(în
Moldova „bucluc”) 1. balegă, gunoi. GLOS. 80: bocluc, excrement, mai vârtos omenesc: „a mânca bocluc”, a spune minciuni (cf. boc).
2. cârpe, bagaje mărunte, catrafuse. CR. I,
134: am găsit şi secure şi frânghie şi sfredel sub buclucurile d-tale. GANE I, 94: să începem a strânge buclucurile; 102: am întâlnit pe Osman
cu toate buclucurile în spate.
3. fig. (şi archaic) fapta necuviincioasă. ANON.
143: mai multe boclucuri de acestea
ieşea la maidan pentru care au poruncit Caimacanilor să-l cheme pe Cluceriul
Ştirbei să-i zică să dea banii, să-i întoarcă săracilor.
4. fig. Încurcătură mare, nevoie, sinonim cu
„belea”. MARION 44: în ziua în care se întâmplase boclucul. XEN. 32: ce o să iasă din istoria asta, nu ştiu, dar buclucul e gata; 65: de m-ai da afară
îţi fac bucluc; 110: mă scapi şi pe
mine de o mulţime de buclucuri. Cu
acest din urmă sens şi în regiunea limitrofă a Ardealului (Reteg. 44: slugile
se bucurară că mai pot face bucluce
sluguţei. Proverbul „a dat de bocluc”
corespunde variantelor „a dat de pocinog” şi a dat de şugubină" (Isp. Rev.
1, 227).
5. ceartă, gâlceavă. GLOS. 80: a face bocluc, a face ceartă, a băga într-o
nevoie, a comite o prostie; (d. Sucévai: bucluc; sfadă, vorbă rea).
BOKLUK, fumier, ordure ; fig. sottise, chose
laide, ignoble (Redhouse: fig. a state of disorder or misery); bulg. sârb.
bokluk „gunoi”. Sensul primitiv al vorbei se afla numai la românii bănăţeni;
înţelesul metaforic predomină româneşte.
Lazăr Şăineanu
Trimiteți un comentariu