Postări
Doctrina conservatoare este aceea care
tine drept un adevar istoric ca progresul real, durabil, nu se poate face prin
salturi; ca el nu poate fi decat rezultatul unei legaturi armonioase a
trecutului cu prezentul. Institutiunile viabile ale unei societati se desvolta
prin ele insele, prin traiul normal al societatii. Desvoltarea lor este
intelept s'o ajuti, s'o indrumezi catre progres. Trebuie sa ma explic pe data ca
prin progres inteleg intinderea tot mai mare si mai adanca a participatiunii
poporului la harul civilizatiunii. Deci este ceva organic in desvoltarea
institutiunilor sociale; ca ele sa fie viabile, ajunge sa le ajuti si e o mare
greseala sa vrei sa le arunci de-a gata, cu sila, in calapodul pe care trufia
unui om „reformat” l'a alcatuit in tacerea cabinetului sau in sgomotul unui
club. De aceea, doctrina conservatoare este o doctrina care, in mersul inainte
al unui Stat, nu pierde niciodata din vedere doua lucruri: intai, invatatamantul
trecutului: traditiunea si al doilea,
starea reala a tarii: realitatea.
Deci, doctrina conservatoare, care nu admite progresul prin salturi, este
doctrina eminamente a realitatilor pe care o opui doctrinei visatoare a teoriilor
si utopiilor.
Am zis ca doctrina conservatoare nu admite
ca progresul real poate veni prin salturi. Avem o experimentare pe care am
facut-o noi insine. Dupa lovitura de stat de la 2 Mai 1864, s'a dat Romaniei,
de-a gata, facandu-se „tabula rasa” de toate institutiunile ei civile, penale
si administrative, i s'a dat de-a gata Codurile Napoleon si legislatiunea
administrativa franceza, fara sa se tina seama de diferenta gradului de cultura
intre amandoua statele. Care a fost rezultatul? 20-25 de ani, in Romania n'au
mai fost acte de stare civila. S'a luat de la preoti, singurii carturari de pe
vremuri si care, sub disciplina, pe atunci de fier a chiriarcului, tineau registrele
de botez cu foarte buna randuiala, s'au luat actele de stare civila pentru a fi
date unui primar care nu stia carte. Rezultatul: inca pe vremurile cand eram in
magistratura, tribunalele, de dimineata pana seara, erau ocupate sa fabrice
statul civil al oamenilor. Si vorba de „fabricatiune” nu este excesiva, fiindca
la usa tribunalului, prin toleranta tuturor, fiintau fabrici de martori care,
aceiasi, depuneau pentru actul civil si al unui batran de 70 de ani si al tanarului
de 18 ani. S'au ingreuiat toate formele casatoriei, s'a facut un act solemn
cerand, cum stiti, publicatiuni, termene de opozitiuni si celelalte; rezultatul
a lost ca la tara, taranii nu s'au mai insurat si 25 de ani populatiunea rurala
a trait in stare de concubinaj pe care,cu buna credinta, il credeau legal.
Un adevar istoric: popoarele cu traditiune
au individualitate. Exemplu: Spania. Evident ca Spania este o tara
traditionalista. Spania, in decurs de un
secol, a putut strabate toate incercarile la care o societate omeneasca poate
fi supusa: de sub câlcaiul lui Napoleon a trecut prin doua restauratiuni
monarhice, prin trei rasboaie civile, prin trei insurectiuni carliste si prin
catastrofa cea mai mare: pierderea imperiului ei colonial. Dar, iata,
traditionalista, a stat in picioare, s'a recules, are o bunk structurk economica
si astazi Spania este intre tarile de frunte din Occident. Alt exemplu: Franta.
Nu e tara mai traditionalista decat Franta. Ce face splendoarea jurisprudentei
franceze? Traditiunea care din tata in fiu se urmareste, ca din tata in fiu sa
ravnesti la cinstea de a puna roba de magistrat oricat de putin retribuita este
astazi cand toata lumea se imbogateste. Ce face structura aceasta admirabila a
burghezimii franceze? Traditiunea ca din tata in fiu sa te tii de meseria sau
de comertul inaintasului tau. A fost tatal tau bacan ? Poti sa devii un savant,
nu ti-e rusine sa-ti zici ca esti fiu de bacan. Si bacania continua.
Cat pentru Anglia, doamne, aceea e tara
traditiunii prin excelenta. Respectul traditiunii merge asa de departe ca englezii
au pastrat pana si unele accesorii desuete in costumul si infatisarea unor mari
magistrati. Noi, din continent, mai tineri, radem cateodatä de perucile acelea;
englezul, foarte intelept, le pastreaza pentru ca tocmai excentricitatile de
costum sunt in ochii vulgului intruparea traditiunii de care este el mandru.
Anglia traditionalista in toate, isi rezuma traditionalismul ei astazi mai mult
decat oricand in politica ei externa. Ea poate iesi din bratele lui Palmerston
ca sa intre in ale lui Salisbury, cu whigs sau cu torys, este aceeasi politica
orientala a Angliei; ea poate iesi din mainile lui Lloyd George ca sa incapa in
ale lui Bonard Law, este aceeasi politica ei continentala. Anglia n'are decat o
singura politica. Prin urmare, ce structura solida da natiunilor respectul
traditiunilor! De aceea v'am ales doua exemple din latinitate: Republica Franceza
si regalitatea spaniola si unul din alta lume decat latinitatea: Anglia.
