Home » , , , , , , , , , » Otto III de Bavaria (Bela al V-lea)

Otto III de Bavaria (Bela al V-lea)

Written By Dragos Gros on duminică, 16 februarie 2014 | 18:13



  După regele Andrei III, mort fără moştenitor, s-au ivit trei pretendenţi: doi copilandri, principele Carol-Robert din Neapole şi principele Venceslav din Bohemia, plus un neamţ: ducele Ottone din Bavaria; un italian, un slav şi un german, toţi mai mult sau mai puţin înrudiţi prin alianţe cu vechea dinastie arpadiană a Ungariei. Cel mai cu drepturi şi susţinut singur de Papă era Carol-Robert; cu toate astea s-a ales mai întâi Venceslav, care însă n-a întârziat a se retrage dezgustat în Bohemia, cedând bavarezului Ottone. Magnaţii maghiari erau dezbinaţi, iar cel mai puternic dintre dânşii şi cel mai îndrăzneţ era voievodul transilvan Ladislau Apor.

Deja regele Andrei III se speriase de voievodul Roland, predecesorul lui Ladislau Apor. Acesta din urmă însă pe toţi voievozii transilvani fără excepţie i-a lăsat departe în coadă. El deveni un principe aproape neatârnat al Ardealului. Eder ne spune că Ladislau călca în picioare privilegiile saşilor, îşi luă pe socoteala sa veniturile ţării, nu se temea nici de rege, nici chiar de Papă. Voievodul Roland fusese aliat cu Dan-vodă; voievodul Ladislau era acum aliat cu Mircea-vodă, Basarabii în genere pentru toţi cei răzvrătiţi în Transilvania contra Ungariei fiind ingredientul cel mai energic.

Aşadar, după ce Ladislau Apor îl ţinuse în robie câtva timp pe Ottone, regele Serbiei şi regele Bulgariei au intervenit amândoi cu ameninţări, cerând să-l elibereze; atunci Ladislau a dat pe Ottone în mâinile Domnului românilor, care s-a arătat şi mai crud, ba cât p-aci era chiar să-l omoare pe rege, căruia însă i-au venit în ajutor femeile de la Curte, ameţindu-l pe Domn prin tot felul de mijloace băbeşti, speriindu-l mereu, mai cu seamă Doamna.

Unde oare fost-a închis regele Ottone, întâi la Ladislau Apor apoi la Mircea-vodă? Ottocar de Horneck nu ne-o spune, dar nu e tocmai greu de a nimeri cele două reşedinţe, mai bine zicând cele două temniţe. La 1309 Ladislau Apor reședea în Deva, de unde scria „amicis suis charissimis universităţi Saxonum de Cibinio” şi de unde în afaceri eclesiastice coresponda cu cardinalul Gentile. Cu atât mai vârtos la 1307 voievodul transilvan trebuia să fi şezut tot acolo şi ţinea închis pe regele Ottone la Deva, cel mai puternic vechi castel din Transilvania întreagă, pe care până astăzi îl admiră călătorul şi de unde nimeni n-ar fi fost în stare de a smulge pe cineva din mâinile lui Ladislau Apor. Deva n-a fost niciodată a Basarabilor, deşi nu e departe, la nord de Haţeg, pe care în sec. XIII îl stăpâniseră fără întrerupere voievozii olteni şi unde se vede a fi stat atunci Mircea-vodă, astfel că regele Ottone dintr-o temniţă în alta a trecut sub o bună pază, în apropiere, căci o asemenea pradă nici nu putea să se expună la o mare distanţă. Astfel, ambele reşedinţe sunt indicate: voievodul ungur în Deva la 1307 şi cel român în Haţeg la 1308. Prin ambasada lui Ştefan Milutin, numele Haţegului străbătu cu acea ocazie la sârbi cu reputaţia de vestită închisoare. Cu schimbarea craiului Ottone în eroul poporan Marco Crăişorul, o baladă sârbă ne povesteşte acelaşi motiv epic al scăpării dintr-o teribilă robie prin ajutorul femeilor, întocmai ca relatarea lui Ottocar de Horneck, iar localitatea se precizează ca „afurisita temniţă din Haţeg”.

Plecând din Haţeg, nu de pe aiurea, regele Ottone ajunse în Galiţia fără a cădea din nou în mâinile lui Ladislau Apor, căci nu trecuse nicăieri prin Transilvania şi nici prin cercuri ungureşti, ci prin Crişana şi prin Maramureş, pe unde l-au condus printre români nişte călăuze de-ale lui Mircea-vodă. Ottone mai avea cu sine un amic devotat maghiar, Emeric de Serény, căruia drept gratitudine i-a acordat în urmă nobleţea bavareză.

Aducerea lui Ottone rob la Szegedin şi gonirea de acolo, pe care le povesteşte numai Chronicon Posoniense, întemeiat pe un zgomot fals, sunt dezminţite prin unanimitatea fântânelor şi chiar prin bunul simţ. Odată stăpân pe Ottone, Mircea-vodă nu l-a dat înapoi lui Ladislau Apor, măcar că era o legătură la mijloc; cu atât mai puţin dară ar fi avut nevoie de a-l trimite la Szegedin; iar Ladislau Apor la rândul său, dacă l-ar fi reluat pe Ottone de la Mircea-vodă, iarăşi nu l-ar fi dat partizanilor lui Carol-Robert, căruia i-a fost vrăjmaş până la 1310. Apoi mai este ceva. Din Szegedin regele cel gonit ar fi fost dus la Dunăre şi pe apă în sus, nu expulzat prin Galiţia.

Să recapitulez. Urcat pe tron la 1298, Mircea-vodă pierde pe la 1099 Făgăraşul, pe care însă îl reia de la unguri înainte de 1307, devenind aliat cu voievodul transilvan Ladislau Apor. Preocupat de Transilvania, el nu se mai amestecă în afacerile Bulgariei ca în trecut fratele său Dan-vodă, ci se aşează la capătul opus al Olteniei în Haţeg, unde la 1308 primeşte rob spre păstrare pe regele Ottone, prins de Ladislau Apor; dar după un interval de timp se răzgândeşte şi-l face scăpat în Galiţia. Povestind acest episod, contemporanul Ottocar de Horneck ne spune că Domnul românilor era în toate privinţele mai puternic decât voievodul transilvan şi decât principii cei de peste Dunăre.


B.P. Haşdeu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger