Sămânţa întregului dezastru şi a diferitelor
nenorociri pe care furia războiului le-a provocat învălmăşind totul într-un
incendiu nemaipomenit, am aflat că ar avea următoarea cauză: poporul hunilor,
puţin cunoscut în vechile monumente istorice, locuia dincolo de bălţile
Maeotice, lângă Oceanul îngheţat, şi în sălbăticie întrecea orice măsură.
Căci băieţilor chiar de la naştere li se tăia adânc cu fierul obrazul pentru ca
distrugându-le din vreme rădăcina părului, să li se facă cicatrici şi să ajungă imberbi până
la bătrâneţe, având o înfăţişare scârboasă, întocmai ca eunucii. Toţi au
trupurile ca trunchiul, cu membre vânjoase, grozav de diformi şi strâmbi, că-ţi
vine să crezi că sunt nişte animale cu două picioare şi nişte chipuri de
oameni, cum se cioplesc la capătul podurilor. Şi în figură de om, deşi hidoşi,
poartă o viaţă de sălbatic. Ei nu simt nevoia de mâncări gatite la foc, ci se
hrănesc cu rădăcini de ierburi sălbatice şi cu carne jumătate crudă de animale
de tot felul şi pe care, pe spatele cailor, o încălzesc puţin între picioarele
lor. Ei nu se adăpostesc în case şi fug de întrebuinţarea zilnică a acestora,
ca de nişte morminte. Şi la ei, nu se poate găsi nici o colibă acoperită chiar
măcar numai cu trestie ci, în raticirile lor, cutreierând munţii şi pădurile
sunt obişnuiţi din copilărie să rabde de frig, de foame şi de sete. Când sunt în
străini, nu intra în casă decât atunci când i-ar sili o mare nevoie, căci ei nu
se socotesc siguri niciodată în case.
Ca haine, ei se îmbracă cu pânză de in sau
cu blăni de şobolani sălbatici, cusute la un loc; şi nu au o altă haina pentru întrebuinţarea
de acasă şi întrebuinţarea din public şi, vârându-şi odată capul în tunica lor
de o culoare ordinară, nu o mai lasă şi nu o mai schimbă, decât după
ce se va fi rupt în petice prin întrebuinţarea zilnică. Ei îşi acoperă capul cu
o şapcă îndoită şi-şi înfăşoară cu piele de capră pulpele lor cele păroase şi încălţămintea
lor, nefiind potrivită pentru mers, îi împiedică să meargă cu pasul liber. Din
această cauză ei sunt puţin potriviţi pentru a merge la lupte pe jos, ci
aproape legaţi pe caii lor care, deşi sunt urâţi, sunt puternici. Stau pe ei
uneori ca femeile şi fac toate îndeletnicirile lor obişnuite.
Oricine din acest popor, călare ziua şi noaptea, cumpăra
şi vinde, mănâncă şi bea şi, înclinat pe gâtul cel slab al animalului lor, dorm
adânc şi visează, în bună voie, tot felul de vise. Şi, în deliberările lor
asupra lucrurilor serioase, în această ţinută se consfătuiesc cu toţii. Ei nu
sunt ţinuţi de nici o autoritate regală severă, ci mulţumiţi de conducerea şefilor
gloatelor lor gălăgioase, dau năvală la luptă în orice împrejurare. Luptă
când sunt atacaţi şi merg la bătălie în formă de cete, scoţând din gura lor un
zgomot asurzitor. Şi, pe cât sunt ei la iuţeală de uşori şi de repezi, pe atâta
apoi iarăşi intenţionat, merg răsfiraţi încât, din cauza iuţelii lor, nu se văd
când luptă, afară de linia de bătaie, alergând la un măcel grozav, neatacând
fortificaţii şi nejefuind tabăra întărită. De aceea, ai putea uşor să spui că
ei sunt cei mai buni dintre toţi luptătorii pentru că, de departe, ei luptă cu
suliţe pe care le aruncă, având în vârf oase ascuţite, legate cu o artă minunată
şi distinctă, iar de aproape cu fierul lovesc fără deosebire şi, în vreme ce duşmanul
observă mişcarea armei, o strânge într-o curea şi, celor ce călăresc sau merg
pe jos, le iau puterea oricărei mişcări.
Nimeni la ei nici nu ară, nici nu atinge plugul
vreodată; toţi umblă de colo până colo, fără de locuri stabile, fără cămin, fără
de lege şi sunt lipsiţi de orice fel de stabilitate, îţi dau impresia că
totdeauna fug împreună cu carele lor în care locuiesc. În aceste care, femeile ţes
hainele lor cele urâte, aici se împerechează cu bărbaţii şi aici nasc şi îşi
cresc copiii până se fac mari. Şi nimeni la ei fiind întrebat, nu poate să-ţi răspundă
unde s-a născut, fiind într-un loc conceput, aiurea născut şi în altă parte
crescut. În timp de armistiţiu sunt necredincioşi şi nesiguri, la orice suflare
de vânt sunt îndată gata să se mişte, făcând toate într-o furie şi într-o
pornire. Şi întocmai ca animalele negrăitoare, aproape cu totul nu ştiu ce este
onest şi ce este neonest, vorbesc enigmatic şi obscur, nu sunt legaţi de respectul
nici unei religii, nici unei superstiţii, ard numai de o neţărmurită lăcomie
după aur.
Sunt aşa
de schimbăcioşi şi uşori la mânie că uneori în aceeaşi zi, fără
nici un motiv, desfac o prietenie şi de asemenea o reînnoiesc fără să fi intervenit
cineva.
Acest neam de oameni totdeauna gata şi fără nici un
frâu, arzând de o nemăsurată dorinţă de a prăda pe alţii, pornind să-i jefuiască
pe vecini şi să-i omoare, au ajuns până la alani, massagetii de odinioară.
Ammianus
Marcellinus (332-395)
Trimiteți un comentariu