Sa ne uitam acum in partea opusa: la tarile
fara traditiune. Rusia: 170.000.000 de oameni, calare pe doua continente. Tara
fara traditiune! De unde, dealtminteri, sa aiba traditiune? Traditiunea
proprietatii? Cum o poate avea un popor care n'a cunoscut proprietatea decat
sub forma colectiva a mirului. Traditiunea libertatii? Cum s'o aiba un popor a
carui massa rurala n'a fost liberata decat in zilele noastre, de Tarul
Alexandru al Il-lea si a carui massa cetateneasca n'a vazut libertatea decat
sub aspectul permisiunii autoritatii administrative de a se misca? Traditiune
religioasa ? Cum s'o aiba un popor la care popa devine supraveghetorul in
numele politiei si al carei cap suprem sunt un imparat laic si un procuror laic
al Sfantului Sinod ? Tara fara traditiune! N'a rezistat la cel dintai soc serios pe care l'a avut intr’o convulsiune generala.
Poporul rus a acceptat ieri tirania absolutismului ; se spune astazi orbeste
tiraniei sovietiste. Pe nici un popor nu s'a incercat experimentarea celor mai
crude teorii comuniste, cum s'a incercat asupra poporului rus si de sase ani
poporul rus le suporta cu aceeas resignatiune cu care cainele ranit, in coltul
unde s'a tarat, nu cere decat sa-l lasi in pace, chit sa moara fara ajutor.
Suntem noi popor de traditiune? Nu in
toate: trebuie sa o recunoastem. Avem doua traditiuni insa foarte serioase:
traditiunea religioasa si traditiunea proprietatii. Celelalte ne lipsesc.
Atunci, trebuie sa fim foarte prevazatori cand in evolutiunea noastra, n'avem in
seama noastra, decat acesti factori cari ne creeaza o individualitate. Traditiunea
religioasa. Da, e foarte puternica in Romania. Noi suntem atat de fideli
traditiunii ancestrale, ca am pastrat pana si in religia crestina apucaturi ale
paganismului : noi punem in mana mortului piesa de moneda pe care o puneau
grecii si romanii pentru ca sufletele sa plateasca barcagiului Caron trecerea
Styxului. Traditiune religioasa: sa nu radem de dansa, caci aceasta face nobletea
noastra. Noi am mai pastrat pomana. Ce este ea altceva decat ofrandele pe care romanii
le aduceau pe mormintele scumpilor lor morti? Paganism, dar tot religie; da, am
pastrat o uzanta pagana dar tot religioasa este, desi nu crestina si s'o
pastram, pentru ca asa se inalta in sirul anilor legaturile noastre cu trecutul.
Doctrina conservatoare este
traditionalista, am spus-o si traditionalismul ei o aduce sa fie o politica
religioasa si o politica de aparare a proprietatii. Dar doctrina conservatoare
nu se opreste aici: doctrina conservatoare e sociala pentru ca este o politica
reala. Cand, prin studiul real al situatiunii actuale, doctrina conservatoare
s'a convins de inanitatea formulelor metafizice, cand s'a convins ca nu poate
fi fraternitate, cand asa de mari sunt deosebirile de clasa, ca nu poate fi
egalitate reala cand nu este egalitate de situatiune, egalitate economica; ca
nu poate fi libertate reala cand omul n'are un minimum de trai asigurat,
doctrina conservatoare a devenit sociala. Si in toate tarile, initiativa
miscarii de asistenta a multimii producatoare revine doctrinei conservatoare.
Ea a pornit la inceputul secolului trecut, la 1830, cu Disraeli in Anglia.
Disraeli este cel care dintai a fost izbit de framantarile teribile pe care in
lumea muncitoreasca le-a adus introductiunea masinismului; Disraeli este cel
dintai care a luptat si care a promulgat legi de asistenta si de igiena
sociala, legi de regulamentare a vietii industriale. Dupa dansul, Bismarck in
Germania este eel dintai care a familiarizat omenirea cu vorbele de „socialism
de Stat” si care este creatorul legii de retragere si asistenta a batranilor.
Iar in Romania, cea dintai opera legislativa in aceasta directiune a fost Legea
Minelor a lui Petre Carp. Pentru intaia data, acolo se organizeaza asistenta,
retragerea si pensionarea lucratorului, indrumare care a continuat pe urma prin
legea de asigurari muncitoresti. Si suntem departe de a crede c s'a facut tot si
ca s'a dat muncitorimii toata organizarea necesara pentru un trai bun si pentru
apararea intereselor ei profesionale.
Ideile conservatoare or avea ele darul sa
se impuna odata poporului roman? Sper ca da, prin noi sau prin altii. Dar intr’insele
vedem garantia adevaratului progres si acesta este harul pe care, din toata
inima mea, il doresc patriei mele.
Al.
Marghiloman 18 Februarie 1923
Trimiteți un comentariu