Home » , , , , , , , » Pliniu cel Tânăr

Pliniu cel Tânăr

Written By Dragos Gros on luni, 21 aprilie 2014 | 07:18


 S-a născut într-o familie senatorială la Comum (nordul Italiei), în anul 61 sau 62 e.n. Pliniu cel Tânăr, a străbătut toate treptele ierarhiei politice, ajungând consul în anul 100 şi proconsul în Pont şi Bitinia în anii 112-113; a murit în anul 114 e.n. A fost prieten cu Tacit şi a avut relaţii strânse cu împăratul Traian. A lăsat nouă cărţi către prieteni, o carte de scrisori către împăratul Traian din timpul proconsulatului său în Pont şi Bitinia şi un panegiric în cinstea împăratului Traian, rostit în anul 100 e.n.

Scrisori în nouă cărţi
VIII, 4, 1. Foarte bine faci că te pregăteşti să scrii despre războiul dacic. Căci ce subiect poate fi mai actual, mai bogat, mai vast, în sfârşit, mai plin de poezie şi mai de domeniul legendelor, deşi este vorba de lucruri foarte adevărate? 2. Vei cânta râuri noi, fluvii conduse peste câmpii, noi poduri aruncate peste fluvii, tabere aşezate pe coastele abrupte ale munţilor, un rege (Decebal) alungat din reşedinţa sa, izgonit chiar din viaţă, fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea; pe lângă acestea, două triumfuri, din care unul a fost cel dintâi (107 e.n.) împotriva unui neam neînvins, iar celălalt cel din urmă. 3. O singură greutate, însă foarte însemnată, anume că în poezie este nespus de anevoios să te ridici la înălţimea acestor întâmplări, neînchipuit de greu chiar pentru talentul tău, care totuşi se înalţă până la sublim şi se întrece pe sine în lucrările cele mai măreţe. Oarecare greutăţi provin şi din faptul că numele barbare şi sălbatice, în primul rând cel al regelui însuşi, refuză să intre în versurile greceşti. 4. Dar nu există greutăţi pe care priceperea şi stăruinţa să nu le poată învinge sau măcar atenua. Afară de aceasta, dacă i se îngăduie lui Homer, ca în raport cu nevoile versului, să scurteze, să lungească şi să schimbe cuvinte uşoare şi pe deasupra şi greceşti, de ce ţi s-ar refuza ţie o asemenea libertate, mai ales că nu-i căutată, ci necesară? 5. Aşadar, după obiceiul poeţilor, cheamă în ajutor zeii, iar dintre zei, pe acela pe care vrei să-l slăveşti pentru lucrurile, faptele şi planurile sale, dezleagă odgoanele corăbiei, întinde pânzele şi, dacă ai mai încercat cândva, porneşte în larg cu tot avântul talentului tău 6. Căci de ce n-aş folosi şi eu un stil poetic, când stau de vorbă cu un poet?

Scrisori către Traian
74. 1. Stăpâne, ostaşul Appuleius din garnizoana de la Nicomedia mi-a scris că un anume Callidromus, fiind reţinut cu forţa de brutarii Maximus şi Dionysius, cărora le închiriase munca sa, s-a refugiat la statuia ta şi, după ce a fost dus în faţa autorităţilor, a arătat că a fost cândva sclavul lui Laberius Maximus, că a fost luat prizonier în Moesia de către Susagus şi că a fost trimis în dar de către Decebal lui Pacorus, regele parţilor, că a fost mai mulţi ani în slujba acestuia, de unde mai târziu a fugit şi că astfel a ajuns în Nicomedia.
12. 2. El a fost adus în faţa mea şi după ce mi-a istorisit acelaşi lucru, am socotit că trebuie să-l trimit la tine. Am făcut aceasta cu oarecare întârziere, deoarece am căutat o gemă (având pe ea chipul lui Pacorus cu semnele puterii regale), despre care pretindea că i-ar fi fost sustrasă. 3. Aş fi vrut să ţi-o trimit şi pe aceasta, dacă s-ar fi putut găsi, precum ţi-am trimis şi bulgăraşul despre care spunea că l-a adus dintr-o mină din ţara parţilor. Acesta a fost sigilat cu inelul meu, care are ca pecete o cvadrigă.

