Cioban

Written By Dragos Gros on sâmbătă, 13 septembrie 2014 | 12:53


 Cioban - păzitor de oi, sinonim cu „păstor” şi, în Ardeal, cu „păcurar”. Mircea III, fiul lui Mihnea-Vodă, care umblase mult timp fugar în munţii Ardealului, trăind necunoscut între păstori, fu supranumit „Ciobanul” (Fot. II, 41). CANT. Ier.120: ciobanii unii ca de somn adormitând în cârlige răzimaţi, alţii ca de ploaie şi de vânt rece cu glugile peste cap lăsate şi pre un cot la pământ lăsaţi era. PANN, 84: (prov.) ştie ciobanul ce este şofranul. STANC. 344: aici era o târlă şi omul era cioban. AL. 169: El (Jianu) ia miel de la ciobani, armăsari de la mocani...

ČOBAN (pers. čuban, șüban), berger, pâtre ; bulg. rut. sârb. čoban, pol. czoban, alb. čoban „păstor român”.

Dl. Haşdeu (Etym. 2298) crede că vorba „cioban” nu ne-a venit de la turcii osmanlîi, ci de la nomazii tătari din Evul-Mediu care l-ar fi împrumutat rutenilor şi polonilor, pe când din româneşte vorba ar fi trecut în sârbă, bulgară şi turcă. Ipoteza din urmă e greu de admis, deoarece fondul osmanlîiei coincide cu al idiomelor tătare şi în cazul cel mai favorabil s-ar putea presupune, ca sârbo-bulgarii l-au căpătat de la turci pe cale independentă de români, care l-ar fi luat de la tătari, la care până astăzi ciobanii formează o clasă specială a populaţiei. Dar aşa fiind, ce-i de făcut cu ceilalţi termeni turci care stau în legătură intimă cu viaţa ciobanului: baci, caimac, câşlă, caval, chindie, iaurt, odaie şi perdea (de vite), ortoman, otac, vătaf? Aceşti termeni nu s-au luat negreşit de la tătari, ci sunt de origine turcă şi datează de la primul contact serios între români şi osmanlîi. Pe de altă parte, cele câteva elemente lexicale care au fost împrumutate de la tătari şi care sunt comune polonilor, rutenilor şi moldovenilor, nu circulă decât în Moldova şi sunt cu totul necunoscute în graiul muntean şi în idiomele balcanice, pe când din contră, menţionata terminologie pastorală îmbrăţişează un vast teritoriu în Orientul Europei. În fine, nu cunoaştem existenţa documentară a vorbei „cioban” şi deci epoca aproximativă când a intrat în limbă, dar veche nu poate fi, deoarece ea lipseşte românilor din Ardeal, care posed sinonimul „păcurar” (ca şi românii din Dobrogea, Istria şi Macedonia) alături de termenul comun „păstor”, care însă lipseşte în macedo-română; pe de altă parte, aceasta din urmă cunoaşte asemenea termenul de cioban (cf. „ciobănaş”, alături de sinonimul său „baci”).


Lazăr Şăineanu
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger