxime reviviscerent. Ex has unus quum vidisset capita conferentes et fortunas suas deplorantes causidicos, accedit, et ait: dicebam vobis , non semper Saturnalia erunt” (Sen. Apokolok. XII). Tradus curat româneşte, aceasta înseamnă: „Vechilii ieşeau de prin vizuinile lor, searbezi, şubrezi, abia având suflet, ca şi când acum s-ar fi sculat din groapă. Unul din ei, văzându-i pe cârcotaşi cu capetele plecate şi văitându-şi noroacele, se apropie şi le zice: oare nu vă spuneam eu că n-o să fie totdeauna Paștile?”.

Proverbul cel saturnalic al vechilor romani, din punct în punct cu aceeaşi schimbare a serbării păgâne în festivitatea pascală, s-a păstrat intact nu numai la români, dar încă departe, foarte departe de noi, tocmai pe cea mai mare insulă dintre Italia şi Spania. În limba sardă se zice până astăzi: „Ogni die non est Pascha, ceea ce vrea să zică - adăugă Spano – „non continuamente si hanno gli stessi favori e fortuna” (Proverbios sardos, Kalaris, 1852, p. 65).

În „Principii de lingvistică”, noi am urmărit modul în care un grai se poate naşte din fuziunea altor două graiuri. Ei bine, două religii se amestecă într-o singură religie pe aceeaşi cale pe care două limbi se transformă într-o singură limbă: cele două religii, ca şi cele două limbi, trebuie să trăiască mult timp pe acelaşi teritoriu. În Dacia dară, ca şi pe aiurea în lumea latină, romanii păgâni şi romanii creştini cată să fi vieţuit un lung şir de ani în aceleaşi oraşe şi sate, uneori în aceeaşi familie. Romanul, când suspina după bucurii trecute, era deprins din moşi şi strămoşi a zice: „non semper Saturnalia erunt”. Dar odată creştinat, nu-i mai era permis a invoca pe Saturn şi totuşi nu putea să uite proverbul cu care crescuse din leagăn. Atunci dintre toate sărbătorile creştine el căuta să-şi aleagă pe aceea care prin voioşie, prânzuri şi prin scuturarea lanţurilor robiei, să se apropie mai mult de trăsăturile caracteristice ale Saturnaliilor. Era Paștile. Iată cheia enigmei. De aici, procedura identică, acelaşi fenomen în limba noastră şi-n limba sardă. Românii însă par a fi şi mai credincioşi amănuntelor tradiţiei latine, dacă am admite că pluralul „Paşti” în loc de singularul „Pasca” se va fi furişat după norma pluralului Saturnalia.


Să ne-nţelegem dară bine. Slavii au fost cei dintâi a propaga la noi ortodoxia. Da. Graţie acestei propagande, limba slavă, aşa-zis bisericească, ni s-a impus de pe la finele Evului Mediu ca limbă oficială, ale cărei urme se recunosc şi se vor recunoaşte totdeauna în graiul român, joacă la latinii din Dacia acelaşi rol ca urmele limbii oficiale latine la bohemi sau la poloni. Nu slavii însă au activat prima noastră cunoştinţă cu creştinismul. Sublima doctrină a Evangheliei a străbătut la Dunăre odată cu legiunile Romei, sub a căror acvilă se luptau braţ la braţ romani păgâni şi romani creştini, unii cu Mercur, cu Venera, cu Saturnaliile etc., ceilalţi cu „Crist”, cu „îngeri”, cu „sfinţi”, cu „sâmbătă”, cu „duminică”, cu „Paștile” şi aşa mai încolo, până ce, după o seculară acţiune şi reacţiune ambele credinţe s-au amalgamat într-un singur tot, în care însă pentru ochii istoricului, chiar astăzi mai trăiesc ambele.


B.P. Hașdeu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger