17. În Europa se afla un neam scitic, care
locuieşte în jurul Lacului Meotic şi se deosebeşte de celelalte neamuri. Sunt
aşa-numiţii sarmaţi. Femeile lor călăresc şi, călare, trag cu arcul şi aruncă
suliţa. Se lupta cu duşmanii cât timp sunt fecioare. Nu se mărită până n-a
omorât fiecare trei duşmani şi nu au legături cu bărbatul înainte de a face
sacrificiile rânduite de lege. Dacă îşi ia bărbat, femeia încetează a mai
călări câtă vreme o nevoie nu sileşte întreg neamul să pornească la luptă.
[Femeile] n-au sânul drept. În copilărie, când sunt încă foarte mici, mamele
lor înroşesc în foc un instrument de aramă făcut pentru scopul acesta, îl pun
în sânul lor drept şi îl ard; astfel acesta îşi pierde puterea de a creşte,
transmiţând umărului şi bratalui drept toată tăria şi vlagă.
18. Cât priveşte faptul că sciţii ceilalţi
se aseamănă între ei la înfăţişare, deosebindu-se însă de orice alte neamuri,
aceasta are aceeaşi explicaţie ca şi în cazul egiptenilor. Numai că la unii
împrejurarea despre care vorbim este determinată de căldură cea puternică pe
câtă vreme la ceilalţi de frig. Aşa-numitul „pustiu al sciţilor” este o câmpie
bogată în păşuni, fără copaci, udată cu măsură căci [pe acolo] se afla fluvii
mari, care îşi scot apele din câmpie. Acolo îşi petrec sciţii viaţa, purtând
numele de nomazi, pentru că nu au case, ci locuiesc în care. Carele cele mai
mici au patru roate. Altele au vase. Sunt acoperite cu pâslă fiind construite
în felul caselor, unele cu o încăpere, altele cu trei. Având acoperiş, sunt
aparate de ploaie, zăpadă şi vânturi. Care le sunt trase de două sau trei
perechi de boi fără coarne. Boii n-au coarne din cauza frigului. În aceste care
îşi au sălaşul femeile. [Bărbaţii] merg călări, după ei venind turmele de oi,
vacile şi caii. Rămân în acelaşi loc câtă vreme vitele au iarba îndeajuns. Când
nu mai au, ei se mută în alt loc. Drept hrană aceştia folosesc carnea fiartă.
Beau lapte de iapă.
19. Acestea sunt obiceiurile şi felul lor
de viaţă. [Rămâne să vorbim] despre anotimpuri, despre marile deosebiri dintre
înfăţişarea sciţilor şi a celorlalţi oameni şi despre asemănarea dintre ei cum
seamănă între ei şi egiptenii ca şi despre faptul că sunt un neam foarte puţin
prolific şi despre faptul că această regiune hrăneşte animale foarte mici şi
foarte puţine. Deosebirile dintre anotimpuri nu sunt mari, ci neînsemnate.
Trecerile nu au caracter brusc şi se fac pe nesimţite. Datorită acestei
împrejurări şi înfăţişarea sciţilor este aceeaşi. Folosesc mereu şi iarna şi
vara acelaşi alimente şi îmbrăcăminte, respira un aer umed şi ceţos, beau apă
[provenită] din zăpadă şi din gheaţă. Ei nu ştiu ce înseamnă strădanie. Căci
nici nu e posibil ca trupul şi sufletul să îndure mult acolo unde nu există
însemnate schimbări [ale anotimpurilor]. Aceste condiţii îi fac pe sciţi să fie
îndesaţi şi carnosi, lipsiţi de bărbăţie, cu o conformaţie umedă şi fără forţă.
Cavităţile lor sunt foarte umede, mai ales aceea a pântecelui. Căci nu e cu
putinţă să existe pântece uscat într-o asemenea tara, natură [înconjurătoare]
şi climat. Din pricina grăsimii şi a pielii fără păr, ei seamna unii cu alţii,
bărbaţii cu bărbaţii şi femeile cu femeile. Căci, anotimpurile fiind aproape la
fel, nu se iveşte nici o alterare sau schimbare în coagularea lichidului
seminal, dacă nu prin violenţă sau vreo boală.
20. Voi înfăţişa o dovadă puternică a
umezelii [trupurilor acelora]. Majoritatea sciţilor, mai ales cei nomazi, îi
vei găsi având cauterizări la umeri, braţe, încheieturile mâinilor, pe piept,
pe şolduri, pe şale, nu pentru altceva decât fiindcă natura lor este umedă şi
moale. Căci din pricina umezelii şi a lipsei de tărie, ei nu pot să întindă
arcul, nici să sprijine cu umărul aruncarea. Când s-a făcut cauterizarea,
umezeala de prisos de la încheieturi dispare şi trupurile ajung mai zdravene,
mai vânjoase şi mai puternic articulate. [Trupurile lor] sunt molatice şi
lătăreţe, mai întâi pentru că n-au fost înfăşaţi în scutece, că în Egipt; dar
nici nu socotesc că la călărit e [necesar] să stea frumos [pe cal]; apoi şi din
cauza vieţii sedentare. Băieţii până ce nu sunt în stare să călărească, stau în
care, cea mai mare parte din timp şi merg puţin pe jos, doar când se strămută
sau în timpul cutreierărilor. Femeile sunt uimitor de umede şi domoale. Neamul
scitic este roşiatic [la înfăţişare] din pricina frigului,
deoarece [la ei] soarele nu-i destul de
puternic. Albeaţa pielii este arsă de frig, devenind roşie.
21. 0 asemena natură nu poate fi
prolifica. La bărbaţi dorinţa unirii [cu femeia] nu e mare din pricina umezelii
pe care o are natură lor şi a moliciunii şi răcelii pântecelui. Din aceste
pricini, nu este câtuşi de puţin firesc ca bărbatul să aibă plăcerile iubirii;
ba încă fiind zdruncinaţi necontenit de călărie, ajung neputincioşi.
22. Apoi, în afară de acestea, printre
sciţi se fac scopiri şi cei mai mulţi îndeplinesc treburi de femei, trăind ca
şi femeile şi vorbesc la fel ca ele. Ei poartă numele de „moleşiţi”. Localnicii
pun pricina [acestei neputinte] pe seama unui zeu, iar pe oamenii aceştia îi
cinstesc şi se închină lor, temându-se fiecare pentru sine [de o asemenea
boala]. Ei cred că au păcătuit cu ceva faţă de zeul pe care-l învinuiesc de
năpasta lor; şi ei îmbraca haine femeieşti, dându-se pe faţă că sunt
neputincioşi. [De atunci] trăiesc printre femei şi se dedau aceloraşi
îndeletniciri ca şi acestea. De boala aminitita sunt loviţi sciţii [bogaţi] nu
cei de rând, oamenii cei mai de neam şi cu mai multă avere; aceasta pentru că
merg călare. Cei săraci suferă într-o mai mică măsură, deoarece nu călăresc.
IV.51.
Aceasta se aseamănă cu ceea ce fac sciţii din lapte de iapă. Ei toarnă laptele
în vase de lemn adânci şi-l agita. Laptele agitat produce spumă şi se desparte.
Partea grasă pe care o numesc unt se ridică deasupra, fiind mai uşoară. Partea
grea şi densă se aşează la fund. Punând-o deoparte, ei o usucă şi după ce s-a
închegat şi uscat o numesc „hippace”. Zerul laptelui rămâne la mijloc.
Trimiteți un comentariu