Home » , , , , , , , , , » Suetoniu

Suetoniu

Written By Dragos Gros on vineri, 25 aprilie 2014 | 07:52


  A trăit între anii 70-150 e.n. la Roma, unde i-a cunoscut pe scriitorii Plinius cel Tânăr şi Tacitus; a fost ajutat de împăratul Traian, iar sub urmaşul acestuia a stat un timp în fruntea oficiului pentru corespondenţă al palatului (ab epistulis). A scris lucrări de erudiţie, astăzi pierdute în cea mai mare parte, dar şi-a făcut un nume îndeosebi cu „Vieţile celor doisprezece cezari” (de la Cezar la Domitian), în care a adunat informaţii preţioase privitoare la viaţa politică a Imperiului roman din acel timp.

Vieţile cezarilor
Divinul  Iulius
XLIV.1. Căci în privinţa înfrumuseţării şi a înzestrării oraşului, cât şi a apărării şi măririi imperiului, el făcea zi de zi planuri tot mai numeroase şi mai mari. 6. Dorea să-i ţină în frâu pe daci, care se răspândiseră în Tracia şi în Pont. 7. Moartea l-a surprins pe când săvârşea astfel de lucruri şi se gândea la ele.

Divinul Augustus
III.3. A condus provincia cu tot atâta dreptate şi curaj, căci pe bessi şi pe traci i-a înfrânt într-o mare luptă, iar pe aliaţi i-a tratat atât de bine încât s-a păstrat o scrisoare a lui M. Cicero în care acesta îl îndeamnă pe fratele său Quintus, pe atunci proconsul cu renume în Asia, să-l imite pe vecinul său Octavius în privinţa felului de a-şi câştiga aliaţi.
VIII.4. După ce a luat în stăpânire provinciile spaniole, Cezar se gândea să facă o expediţie împotriva dacilor şi apoi a parţilor. De aceea [August] a fost trimis la Apollonia, unde petrecea timpul liber studiind.
XXI.2. A reprimat şi incursiunile dacilor, fiind omorâţi trei şefi de-ai lor cu multă armată.
LXIII.4. M. Antonius scrie că [August] a făgăduit-o pe Iulia mai întâi fiului său Antonius, apoi lui Cotiso, regele geţilor şi că tot atunci a cerut, în schimb, în căsătorie, chiar pentru el pe fiica regelui.
XCIV.7. Mai târziu, conducându-şi armata prin locurile neumblate ale Traciei, Octavius a consultat, cu privire la fiul său, oracolele barbare dintr-o pădure [închinata] zeului Bacchus, iar preoţii i-au afirmat acelaşi lucru, deoarece vinul care fusese vărsat pe altar făcuse să ţâşnească o flacără atât de mare, încât ea întrecu acoperişul templului, ajungând până la cer.

Tiberiu
XVI.1. Dupe ce i s-a acordat iarăşi pentru cinci ani puterea tribuniciară, el a fost însărcinat cu pacificarea Germaniei. 2. Dar când i s-a făcut cunoscută revolta Iliriei, s-a dus să se ocupe de un nou război, care a fost cel mai greu de purtat dintre toate războaiele externe, după cel împotriva punilor şi pe care l-a purtat timp de trei ani, având cincisprezece legiuni şi tot atâtea trupe auxiliare, în mijlocul unor mari dificultăţi de tot felul, la care se adăuga o mare lipsă de alimente. 4. Pentru perseverenţa sa a primit o mare răsplată, căci întreaga Ilirie care se întinde între Italia, regatul noric, Tracia şi Macedonia şi între fluviul Dunărea şi ţărmul Adriaticii a fost învinsă şi adusă sub ascultare.
XXXVII.9. Pe regii duşmănoşi şi suspecţi i-a ţinut în frâu mai mult prin ameninţări şi mustrări decât prin forţă, iar pe unii i-a dus la Roma prin momeli şi promisiuni, apoi nu i-a mai lăsat să plece, ca de pildă pe germanul Marobodus, pe tracul Rhascyporis şi pe Archelaus din Capadocia, al cărui regat l-a transformat chiar în provincie romană.
XLI.1. Întors în insulă, [Tiberiu] a părăsit până într-atâta grijile statului, încât n-a mai completat niciodată decuriile de cavaleri, n-a schimbat tribunii militari sau pe comandanţii de cavalerie şi nici pe guvernatorii provinciilor; a lăsat câţiva ani Spania şi Siria fără legaţi consulari, a îngăduit ca Armenia să fie ocupată de parţi, Moesia de daci şi sarmaţi, iar Galia să fie devastată de germani: o mare ruşine pentru imperiu şi o primejdie tot atât de mare.

Domitian

VI.1. A întreprins expediţii, fie de voie, fie de nevoie; de voie, împotriva chatilor (neam germanic de la Rin); de nevoie, una împotriva sarmaţilor, deoarece au măcelărit o legiune împreună cu comandantul ei şi două împotriva dacilor: prima, după ce a fost înfrânt consularul Oppius Sabinus, iar a doua după înfrângerea lui Cornelius Fuscus (omorât în cursul luptelor din anul 87 e.n.), comandantul cohortelor pretoriene, căruia îi încredinţase comanda supremă a războiului. Asupra chatilor şi dacilor a obţinut un triumf, după un şir de lupte cu rezultat schimbător, iar împotriva sarmaţilor n-a adus decât o cunună de lauri lui Jupiter de pe Capitoliu.
Share this article :

+ comentarii + 2 comentarii

25 aprilie 2014, 08:32

Interesant și inedit !...Felicitări pentru publicare !...

25 aprilie 2014, 15:24

Multumesc! Ceea ce va urma va fi cel putin la fel...

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger