Aceştia doi nu vorbeau nici în graiul
bucovinenilor, nici ardelenilor. Mi se părea, că amestecuşul lor de românească
s-ar fi apropiind de graiul bănăţenesc, un grai frumos, dar care nouă
celorlalţi români ni se pare puţin cam peltic. Dar nu vorbeau nici în graiul
acesta.
În urmă, i-am oprit, să-i întreb de unde sunt
şi unde au învăţat româneasca lor aşa de pocită. Unul: „Iu-s dila Zara”.
Celălalt: „Io di Telci di Boemen”. Să fiţi ai tătarilor, gândeam eu. Unul, din
Dalmaţia, de la Zara, altul dintr-altă margine a împărăţiei austriace, din
Boemia. Într-adevăr, unul era albanez şi altul boem, dar cum au ajuns ei să
vorbească româneşte? Neputând să ma-nţeleg cu ei repede, şi văzând că mă
trudesc degeaba cu graiul lor, am început să vorbesc nemţeşte. Nemţeşte însă ei
vorbeau şi mai rău decât româneşte.
Mi-a fost mai mare mirarea când am înţeles că
ei vorbesc româneşte fiindcă altfel nu s-ar putea înţelege unul cu altul. Erau
din cazarma unde staţionau soldaţii români şi au prins de la aceştia graiul
românesc. Faptul acesta m-a mirat atunci, dar mai târziu mi s-a părut aşa de
natural. În cazarmele Vienei stau îngrămădiţi soldaţi de zece şi de
cincisprezece naţionalităţi, cu religie şi cu limbă deosebită, un amestec ca
sub zidurile Babilonului. Limba comandamentului e cea germană, dar afară de
nemţi, toate zecile acelea de mii de soldaţi de felurite neamuri nu ştiu
nemţeşte mai nimic, nu pot să înveţe, şi-şi vorbesc între ei limba lor
de-acasă.
E interesant faptul ce-l spun şi e vrednic să
fie studiat ca un capitol al psihologiei popoarelor, anume că românii sunt cei
care dintre popoarele Austro-Ungariei învaţă mai lesne şi mai bine a vorbi o
limbă străină şi de aceea dintre soldaţii de alt neam decât cel german al
imperiului austriac românii sunt aproape singurii care vorbesc nemţeşte.
Ungurul nu învaţă nici mort; boemul hodorogeşte nemţeasca lui ca o moară
stricată; croatul, sârbul şi polonul o rup aşa de rău încât nu le-o mai
înţelegi din gură.
Faptul acesta e demult observat şi în genere
se ştie, ca noi românii învăţăm lesne limbile străine şi le rostim corect şi
frumos. Dar acest lucru e numai jumătate din interesantul fenomen psihologic,
cealaltă jumătate este că toate popoarele cu care vine românul în contact,
învaţă limba acestuia, a românului, cu toate că românul, ca mai cu talent întru
învăţarea limbilor străine, ar putea el să le înveţe pe ale lor. În Ardeal,
prin satele amestecate, unde ungurii sunt în majoritate mare şi conduc trebile
comunei, învaţă toţi româneşte fiindcă e nevoie să se înţeleagă românii cu
ungurii într-o limba oarecare, fie cea română, fie cea maghiară. Cu toate că
limba maghiară e oficială, la primărie şi la şcoală şi cu toate că majoritatea
absolută a comunelor e maghiară, limba parlamentară e totdeauna a minorităţii,
a românilor. Tot aşa în comunele rurale, unde sunt în amestec saşii cu românii.
Tot aşa se întâmplă în Bucovina cu rutenii, cu huţulii, cu polonii care vin în
contact cu românii. De ce învaţă toţi aceşti străini româneşte, ei care sunt în
majoritate şi sunt mai puternici şi politiceşte şi economiceşte? De ce?
Oamenii de stat ai ungurilor cunosc acest
lucru, dar n-au ce face. Şi nu e fără temei plângerea lor, că ungurii în Ardeal
se românizează, că pierd terenul. O ştiu ei bine, că în vreme ce Statul ungar
vrea cu trâmbiţe şi surle şi ţipete să-i maghiarizeze pe români, românii îi românizează
pe maghiari pe tăcute şi mai ales fără voia şi ştiinţa lor.
Etnografii unguri au căutat să explice
fenomenul că toate popoarele ce vin în atingere cu românii învaţă limba
acestora şi nu românii pe ale acelor popoare, prin împrejurarea că popoarele
străine „sunt mai culte şi au interes să înveţe limba celor ce le pot sluji”.
Să fie şi aşa, că românii sunt „mai inculţi” şi că „sunt buni de a fi slugi
altor popoare”, dar te miri de când e obiceiul să înveţe cel cult obiceiurile
şi limba incultului şi de când stăpânul învaţă limba slugii sale şi nu sluga
pe-a stăpânului? Poate să fie într-atâta ăsta un adevăr, că neamurile străine
ce ne înconjoară au interes să ştie româneşte, ca să ne poată mai lesne
exploata. Românul nu e comerciant, nu e exploatator - e plugar şi cioban - şi n-are
nevoie de alte neamuri, deci n-are nici interes să le înveţe limba. Au însă
străinii şi le-o învaţa, nu însă fiindcă vreau să ştie limba „inculţilor” şi a
„slugilor lor”. Zic că asta ar fi ceva. Dar deloc nu explică fenomenul, care e
psihologic şi nu economic.