Panegiricul
11, 4. ...decât un împărat, despre a cărei înfrângere şi fugă nu există altă dovadă mai sigură decât triumfurile pe care le serba. 5. Prin urmare au prins curaj, au scuturat jugul şi nu se mai luptau cu noi pentru libertatea lor, ci pentru supunerea noastră şi nu mai încheiau nici măcar un armistiţiu decât pe picior de egalitate şi ca să primească ei condiţiile noastre, trebuia mai întâi ca noi să le primim pe ale lor.
 12, 1. Acum însă din nou îi cuprinde pe toţi groaza, teama şi dorinţa de a împlini poruncile noastre. Căci văd în fruntea romanilor pe unul dintre acei [bărbaţi] de odinioară şi din vremurile vechi, care căpătau titlul de imperator de pe urma câmpurilor acoperite de morţi şi a mărilor înroşite de sângele celor învinşi. 2. Acum primim ostatici şi nu îi cumpărăm şi nici nu mai încheiem un tratat cu pierderi uriaşe şi plătind sume imense, numai ca să părem învingători. Ne roagă, ne imploră; noi le acordăm sau îi refuzăm, după cum o cere măreţia imperiului; cei care au obţinut ceva ne aduc mulţumiri, iar care au fost refuzaţi nu îndrăznesc să se plângă. 3. Mai pot oare avea îndrăzneala cei care ştiu că tu te-ai aşezat în mijlocul celor mai războinice populaţii în anotimpul cel mai prielnic pentru ele şi cel mai anevoios pentru noi, când Dunărea îşi uneşte ţărmurile prin îngheţ şi, după ce-şi întăreşte învelişul de gheaţă, duce pe spinarea ei armate imense, atunci când neamuri sălbatice se apără, nu atât cu armele cât cu clima, cu aşezarea lor sub stele? 4. Dar când te-ai ivit tu în apropiere, era ca şi când s-ar fi schimbat cursul vremii: duşmanii stăteau ascunşi în vizuinele lor, în timp ce trupele noastre ardeau de nerăbdare să alerge pe maluri şi dacă le-ai fi dat voie să folosească un avantaj care aparţinea de obicei duşmanului şi să ducă barbarilor propria lor iarnă.
 16, 2. Mare lucru este, mărite împărate, să rămâi pe malul acesta al Dunării, deşi eşti sigur de triumf, dacă ai trece pe celălalt mal; mare lucru este să nu dai o luptă cu cei care n-o doresc. Unul [dintre aceste lucruri măreţe] se datoreşte atitudinii tale moderate, iar celălalt vitejiei tale. 3. Căci atitudinea moderată te face pe tine să ocoleşti lupta, iar vitejia ta îi opreşte pe duşmanii tăi. Capitoliul va primi deci într-o zi nu carele de comedie şi simulacrele unei false victorii, ci pe un împărat care aduce cu el o glorie adevărată şi de neclintit, siguranţă şi o supunere atât de deplină din partea duşmanilor, încât nu va mai fi nimeni de supus. 4. Aceasta este un lucru mai frumos decât toate triumfurile. Căci nu s-a întâmplat să învingem pe alţii decât atunci când stăpânirea noastră a fost dispreţuita. 5. Deoarece, dacă un rege barbar (Decebal) a ajuns până într-acolo cu neruşinarea şi nebunia sa, încât să merite mânia şi indignarea ta, atunci, chiar dacă el ar fi apărat de tot întinsul mării, de fluvii mari sau de munţi prăpăstioşi, îşi va da seama că toate acestea ţi se supun şi sunt învinse atât de repede de însuşirile tale, încât va crede că munţii s-au micşorat, fluviile au secat, iar marea a fost înlăturată; şi că au năvălit nu flotele noastre, ci tot pământul nostru.

17, 1. Am impresia că văd de pe acum un triumf plin nu de prăzi aduse din provincii sau de aur stors de la aliaţi, ci de arme duşmane şi de lanţuri ale regilor luaţi prizonieri; mă şi văd cum încerc să recunosc numele lungi ale acestor conducători şi trupurile lor care nu dezmint deloc faima numelui lor. 2. Mi se pare că văd tablourile pline de isprăvile groaznice ale barbarilor, iar pe fiecare dintre ei, cu mâinile legate, urmând tabloul cu isprăvile sale. Apoi [te văd] pe tine, în picioare, urmărind îndeaproape, din spate, neamurile învinse; iar înaintea carului sunt scuturile pe care tu însuţi le-ai străpuns. 3. Şi nu ţi-ar lipsi nici spolia opima, dacă ar îndrăzni să te înfrunte vreun rege şi dacă nu s-ar îngrozi nu numai de suliţele aruncate de tine, dar şi de căutătura ta, chiar atunci când vă desparte un câmp întreg şi toată armata. 4. De curând, moderaţia ta a făcut să se vadă, că atunci când onoarea imperiului te-a obligat, fie să începi un război fie să-l respingi, tu n-ai învins ca să poţi triumfa, ci ai triumfat fiindcă ai învins.
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger