Postări
(Din biblioteca Marciană de la Veneţia; Classis
X, Codex CLXXVIII)
Baltazar de Piscia comunica papei ultimele
noutăţi căpătate de la 5 tineri genovezi, care fiind robiţi de către turci la
luarea coloniei genoveze Caffa din Crâm şi trimişi la Constantinopol împreună
cu alţi 122 de tineri, separându-se prin furtună vasul ce-i ducea, de restul
flotei otomane, au reuşit pe drum a-i ucide pe corăbierii turci şi a scăpa la
Chilia (Lichostomi), unde însă, în loc de a dobândi libertatea, au fost robiţi
iarăşi de însuşi Ştefan cel Mare, domnul Moldovei sau al Valahiei mici (minoris
Valachiae) şi dăruiţi ca sclavi la nişte boieri din Suceava, unde au petrecut
apoi 10 luni, până ce au fugit în Polonia cu ocazia intrării turcilor în
Moldova. Aceşti genovezi au povestit că preludiul războiului a fost vestea
despre planul lui Basarab, domnul Valahiei mari (majoris Valachiae) de a năvăli
în Moldova, ceea ce l-a silit pe Ştefan- vodă, pentru a impedica trecerea
muntenilor, să-şi facă o cetăţuie lângă Dunăre, unde a mers cu 40.000 ostaşi
„nobili şi ţărani”, înarmaţi mai toţi cu arcuri, suliţe şi săbii. Tot atunci
însă a sosit ştirea în Suceava despre apropierea a vreo 30.000 de tătari, care
au cuprins oraşul Ştefăneşti şi au robit 15.000 de nobili, iar doamna lui Ştefan-vodă
cu toate tezaurele s-a retras la cetatea Hotin.
Aflând acestea, Ştefan-vodă l-a lăsat în
cetăţuia de lângă Dunăre pe cumnatul său, Şendrea cu 1.000 de călăreţi, iar el
însuşi cu restul oştirii a mers contra tătarilor, pe care însă n-a putut să-i
ajungă, fugind ei cu toată prada lor. Întorcându-se atunci la Dunăre şi văzând
că ostaşii săi murmură, zicând că stau în tabără deja de 2 luni, pe când
tătarii le-au robit nevestele şi copiii, ba unii începuseră a dezerta, Ştefan-vodă
a concediat armata pentru 15 zile, poruncind ca după expirarea acestui termen
să revină cu toţii la Dunăre, iar el a rămas numai cu 10.000 de nobili, afară
de care mai erau 1.000 de călăreţi sub visternicul Iuga la paza malului Dunării
contra turcilor. Turcii însă fiind prea numeroşi, Iuga a fugit la cetăţuie, iar
însuşi Ştefan s-a retras cu acei 10.000 într-o pădure de lângă Vaslui. Turcii,
după ce au luat cetăţuia, s-au odihnit acolo și au început a înainta pe
teritoriul Moldovei. Vasluienii au fugit. De asemenea se pregăteau a fugi
sucevenii, aflând de la un ambasador polon despre apropiarea turcilor, cu care
era şi domnul muntean Basarab. Atunci Ştefan a ars Vasluiul şi toate oraşele pe
unde ar fi putut veni turcii, precum Bacău, Roman şi Baia, fugind locuitorii
acestora cu averile lor, parte în Ungaria şi parte în Galiţia. Lăsând după
aceea o garnizoană în Suceava, Ştefan a riscat o bătălie contra turcilor într-o
pădurice la depărtare de jumătate de zi de la Baia, dar a fost bătut şi abia a
scăpat cu vreo 20 de călăreţi în oraşul Sniatin în Galiţia, unde oarecine l-a
văzut mâncând într-o tavernă, iar de aici a plecat la Cameniţa, oraş polon
aproape de Hotin, unde s-a apucat să strângă oaste.
În acest timp, turcii în număr de vreo
200.000, asediau Suceava, având în capul lor pe însuşi sultanul, care aducea cu
sine, pentru a-l pune pe tronul Moldovei, pe fiul unui Petru-vodă ce fusese
altădată domn, înainte de Ştefan. Puţin după aceea s-au răspândit două vești:
1. Că fostul domn muntean Ţepeş, ieşind din Ungaria, i-ar fi bătut pe turci; 2.
Că Ştefan ar fi nimicit o armată turca de 14.000 de oșteni. Aceasta din urmă
victorie – zice Baltazar de Piscia - se explică pe de o parte prin aceea că
Ştefan şi-a strâns o oaste în Cameniţa, la care s-au mai adăugat toţi
moldovenii care se retrăseseră mai înainte în locuri sigure, iar pe de alta - că
turcii şi-au slăbit puterile, împrăştiindu-se cete-cete prin Moldova.
„Indignus servulus, Baldassar de Piscia”
Bratislava, 16 septembrie 1476
(Comunicat de C. Esarcu)
Dl. C. Esarcu a reuşit a descoperi în această privinţă
în biblioteca Marciană din Veneţia o nouă relaţie, mai preţioasă decât toate
celelalte, căci ea nu numai s-a scris chiar în anul 1476, dar încă ne prezintă
mai multe amănunte necunoscute din celelalte izvoare. Ne mărginim a atrage
atenţia asupra următoarelor puncte:
1. Fugarii genovezi din Caffa, departe de a
găsi un adăpost în Moldova, precum s-a crezut generalmente, au fost robiţi de
către Ştefan cel Mare şi dăruiţi apoi boierilor, după cum se dăruiau ţiganii şi
tătarii.
2. Principalii generali ai lui Ştefan în
războiul de la 1476 au fost cumnatul său, Şendrea şi visternicul Iuga, dintre
care se ştie despre cel dintâi că a pierit mai în urmă, la 1481, în bătălia de
la Râmnic între Ştefan şi Ţepeş.
3. Armata permanentă a Moldovei consista din
călărime nobilă şi ţăranii formau miliţia care se mobiliza numai pe intervaluri
scurte şi care, în caz de prelungire a războiului, murmura şi dezerta.
4. Moldova se numea „Valahia-mică”, iar
Muntenia „Valahia-mare”, după cum am demonstrat-o deja prin alte fântâni.
5. Nobilimea moldoveană era foarte numeroasă,
de vreme ce tătarii au robit 15.000 de nobili, pe când tot atunci, alţi 10.000
se aflau pe lângă Ştefan, de unde rezultă că acea nobilime se compunea din toţi
proprietarii mici, adică „răzeşi” sau „moşneni”.
6. Oraşele, pe care le-a ars Ştefan la
apropierea turcilor, au fost Bacău, Roman şi Baia.
7. De nicăieri nu se confirmă tradiţia despre
fuga lui Ştefan la cetatea Neamţ şi faimoasa-i convorbire de acolo cu mama sa,
în locul cărora noi vedem aici pe nevasta lui Ştefan retrăgându-se la cetatea
Hotin, iar însuşi Domnul fuge în Galiţia şi apoi în Podolia la cetatea
Cameniţa, aproape de Hotin, unde îşi strânge o nouă armată.
8. În tabăra turcă, ca pretendent la tronul
Moldovei, se afla un fiu al lui Petru Aron, vechiul rival al lui Ştefan.
B.P. Haşdeu
Trimiteți un comentariu