Mă întorc la soldaţii mei din Viena. Ce
interes economic au boemii şi croaţii, șvabii şi ungurii, să înveţe în cazarme
limba românească? Ce să exploateze cu ea? Pe cine? Nu! Ei, în babilonia lor, au
nevoie de o limbă comună, oarecum internaţională; şi de ce, de ce aleg tocmai
pe cea românească? „Fiindcă e limbă uşoară şi o poţi învăţa pe neştiute”? Asta
au spus-o mulţi şi de mult; mai zilele trecute au spus-o cu multă amărăciune
gazetele maghiare, constatând că în Ardeal ungurii ştiu cu toţii româneşte.
E adevărat că pusă în comparaţie cu limbile
slave şi cele germanice, limba noastră e uşoară. Limba germană cu sistemul ei
şi cu felul de a compune cuvintele, apoi cu formele ei sintactice greoaie, e o
limbă anevoioasă. Troncănitul accent şi curioasele sunete aspre şi azvârlite
de-a valma ale limbii ungureşti o fac să fie zgomotoasă şi nesuferită ca
huruitura unui car în fugă pe un drum cu hopuri. Polonii şi boemii au atâta
„scrâşnitură” în limbă prin îngrămădirea de consonante, încât par că mereu
sfărâma sticla în gură. Saşii în Ardeal vorbesc chipul un dialect german,
trăgănat şi lăbărţat şi cu atâtea deosebiri locale încât un sas nu-l înţelege
pe sasul dintr-alt judeţ.
Pălăria de paie, bunăoară, o numesc saşii din
Sudul Ardealului „Ştrihat”, cei din Nord răsucesc vocalele şi-i zic “Ştrahit”,
iar vorba adevărată a limbii germane este „Ştrohut”. Cum vrei să se înţeleagă
oamenii aceştia între ei, dacă îşi schimonosesc astfel cuvintele ? Nu e deci de
mirare că întâlnindu-se un sas din Nord cu unul din Sud, să despereze de
încercarea lor zadarnică a se înţelege în dialectul săsesc şi s-o rupă amândoi
pe româneşte, căci limba românească e una şi în Nord şi în Sud şi peste hotare
- o limbă fericită, fără dialecte.
Fără îndoială, e limbă uşoară. N-are nici
consoane îngrămădite, ca s-o facă prea aspră pentru popoarele cu limba mai
dulce, n-are nici vocale prea multe - mai ales ca terminaţii - ca s-o facă prea
moale şi fără culoare pentru popoarele din Nord. Partea lexicală, de origine
slavă şi puţinul accent slav ce-l are limba noastră, o fac lunecoasă pentru
poporele slave ca s-o înveţe uşor.
Pe şesul Carpaţilor, de deasupra Bucovinei şi
a Maramureşului, spre Nord-Vest, limba obişnuită a ciobanilor e cea românească şi
cât ţin Carpaţii în sus spre pasul Iabloniţei, spre culmile Păpădiei, mai în
sus spre Cerna-Repa şi Usoc şi Halici şi Cerna-Hora, pe sub Galiţia, până în
munţii Tatrei şi înainte pe şesul Beschizilor până în Moravia şi Silezia s-aude
prin stanele munţilor vorba româneasca. Foarte stricată, negreşit, şi abia de
recunoscut, căci a făcut drum lung şi printre atâtea neamuri străine! Cum am
ajuns noi s-avem români în Moravia? Pe graniţa dintre Moravia şi Boemia am
auzit eu însumi limba românească a ciobanilor moravi care coborâseră la târgul
Müglitz să-şi vândă „brenze”. Era un amestec de limbă, curioasă şi uneori
ridicolă, dar în fondul sau românească.
de George Coşbuc
+ comentarii + 6 comentarii
Foarte interesant și inedit articolul !...Mulțumim de aducere spre citire !...
foarte frumos articolul
Pffff. Ce m-am mai distrat! Auzi, un albanez şi un boem care au învăţat romanește din auzite.
Mi se pare fabulos acest lucru! Dacă politica lumii, a Europei adică, ar fi evoluat altfel, poate, cine ştie, limba română ar fi devenit universală. :)))
Perfect de acord că noi, cei de limbă română, învățăm mai repede şi mai bine decât ceilalţi. Totuşi, din proprie experienţă, am observat că o facem deoarece suntem oarecum constrânşi (suntem noi care mergem la ei acasă, acum, în vremurile astea). Bine, e clar că suntem mai deştepţi. :D Unii.
Nu e neobisnuit... Albaneza are cuvinte comune cu romana si impreuna au facut parte din fondul lingvistic principal al Europei. Cuvinte romanesti sunt in toate limbile europene, pentru ca toate popoarele migratoare au zabovit pe la noi, pe de o parte, iar pe de alta parte - popoarele tracice au dominat Europa, in vechime, cel putin din Belgia si pana in Grecia, de la Tarile Baltice si pana in Caucaz. O sa public ceva relevant pe tema asta.
Nu am mai fost de ceva timp pe aici dar de cate ori trec, gasesc lucruri noi si tot atat de interesante. O zi buna si pe curand, Dragos!
Bine ai revenit, Rodica! Ma bucur ca e pe gustul tau! La buna revedere!
Trimiteți un comentariu