Dintre simbolurile soarelui, cel mai des întrebuinţat
este banul de argint. Cei ce înlocuiesc banul alb cu unul galben de aur o fac
din mândrie și din neștiinţă, că nu e totuna a afuma cu tămâie ori cu usturoi.
Banul alb închipuieşte soarele primăverii pe care toate popoarele și-l
închipuie alb, cu cai albi, cu haine albe, cu arme albe, căci albul este al
biruitorilor. Soarele verii, când e în toată puterea sa, e roșu, iar al iernii
e închipuit galben, ba chiar negru. Cu toate că metalul Soarelui e aurul, iar
argintul al Lunii, obiceiul a făcut ca simbolul soarelui primăverii să fie un
ban de argint, numai din pricină că trebuie sa fie alb. Lucrul trebuie sa-l înţelegi
așa: că nu banul într-adevăr e simbol al soarelui, ci bucăţica rotundă de
argint, un semn, o mărturie de botez, un mărţișor, pe care îl puteţi înlocui așa
de lesne cu un ban.
Iată, tocmai mărţișorul de la luna babei
Dochia este cel mai cunoscut simbol al Soarelui. La orașe e o sminteală mare a
rostului ce-l are, că facem din aur ori din tinichea galbenă, când el trebuie
fie numai alb, de argint și mai ales că-i dăm formă de inimă, de carte, de
floare, de porc și de alt animal, când el trebuie fie numai rotund cum e Soarele.
Toate aceste podoabe n-au nici un Dumnezeu pe lume și sunt înşelătorii și ale
pungii, și ale tradiţiilor. Pe la ţară, pe unde n-au ajuns negustorii de mărţișoare
să fure ochii oamenilor cu sclipiturile lor de tinichea tăiată în chip de
purcei, mărţişorul nu se face altfel decât dintr-un ban de argint.
Mărţişorul se leagă cu un fir roșu - care însuși
este un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui - ori la mână, ori
la gât. Poporul nostru de pretutindeni îl cunoaşte și-l ţine în mare cinste, deși
acum nu-l mai poartă decît copiii, fetele și numai rar nevestele și flăcăii,
fiindcă el e crezut ca aducător de frumuseţe și de iubire. Mărţişorul se leagă
ori înainte de răsărirea Soarelui, ori mai bine deodată cu roşirea și scopul
purtării lui este să aduci o jerftă Soarelui, purtându-i cu tine chipul, cam cu
același rost cum purtăm noi o cruce ori în chipul lui Christos în sân.
Printr-asta te faci prieten cu Soarele, ţi-l faci binevoitor sa-ţi dea ce-i stă
în putere, mai întîi frumuseţe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste,
iubire, nevoie și curăţie de suflet. Ţăranii zic că pun copiilor mărţişoare ca
fie curaţi ca argintul, să nu-i scuture frigurile, ceea ce e adevărat, dar cu
mult mai limpede își spun gîndul fetele care zic că-l poartă ca nu le ardă Soarele.
Firește că stă în puterea Soarelui să le înnegrească faţa, de aceea, cine
poartă mărţișoare nu mai e pârlit de Soare; cine nu le poartă are să se
ofilească, deci fetele trebuie să poarte dacă vreau să fie albe la faţă.
Poporul mai știe încă bine că în purtarea mărţișorului este o adorare a Soarelui,
căci el crede că trebuie purtat ca lucru sfânt, nu așa ca podoabă , ori ca
jucărie. Cine nu poate face aşa , ori cine uită că poartă mărţișor, acela e mai
rău în ochii Soarelui decît unul care nu-l poartă deloc. Şi mai departe, când lepezi
ori arunci mărţişorul, să nu te vadă Soarele, că e păcat și-l superi, încât te
pârleşte peste vară.
Marţişorul se poartă de la baba Dochia - întâi
martie, ziua care începe primavara – până ce se arată neclintitele și
neîndoioasele semne ale biruinţei primăverii, adică după locuri și tradiţii, până
ce se aude cucul cântând, până ce înfloresc trandafirii, ori păduceii, ori
cireşii, ori până ce vin berzele, ori rîndunelele, până ce auzi tunând și așa
altele. Atunci ori îl leagă de vreun trandafir, de vreun pom înflorit, ori îl
aruncă după cuc și după barză , ori îl aruncă pe apă - iar asta mi se pare la
noi, românii cea mai cu rost lucrare - ori îl cheltuiesc ca pe orice ban. Pe
lîngă această credinţă îndeobşte ştiută, mai sunt şi altele locale, tălmăciri
mai mult ori mai puţin înţelepte ale amănuntelor legate de mărţișor.
de George Coșbuc
+ comentarii + 4 comentarii
Foarte frumos şi extrem de interesant! Şi uite cum îmi îmbogăţesc cultura. Mulţumesc frumos!
Cu drag, Cristina!
Pacat ca foarte putini mai stiu aceste datini si obiceiuri.
De-aia le public, Mimi!
Trimiteți un comentariu